News

Bărbatul care a furat din Capitoliu pupitrul șefei Camerei Reprezentanților a fost arestat

09.01.2021 | 20:37
Barbatul care a furat din Capitoliu pupitrul sefei Camerei Reprezentantilor a fost arestat
ADVERTISEMENT

Poliția americană l-a arestat pe bărbatul care a furat din Capitoliu pupitrul de la care șefa Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, își ținea declarațiile de presă.

Identificarea s-a făcut în baza unei fotografii care a făcut înconjurul lumii după revolta susținătorilor lui Donald Trump, scrie NBC, preluat de Adevărul.

ADVERTISEMENT

Bărbatul apărea în fotografie cărând pupitrul lui Pelosi cu o mână, în timp ce cu cealaltă saluta fotoreporterul care îl poza.

Pupitrul lui Nancy Pelosi a fost furat de un bărbat din Florida

Polițiștii au stabilit că respectiva persoană este Adam Johnson, în vârstă de 36 de ani, și au emis un mandat de arestare pe numele său astfel că ieri seară Johnson a ajuns într-o închisoare din comitatul Pinellas.

ADVERTISEMENT

Adam Johnson este un alegător înregistrat în comitatul Manatee, statul Florida, și nu este afiliat la niciun partid, dar  figurează că a votat la alegerile prezidenţiale din 2004 şi 2020.

Potrivit cotidianului Bradenton Herald, Johnson este căsătorit cu un medic și are cinci copii. El a mai avut probleme cu legea fiind arestat de mai multe ori pentru deţinere de cannabis şi anchetat după ce a fost prins cu cocaină.

ADVERTISEMENT

Adam Johnson s-a aflat printre persoanele care au pătruns cu forța în Capitoliu, sediul Congresului american, în timpul revoltei susținătorilor lui Donald Trump. El a plecat de acolo cu pupitrul lui Nancy Pelosi, lider marcant al Partidului  Democrat și președinte al Camerei Reprezentanților.

Protestatarii din SUA care au dat năvală miercuri în Capitoliul din Capitala statului au lăsat în urma lor un adevărat dezastru. Le-au căzut victime atât birourile instituției, cât și jurnaliștii care transmiteau de la fața locului.

ADVERTISEMENT

Ore bune, membrii Congresului s-au baricadat în interior, după ce susținătorii lui Donald Trump au luat cu asalt clădirea Capitoliului de la Washington, miercuri, în ziua în care urma să fie validată victoria lui Joe Biden la alegerile din 3 noiembrie 2020.

În drumul lor către clădirea oficială unde se decidea viitorul Americii, fanii actualului președinte au atacat și reprezentanții presei aflați în fața Capitoliului.

ADVERTISEMENT