Deși au împărțit același bărbat, pe Alex Bodi, Bianca Drăgușanu și Iulia Sălăgean au ajuns cele mai bune prietene, ba chiar au plecat împreună în vacanță.
Cele două blondine petrec tot mai mult timp împreună și sunt de nedespărțit, semn că nu există resentimentele între ele din cauza lui Alex Bodi, ba chiar sunt mai unite ca oricând.
Bianca Drăgușanu și Iulia Sălăgean se postează tot mai des împreună pe rețelele de socializare, iar acum au bifat o nouă aventură împreună și au plecat împreună în vacanță.
Cele două dive au plecat împreună la munte, la Sinaia, acompaniate de mai mulți prieteni și chiar și de fetițele lor. De altfel, cele două blondine se ajută reciproc de câte ori este nevoie.
Cât timp Iulia a fost plecată în străinătate cu afaceri, Bianca Drăgușanu a avut grijă de fetița ei, Selena. După ce buna ei prietenă s-a întors, Bianca a postat pe rețelele de socializare imagini cu fosta soție a lui Alex Bodi, cele două petrecând o noapte împreună, ca fetele.
”Doamnelor și domnilor, transmitem în direct de la locul faptei. Locul faptei se prezintă cam așa: mai multe bucăți de usturoi, o gospodină aici, care, doamna gospodină, vreau să îmi spuneți și să declarați ce faceți dumneavoastră acum. Ia uitați ce facem noi aici. Iar noi în această seară vom prepara bucate din bucătăria japoneză îmbinată cu cea mediteraneană.”, a spus Bianca Dragușanu pe Instagram.
Acum, cele două par să se împace mai bine ca oricând. Mai mult, au plecat împreună în vacanță, la Sinaia, dovadă fiind o fotografie postată de fosta soție a lui Victor Slav pe contul ei de Instagram.
View this post on Instagram
Iulia Sălăjan a intrat și mai mult în atenția internauților după ce l-a acuzat pe fostul ei soț, Alex Bodi, că a obligat-o să practice prostituția în Germania, în urmă cu câțiva ani.