News

Bătrână ținută trei zile în fața ușii după ce și-a pierdut cheile. Serviciul 112: „Cazul nu reprezintă o urgență”

O femeie de 69 de ani a stat trei zile în fața ușii pentru că pierduse cheile locuinței sale, iar cei de la 112 au refuzat să trimită un echipaj ISU.
15.04.2023 | 10:24
Batrana tinuta trei zile in fata usii dupa ce sia pierdut cheile Serviciul 112 Cazul nu reprezinta o urgenta
Femeia a fost găsită de poliția locală în fața ușii/ Foto: Facebook - Primăria Sectorului 6
ADVERTISEMENT

Primăia Sectorului 6 a semnalat o situație în care o femeie a fost lăsată trei zile să aștepte în fața ușii întrucât și-a pierdut cheile de la casă în timp ce era la cumpărături. Până la urmă, femeia a fost ajutat de poliția locală.

O femeie în vârstă de 69 de ani din cartierul DrumulTaberei era mai, mai să facă Paștele în stradă. Ieșise marți la cumpărături, însă pe drum a pierdut cheile de la apartament. Nu a știut ce să facă și la cine să apeleze”, se spune într-o postare pe Facebook a primăriei de sector.

ADVERTISEMENT

Bătrâna a fost ajutată de poliția locală

Femeia a stat nu mai puțin de trei zile în fața ușii până când o vecină a sunat, joi seara, la Poliția Locală Sector 6, care a trimis un echipaj la fața locului unde femeia a fost găsită cu cumpărăturile la ușa apartamentului.

Era flămândă, însetată și, cu lacrimi în ochi, i-a implorat pe oamenii legii să o ajute să intre în casă. Primul lucru pe care l-au făcut agenții a fost să sune la 112, pentru a solicita un echipaj ISU. Din păcate, au fost refuzați: „cazul nu reprezintă o urgență”, li s-a explicat”, transmite Primăria Sectorului 6.

ADVERTISEMENT

În aceste condiții, am căutat noi pe Google o firmă autorizată pentru deblocări uși. Era ora 23.00, însă am găsit una cu program non-stop. Într-o jumătate de oră a venit un lăcătuș care în două minute a deschis ușa. Sărmana femeie a răsuflat ușurată când a intrat în casă și ne-a mulțumit din tot sufletul”, a relatat polițistul local de la Biroul Intervenții.

O poveste incredibilă, dar cu final fericit, ne face să ne întrebăm cât de buni suntem în Săptămâna Mare! (…) Haideți să fim buni, să ajutăm, să nu trecem nepăsători pe lângă cei neajutorați! E Paștele!”, se mai spune în postarea municipalității.

ADVERTISEMENT

Autoritățile sunt deseori nevoite să intervină pentru a-i ajuta pe bătrânii care locuiesc singuri și care au probleme în a gestiona situațiile de zi cu zi cu care se confruntă. De exemplu, o femeie din zona Răzoare a Bucureștilor a rătăcit circa șase ore pe străzi, în cursul nopții de 25 spre 26 noiembrie, din cauza problemelor de vedere care au făcut să nu mai poată găsi drumul spre casă.

Azi-noapte, în jurul orei 00:15, în zona Răzoare, echipajul de jandarmerie a observat o persoană care, din comportamentul pe care îl avea, părea că are nevoie de ajutor. Femeia, în vârstă de 74 de ani, le-a spus jandarmilor că s-a rătăcit. Știa la ce adresă locuiește, dar nu știa cum să ajungă acolo, având deficiențe de vedere”, preciza Jandarmeria București.

ADVERTISEMENT

Jandarmii au condus-o la adresa indicată, unde l-au găsit pe nepotul acesteia, care le-a spus că își caută bunica încă de la ora 18, când a bănuit că ceva se petrece, motiv pentru care a solicitat și sprijinul autorităților.

ADVERTISEMENT
Tags: