News

Bacalaureatul și Evaluarea Națională ar putea deveni computerizate. Planul ministrului Sorin Cîmpeanu

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, dorește implementarea unui proiect prin care examenele de Bacalaureat şi Evaluare Naţională să devină standardizate și computerizate.
15.02.2022 | 15:56
Bacalaureatul si Evaluarea Nationala ar putea deveni computerizate Planul ministrului Sorin Cimpeanu
Proiect. Ministrul educației dorește evaluare standardizată şi computerizată la Bacalaureat și la Evaluarea Națională. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Examenele de Bacalaureat și Evaluare Națională din România ar putea suferi schimbări radicale în următorii ani.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că are în plan implementarea unui proiect pilot pentru evaluare standardizată şi computerizată la cele două testări.

ADVERTISEMENT

Oficialul guvernului spune că prin aceste măsuri s-ar elimina subiectivismului factorului uman, constatat frecvent în ultimii ani în acordarea notelor.

Proiect. Ministrul educației dorește evaluare standardizată şi computerizată la Bacalaureat și la Evaluarea Națională

Încă din acest an, Sorin Cîmpeanu spune că își dorește ca acest proiect pilot să fie implementat în două județe din țară.

ADVERTISEMENT

Aici, atât la Evaluarea Națională, cât și la Bacalaureat, elevii ar susține seturi de evaluări computerizate și standardizate.

”Aş vrea şi îmi doresc foarte mult, dincolo de evaluarea standardizată pe care am promis-o, cel puţin la nivel pilot pentru spre exemplu într-un judeţ să avem anul acesta evaluare standardizată şi computerizată la bacalaureat şi într-un alt judeţ să avem acelaşi lucru la evaluarea naţională, să avem evaluare la clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a, de asemenea, standardizată.

ADVERTISEMENT

Ce înseamnă standardizarea? Să elimini subiectivismul factorului uman. Vă aduceţi aminte de diferenţele enorme, zeci de mii de diferene la note acordare la contestaţii. Prin digitalizare se poate elimina eroarea umană. Prin digitalizare se pot extrage rezultatele. Ai zece întrebări, să explic cât se poate de simplu, cinci de algebră, cinci de geometrie, la un examen de matematică.

Poţi să ai nota 2 la algebră şi nota 10 la geometrie. Media este şase. Până acum noi vedem doar media. Dacă am vedea printr-o evaluare standardizată rezultatele la algebră şi geometrie, fără doar şi poate, am ştii că trebuie să intervenim la algebră”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Digi24.

ADVERTISEMENT

Ministerul Educației dorește extinderea acestor tipuri de testări standardizate

Sorin Cîmpeanu nu vrea să se rezume cu aceste modificări doar la Bacalaureat și Evaluarea Națională.

Ministrul Educaţiei a anunțat că astfel de evaluări standaridzate ar putea fi făcute şi la final de an şcolar, dar şi la început de an şcolar.

”Dincolo de aceste evaluări la clasele II, IV, VI, VIII şi XII, aş vrea să facem un parteneriat cu nişte profesionişti care ştiu să facă aceste evaluărila limba română şi la matematică, care ştiu să evalueze competenţele logic matematice şi competenţele lingvistice. Suntem în discuţii şi sper să reuşim să facem parteneriat cu aceşti profesionişti astfel încât să avem o evaluare de final de an şcolar şi o evaluare de început de an şcolar.

În felul acesta putem să vedem şi cât a pierdut elevul, vacanţa de vară este cea mai lungă, acolo sunt cele mai multe pierderi mai ales pentru elevii de nivel slab şi mediu. În vacanţa de vară, după ce că sunt la nivel slab şi mediu, mai pierd. Aceste pierderi pot fi identificate în aceste evaluări. Pot fi făcute doar la matematică şi limba română, pentru început”, a mai declarat Cîmpeanu.

Diferențe uriașe între notele la Bacalaureat după recorectare

Ministrul Cîmpeanu descrie standardizarea ca pe o eliminare a factorului uman, adesea prezent în notele primite de elevi după contestații.

Nu mai departe de iulie 2021, în prima sesiune de Bacalaureat, la nivel național am asistat la foarte multe cazuri în care, după contestații, notele elevilor au crescut și cu peste 3 puncte.

Un exemplu în acest sens este un elev din Alba. La limba română, acestuia i-a fost mărită nota de la 6,20 la 9,25, după procesul de recorectare.

ADVERTISEMENT