Un bărbat de 45 de ani din Bacău a fost reținut de poliție după mai multe infracțiuni comise în decurs de câteva ore. În primul rând, el a răpit copilul concubinei și i-a furat acesteia mașina. Înainte de a fi anihilat de poliție, a încercat să-i intimideze pe agenți folosindu-se de o drujbă.
Din informațiile oferite de Poliția Română, acest grav incident a avut loc în localitatea Podu Turcului. Aici, un bărbat și-a agresat concubina din comuna Motoșeni. Nu s-a rezumat la acest lucru, pentru că după agresiune i-a răpit fetița de un an jumătate și i-a furat mașina.
S-a urcat la volan, deși nu avea nici permis de conducere și consumase și băuturi alcoolice. Alertați prin apel la numărul unic de urgență 112, polițiștii au mers rapid pe urmele bărbatului.
Oamenii legii au constatat, după verificări, că bărbatul avea interdicție în a se apropia la o distanţă mai mică de 25 de metri faţă de femeie, copii, cât şi faţă de locuinţă.
Individul a fost depistat repede de poliție. S-a deplasat cu mașina furată și cu fetița sechestrată doar până la locuința sa. La întâlnirea cu polițiștii, acesta a încercat să-i intimideze cu o drujbă pornită.
Planul nu i-a reușit. Polițiștii l-au convins să renunțe la gestul său. Bărbatul a fost imobilizat și condus la sediul poliției, pentru audieri. Oamenii legii au pătruns în locuința bărbatului, unde au găsit-o pe copilă și au preluat-o. Micuța nu a suferit vătămări.
”La nivelul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului, s-a constituit o echipă operativă care, în urma activităţilor operativ-investigative, au stabilit faptul că bărbatul, după ce ar fi părăsit locuinţa concubinei, împreună cu minora, s-ar fi deplasat cu autoturismul sustras la locuinţa acestuia, iar în momentul pătrunderii poliţiştilor în curtea imobilului, acesta ar fi încercat să îi intimideze cu un fierăstrău electric pornit. Poliţiştii au acţionat prompt, l-au determinat să renunţe la gestul său, fiind imobilizat şi condus la sediul poliţiei, pentru audieri”, a anunțat IGPR.
Testarea individului cu aparatul etilotest a arătat că acesta era băut. Aparatul a indicat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma gestului său necugetat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru lovire sau alte violenţe, lipsire de libertate, conducerea unui autovehicul fără a deţine permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, furt în scop de folosinţă şi încălcarea ordinului de protecţie.
În prezent se află în Arestul I.P.J. Bacău, urmând a fi prezentat Parchetului de pe Lângă Judecătoria Podu Turcului, cu propunere de arestare preventivă.