ADVERTISEMENT
Life

Bianca Drăgușanu are probleme serioase: ”Sunt foarte îngrijorată”

Autor: Radu C. Munteanu | 18.05.2021 | 14:30
Bianca Drăgușanu are probleme serioase: ”Sunt foarte îngrijorată”

Bianca Drăgușanu trece prin momente dificile, vedeta recunoscând că are o perioadă cu probleme cât se poate de serioase.

ADVERTISEMENT

Viața celebrei Bianca Drăgușanu este mai tot timpul sub lupă, vedeta fiind implicată, de curând, în tot felul de speculații cu privire la relația pe care ar avea-o cu Gabi Bădălău. Dar, pare-se, ei nu îi arde acum de nicio complicație amoroasă, problemele pe care le are fiind suficient de serioase pentru a fi îngrijorată până peste poate.

Bianca Drăgușanu are probleme cu fetița

În exclusivitate pentru FANATIK, Bianca Drăgușanu a vorbit de problemele pe care le are cu Sofia, fetița ei și a lui Victor Slav, primul soț al vedetei.

”Nu știu ce să mai fac. De o lună tușește fără oprire, am fost la medici, am făcut analize, am făcut teste de alergii…. Din păcate, Sofia nici nu mai poate să doarmă, tușește, săraca, toată noaptea. Încercăm să o tratăm cum au zis medicii, cu aerosoli, dar nu îi mai trece, sunt foarte îngrijorată din acest motiv”, a spus, în exclusivitate pentru FANATIK, Bianca Drăgușanu.

ADVERTISEMENT

De altfel, recunoaște Bianca Drăgușanu, aceste probleme au și făcut-o să fie mai discretă ca niciodată, ea preferând să se ocupe cu atenție de fiica ei și să lase în plan secund viața personală.

”Astea sunt probleme, nu tot felul de discuții și tot felul de speculații cu privire la viața mea. Acum, singura mea preocupare este fetița mea, asta e ceea ce mă interesează. Aștept rezultatele analizelor să vedem ce diagnostic i se va pune, să vedem cum tratăm această tuse care îi dă dureri de cap Sofiei. Altceva, sincer, nu mă prea interesează”, a mai spus, pentru FANATIK, Bianca Drăgușanu.

Bianca Drăgușanu nu exclude o nuntă în viitor

Bianca Drăgușanu a fost extrem de discretă în a da amănunte cu privire la relația pe care ar avea-o cu Gabi Bădălău, recunoscând, pentru FANATIK că nu este interesată să se mai promoveze public cu afaceri amoroase.

ADVERTISEMENT

”Nu am ce să spun despre relația pe care o am sau nu o am. Oricum, în ultima vreme, s-au tot scris neadevăruri despre mine în această direcție. Dar, dacă o să mă căsătoresc o să o fac în secret, voi anunța când doresc eu, nu voi mai face public acest lucru”, ne-a mai spus Bianca Drăgușanu.

Bianca Dragusanu
Bianca Dragusanu nu exclude o nunta, dar vrea sa fie facuta in mare secret Sursa foto: Facebook

Mai mult chiar, a explicat vedeta, decizia de a-și păstra viața amoroasă cât mai secretă a venit după ce, spune ea, s-a maturizat și are alte preocupări cu privire la viitorul său.

ADVERTISEMENT

 ”Nu mai am 20 de ani ca să vorbesc despre relațiile pe care le am sau nu le am. Relațiile sunt treaba mea, prefer să vorbesc despre proiectele mele și să mă ocup de fiica mea, ea are cinci ani și e principala prioritate”, a mai precizat, pentru FANATIK, Bianca Drăgușanu.

Bianca Drăgușanu, relații zbuciumate

În ultima perioadă, relațiile în care a fost implicată Bianca Drăgușanu par să fie din ce în ce mai zbuciumate. Astfel, după un divorț cu scandal de controversatul Alex Bodi, presărat cu câteva împăcări spectaculoase și o despărțire din care nu au lipsit acuzațiile de violență, Bianca Drăgușanu a fost surprinsă în compania lui Gabi Bădălău.

ADVERTISEMENT

Dar nici relația cu Gabi Bădălău nu pare să fie una prea așezată, iar după ce, acum câteva luni, anunța că e la un pas de nuntă cu bărbatul care se judecă cu Claudia Pătrășcanu, în ultima vreme, cei doi s-au tot certat și despărțit. Cu toate acestea, susține o parte a presei, Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău sunt încă împreună și încearcă să ajungă la un numitor comun când vine vorba despre relația lor.

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut revista SuperEuro
  • SuperEuro, cea mai tare revistă glossy dedicată Euro 2020
  • SUPEREURO: 164 de pagini premium, la doar 10 lei!