Life

Se dau bani de la stat ca să îți plătești chiria. Puțini români știu că este lege deja

Bani de la stat pentru achitarea chiriei. Puțini români cunosc faptul că ar putea beneficia de ei în baza unei legi. Care sunt condițiile?
23.10.2023 | 17:01
Se dau bani de la stat ca sa iti platesti chiria Putini romani stiu ca este lege deja
Cine poate fi scutit de plata chiriei. Sursa foto: pixabay
ADVERTISEMENT

O categorie de români ar putea să fie scutită de plata lunară a chiriei în viitorul apropiat. Autoritățile iau în calcul acest lucru și chiar au pregătit un proiect de lege în acest sens. Sunt stabilite anumite prevederi, care urmează fi adoptate.

Ce români ar putea fi scutiți de plata lunară a chiriei?

Familiile și reprezentanții legali ai persoanelor care au handicap grav, adulți sau minori, ar putea să nu mai fie nevoite/nevoiți să plătească lunar chiria, dacă locuiesc într-un imobil aflat în proprietatea statului sau deținut de unitățile administrativ-teritoriale ale acestuia.

ADVERTISEMENT

Cei care au venit cu această inițiativă sunt membrii Partidului Național Liberal (PNL), ca o modificare a Legii 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor cetățenilor cu handicap. La începutul lunii octombrie, Senatul, în calitate de prim for sesizat, a oferit toate voturile necesare ca proiectul să treacă mai departe.

”Sunt situaţii numeroase, în care, din cauza unei lacune legislative, reprezentanţii legali ai persoanelor cu handicap, atât adulţi cât şi minori, cu grad accentuat, nu pot fi scutiţi de la plata chiriilor pentru suprafeţele locative cu destinaţia locuinţe deţinute de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale ale acestuia şi care sunt în folosinţa acestor persoane, deşi diferenţele dintre gradele de handicap accentuant şi grav nu sunt mari, mai mult de atât persoanele cu handicap accentuat (atât adulţi cât şi minori) au nevoie de reprezentanţi legali ce pot să le asigure desfăşurarea activităţilor necesare unui trai”, este argumentul inițiatorilor, din expunerea de motive a proiectului de lege.

ADVERTISEMENT

Drept urmare, art.20 din forma actuală a legii prevede ca românii care au handicap grav să beneficieze de: ”scutirea de la plata chiriei pentru suprafeţele locative cu destinaţie de locuinţe deţinute de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale ale acestuia şi care sunt în folosinţa acestor persoane”, apare în Legea 448/2006.

Proiectul de lege trebuie votat și de membrii Camerei Deputaților

Pentru moment, proiectul se află înregistrat în Parlament în procedură de urgență și mai trebuie să primească votul decizional și al membrilor Camerei Deputaților. Ulterior, va fi trimis spre promulgare, către șeful statului, Klaus Iohannis.

ADVERTISEMENT

”Atâta timp cât în cadrul actual al art. 20 alin. (4) din Legea 448/2006 se prevede că poate beneficia de scutirea de la plata chiriei, adultul cu handicap accentuat, considerăm inechitabil şi injust de a nu oferi acest drept şi familiei reprezentantului legal al adultului (date fiind situaţiile când acesta nu îşi poate derula activităţile privind traiul) cât şi familiei sau reprezentantului legal al unui copil cu handicap accentuat (raportat la faptul că un minor nu se poate îngriji singur, iar familia ori reprezentantul legal sunt nevoiţi a face eforturi deosebit de mari în vederea oferirii unui tratament, educaţie, etc.)”, mai explică liberalii.

Potrivit Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, la nivel național sunt peste 800 de mii de români care au o formă de handicap. Mai exact, 890.702, printre care foarte multe persoane cu vârste peste 16 ani.

ADVERTISEMENT

De asemenea, tot la nivel național 377.9888 de români au o formă gravă de handicap, iar dintr-un total de 416.747 persoane adulte cu handicap, doar un număr de 47.466 au statutul de salariat, adică li s-a oferit dreptul de a munci.

ADVERTISEMENT
Tags:
Întrebat „cât de mult e Ianis Hagi în urmă față de colegii lui?”,...
Întrebat „cât de mult e Ianis Hagi în urmă față de colegii lui?”, antrenorul lui Rangers nu s-a putut abține!
Alimentul secret al unui cardiolog. Ce consumă între mese pentru a-și proteja inima,...
Alimentul secret al unui cardiolog. Ce consumă între mese pentru a-și proteja inima, dar românii ignoră
EXCLUSIV Palida fericire după nenorocirea de la Ferma Dacilor. Geamănul lui Luca Ene...
EXCLUSIV Palida fericire după nenorocirea de la Ferma Dacilor. Geamănul lui Luca Ene și-a ținut promisiunea față de fratele și tatăl său dispăruți în teribilul incendiu: "E jucător de bază la Steaua!"
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la trei luni de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la trei luni de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
Trucuri pentru fructe și legume. Cum le păstrezi perfecte timp îndelungat
Trucuri pentru fructe și legume. Cum le păstrezi perfecte timp îndelungat
Am început să plâng, îmi era frică!! Daiana de la Insula Iubirii, acuzații...
Am început să plâng, îmi era frică!! Daiana de la Insula Iubirii, acuzații dure la adresa lui Radu Vâlcan. Ce îi făcea la filmările din Thailanda
DONALD TRUMP dă o mare LOVITURA! S-a aflat cine va fi VIITORUL PREȘEDINTE...
DONALD TRUMP dă o mare LOVITURA! S-a aflat cine va fi VIITORUL PREȘEDINTE SUA
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani...
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani a fost abandonată de cei cărora le-a dat viață. Nici măcar atunci când s-a îmbolnăvit nu a fost vizitată. Drama prin care a trecut
Mascați de la Anticorupție filmați când rețin un suspect, într-un McDonald’s din București:...
Mascați de la Anticorupție filmați când rețin un suspect, într-un McDonald’s din București: „Nu filma, e o acțiune a noastră și e posibil să faci mai mult rău”| VIDEO
Afacerea deschisă în ţară de Florida și Mihai, după zeci de ani de...
Afacerea deschisă în ţară de Florida și Mihai, după zeci de ani de muncă în Spania. Preţurile ajung şi la 15.000 de lei
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată...
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de ani: Un om cu suflet mare
Povestea de film a lui Toma Gheorghe, cel mai bâtrân criminal în serie...
Povestea de film a lui Toma Gheorghe, cel mai bâtrân criminal în serie din România. A omorât 5 oameni, iar soția și fiica au fost printre victime: „Am ales ce-a fost mai rău”