Fotbal international

Biletul zilei la pariuri, miercuri, 12 august 2020. Câştig de 270 de lei din două partide

11.08.2020 | 23:07
Biletul zilei la pariuri miercuri 12 august 2020 Castig de 270 de lei din doua partide
ADVERTISEMENT

Biletul zilei la pariuri, miercuri, 12 august 2020. După ce v-am oferit un bilet câştigător pentru 11 august, sperăm să repetăm performanţa şi cu pronosticurile zilei de 12 august. Am ales două partide care fac parte din finalul sezonului 2019-2020. Pentru alegerile noastre, Superbet oferă o cotă totală de 2,68, pe care noi mizăm 100 de lei.

Primul meci de pe biletul zilei este CS Mioveni – Chindia Târgovişte, de la 18:30, în returul barajului de menţinere/promovare în Liga 1. În tur, dâmboviţenii s-au impus cu 2-0 şi au prima şansă la ultimul loc din prima divizie. Dacă reuşesc asta, va fi primul sezon de Liga 1 în care niciuna dintre echipele de la start nu va retrograda la finalul sezonului.

ADVERTISEMENT

Atalanta – PSG, de la 22:00, este a doua partidă de pe biletul zilei. Meciul are loc în sferturile Ligii Campionilor şi se joacă într-o singură manșă, pe teren neutru, conform hotărârilor UEFA. Francezii sunt favoriţi, dar Atalanta a demonstrat deja în această competiţie că nu cedează niciodată.

Biletul zilei la pariuri, miercuri, 12 august 2020. Chindia e sigură de locul în Liga 1 dacă marchează

CS Mioveni e la un pas să rateze o promovare care îi era la îndemână. Elevii lui Claudiu Niculescu puteau fi deja în Liga 1 la finalul play-off-ului din Liga 2, dacă reuşeau să o învingă pe Petrolul. În ultimul meci, CS Mioveni a primit vizita prahovenilor, în condiţiile în care aceştia nu mai aveau nicio şansă la promovare şi jucau fără miză. O victorie pentru argeşeni ar fi fost sinonimă cu o clasare pe locul secund şi, automat, promovare. De asemenea, un gol marcat în poarta Chindiei în meciul tur, care, într-o ironie a sorţii, s-a disputat chiar pe stadionul Petrolului, ar fi mărit şansele de a urca pe prima scenă. Acum, trebuie să forţeze!

ADVERTISEMENT

VEZI AICI COTELE CU CARE POȚI DA LOVITURA LA PARIURI!

Chindia a terminat pe ultimul loc în Liga 1, cu 23 de puncte, dar cu două meciuri mai puţin disputate, ambele cu Dinamo. Când s-a luat decizia îngheţării campionatului şi omologarea clasamentului în forma lui la momentul respectiv, dâmboviţenii erau retrogradaţi. Mărirea numărului de echipe din prima divizie, de la 14 la 16, i-a trimis la barajul cu CS Mioveni. În tur, s-au impus cu 2-0, scor excelent, scăpând de un gol încasat care le-ar fi dat mari bătăi de cap. Dacă reuşeşte să înscrie pe terenul Mioveniului, Chindia se poate considera salvată, întrucât e greu de crezut că va încasa 4 goluri. „Ambele marchează“ are cota 1,85 la Superbet.

Două formaţii croite pe atac

Atalanta a fost surpriza plăcută atât în Serie A, cât şi în Liga Campionilor. În campionat, a terminat pe 3, dar a avut cel mai bun atac: 98 de goluri în 38 de partide. Mult peste Inter (81), Lazio (79), Roma (77) sau Juventus (76). În Champions League, părea eliminată încă din grupe. A pierdut primele trei meciuri, iar în al patrulea a făcut egal. Avea un singur punct din primele 4 runde. Două victorii în ultimele două meciuri au propulsat-o pe locul secund şi în optimi. În primăvară, înainte de pandemie, a apucat să dispute ambele manşe ale dublei cu Valencia pe care a eliminat-o cu scorul general de 8-4. A câştigat 4-1 în Italia şi 4-3 pe Mestalla.

ADVERTISEMENT

PSG este formaţia care domină fotbalul francez şi una dintre echipele „grele“ ale Europei. Pleiada de vedete, începând cu Neymar şi Mbappe, o fac una dintre favorite chiar la câştigarea trofeului, deşi, până acum, nu a depăşit faza sferturilor. Atacul francezilor este unul de vis, dar apărarea nu se ridică la acelaşi nivel. Mai mult, lipsa de jocuri oficiale s-ar putea simţi. Până acum, în Ligă, au avut un parcurs destul de sigur, cu 5 victorii şi un egal pe Bernabeu în grupe. În optimi, francezii au dat peste Dortmund, pe care au eliminat-o deşi pierduseră 1-2 în Germania. 2-0 pe Parc de Princes a fost suficient. „Ambele marchează“ are cota 1,45 la Superbet.

Biletul zilei la pariuri, miercuri, 12 august 2020

Biletul zilei la pariuri, miercuri, 12 august 2020. Rezumând, avem nevoie de minimum patru goluri pentru ca biletul nostru să fie câştigător. Doar că, acele patru reuşite trebui să fie în contul tuturor celor patru echipe. „Ambele marchează“ la CS Mioveni – Chindia şi Atalanta – PSG înseamnă o cotă totală de 2,68 la Superbet.

ADVERTISEMENT

ATENȚIE! Acestea sunt doar niște pronosticuri ale tipsterilor FANATIK și nu reprezintă o garanție a câștigului. Fiecare persoană este responsabilă de ceea ce pariază și de sumele pe care alege să le mizeze.

ADVERTISEMENT