News

Burse școlare 2023. Informații esențiale pentru părinți și copii, cum se poate pierde ajutorul

Burse școlare 2023. Autoritățile vin cu informații esențiale pentru părinți și copii. Cum se poate pierde ajutorul financiar.
09.10.2023 | 21:05
Burse scolare 2023 Informatii esentiale pentru parinti si copii cum se poate pierde ajutorul
Acordarea de burse școlare în 2023. Ce trebuie să știe elevii. Sursa foto: hepta.ro / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Burse școlare 2023. Vin informații esențiale pentru părinți și copii. În special cei din urmă trebuie să fie atenți la unele aspecte din evoluția lor școlară, dacă vor să mai beneficieze de acest ajutor.

Acordarea de burse școlare în 2023. Ce trebuie să știe elevii

Până pe data de 20 octombrie 2023, conducerile tuturor școlilor din România vor transmite, către inspectoratele școlare, listele cu elevii eligibili pentru burse școlare, pe lunile septembrie și octombrie. Tot acolo sunt specificate și sumele estimate pentru plata burselor.

ADVERTISEMENT

”În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1), art. 24 alin. (1), (3), respectiv ale art. 4 alin. (1) ,art. 18 alin. (2)-(3) ale OME nr. 6238/2023 şi ale art. 108 alin. (3) al Legii nr. 198/2023, vă solicităm să transmiteţi, până la data de 20 octombrie 2023, pe categorii de burse, lista elevilor beneficiari, numărul acestora şi sumele estimate pentru plata burselor, pe lunile septembrie si octombrie 2023, prin completarea paginilor machetei trimise pe e-mail-urile unitatilor de învăţământ”, potrivit documentului ISJ Mureș, citat de Edupedu.ro.

Potrivit Metodologiei-cadru de acordare a burselor școlare, în acest an didactic vor fi acordate cinci tipuri de burse școlare:

ADVERTISEMENT
  • a) bursă de excelență olimpică I
  • b) bursă de excelență olimpică II
  • c) bursă de merit: 450 de lei / lună
  • d) bursă socială: 300 de lei / lună
  • e) bursă tehnologică: 300 de lei / lună

Ele se acordă doar pe perioada cursurilor școlare, nu și în vacanțe, cu câteva excepții. Astfel, pentru elevii din anii de final de ciclu (clasa a VIII-a și clasa a XII-a), bursele se dau inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii evaluării naționale.

ADVERTISEMENT

În ceea ce privește bursele de excelență, ele sunt alocate în funcție de distincțiile primite de către elevi. Au valori de la 700 la 3.000 de lei. Bursa socială se poate cumula cu bursa de excelență olimpică I sau II/bursa de merit și cu bursa tehnologică.

Bursa tehnologică, care se acordă doar elevilor de la școlile profesionale și cele duale, se poate cumula cu bursa de excelență olimpică I sau II/bursa de merit și cu bursa socială.

ADVERTISEMENT

Cum se poate pierde bursa școlară

Bursele elevilor pot fi retrase ori suspendate pe o perioadă determinată. Măsura se poate impune în situații diverse, cum ar fi note scăzute la purtare, existența unui număr mare de absențe ori abateri ale elevului de la obligațiile care îi revin.

Astfel, acordarea burselor de excelență olimpică este condiționată de obținerea notei 10 la purtare. Bursele tehnologice, la rândul lor, sunt condiționate de prezența la școală. Elevii care acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa tehnologică pentru luna respectivă.

Bursa tehnologică nu se acordă în primele 3 luni calendaristice din anul școlar următor, în cazul în care elevul a comis abateri disciplinare grave, care au dus la scăderea mediei la purtare sub nota 7 în anul școlar precedent. De asemenea, pierd bursa tehnologică elevii care rămân repetenți.

Bursele de merit sunt și ele condiționate de note. Mai exact, elevii care nu promovează la toate disciplinele sau care nu obțin media 10 la purtare pierd dreptul de a mai primi această bursă.

ADVERTISEMENT
Tags: