News

Bani pentru părinții care au cel puțin trei copii. Ar putea primi 2.000 de lei pe lună. Proiectul a trecut tacit de Senat

Familiile din România ar putea primi ajutor financiar de la stat. Beneficiarii vor fi părinții care au cel puțin trei copii.
24.10.2023 | 07:16
Bani pentru parintii care au cel putin trei copii Ar putea primi 2000 de lei pe luna Proiectul a trecut tacit de Senat
Bani pentru părinții care au cel puțin trei copii. Foto Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Bani pentru părinții care au cel puțin trei copii. Veste bună pentru familiile din România! Un proiect de lege, adoptat tacit de Senat, prevede ca cei care au mai mult de doi copii să primească, lunar, o sumă de bani de la Guvern.

Bani pentru părinții care au cel puțin trei copii

Vorbim de 2.000 de lei pe lună, sumă care reprezintă contravaloarea a cel puțin un salariu minim net. Va fi acordată acestor părinți, indiferent de venituri. Cei care au șase sau mai mulți copii vor primi peste 5.000 de lei lunar.

ADVERTISEMENT

Proiectul de lege are scopul de a stimula creșterea natalității în țară, potrivit inițiatorilor. Astfel, cei care au în grijă trei sau mai mulți copii în vârstă de până la 18 ani, ar putea primi acest ajutor financiar.

Indemnizația va fi neimpozabilă și nesupusă executării silite, dacă a fost acordată în mod legal. Prin urmare, părinților care au cel puțin trei copii ar putea să li se acorde echivalentul salariului minim pe economie.

ADVERTISEMENT

Cei care au în grijă patru minori vor primi 1,5 salarii minime nete. Familiile care au cinci copii ar putea beneficia de două salarii minime nete, iar cele cu șase sau mai mulți copii cu 2,5 salarii minime nete, se arată în proiect.

Ce condiții vor avea de îndeplinit părinții

Există câteva condiții pe care părinții trebuie să le îndeplinească. Ei trebuie să realizeze venituri impozabile, din salarii sau pensii. Însă, nu se va ține cont de cuantumul acestora, conform avocat.net.

ADVERTISEMENT

Mamele care sunt în concendiu de creștere copil trebuie să fi realizat venituri impozabile în 12 luni din ultimii doi ani. Măsura se va aplica pentru cetățenii români, cu domiciliul în România, se arată în proiect.

Mai mult, pentru a beneficia de bani, copiii care au mai mult de trei ani trebuie să fie înscriși într-o unitate de învățământ. Indemnizația va fi acordată unui singur părinte sau întreținător. În cazul în care custodia este pierdută de beneficiarul respectiv, acesta nu va mai primi banii.

ADVERTISEMENT

Pentru a intra în vigoare și pentru a-și produce efectele, proiectul va trebui să fie aprobat de Camera Deputaților, iar apoi publicat în Monitorul Oficial. Conform avocat.net, în inițiativă nu se precizează sursa de finanțare.

ADVERTISEMENT
Cum negociază părinţii darul pentru profesoară pe WhatsApp. Cei care nu dau bani...
Cum negociază părinţii darul pentru profesoară pe WhatsApp. Cei care nu dau bani sunt pârâţi la doamna
FOTO Transformarea fizică a lui Pep Guardiola
FOTO Transformarea fizică a lui Pep Guardiola
„Am venit să vă spun adevărul meu”. Prezentatoarea TV a vorbit despre divorțul...
„Am venit să vă spun adevărul meu”. Prezentatoarea TV a vorbit despre divorțul care a șocat o lume întreagă!
Ce obicei săptămânal au Cristi Borcea și milionarul care și-a înșelat 16 ani...
Ce obicei săptămânal au Cristi Borcea și milionarul care și-a înșelat 16 ani soția cu cea mai cunoscută amantă din România
Ce se întâmplă în timpul unei circumcizii. Care sunt riscurile și beneficiile procedurii
Ce se întâmplă în timpul unei circumcizii. Care sunt riscurile și beneficiile procedurii
Cum a reacționat Aspazia, bunica lui Cătălin Bordea, când a aflat că nepotul...
Cum a reacționat Aspazia, bunica lui Cătălin Bordea, când a aflat că nepotul ei a fost înșelat de soție. 𝐑𝐄𝐀𝐂𝐓̦𝐈𝐀 𝐀𝐌𝐔𝐙𝐀𝐍𝐓𝐀̆
Vestea nopții despre Dan Voiculescu! Anunțul la care nimeni nu se aştepta: Frica...
Vestea nopții despre Dan Voiculescu! Anunțul la care nimeni nu se aştepta: Frica de moarte...
Marica, probleme cu poliția. A scăpat miraculos
Marica, probleme cu poliția. A scăpat miraculos
Gheorge Turda tună și fulgeră! Artistul l-a făcut PRAF pe Grigore Leșe: „A...
Gheorge Turda tună și fulgeră! Artistul l-a făcut PRAF pe Grigore Leșe: „A rămas corigent de șapte ori la Conservator și face pe marele dascăl”
Scandal după moartea Ronei Hartner! Detaliul uluitor care s-a aflat despre testamentul ei:...
Scandal după moartea Ronei Hartner! Detaliul uluitor care s-a aflat despre testamentul ei: ”O să-i respectăm dorința! Nu vrem război...”
TAROM, reacție după ce fostul rugbist imobilizat în scaun cu rotile afirmă că...
TAROM, reacție după ce fostul rugbist imobilizat în scaun cu rotile afirmă că nu i s-a permis îmbarcarea într-un avion
Rona Hartner, chinuită în emisiunea Ferma Vedetelor de la Pro TV: „Eu cred...
Rona Hartner, chinuită în emisiunea Ferma Vedetelor de la Pro TV: „Eu cred că acolo mi s-a declanșat boala. E un sadism incredibil”
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural...
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural din limba română