Parlamentul Olandei a aprobat poziția guvernui privind intrarea Bulgariei în spațiul Schengen, forul legislativ fiind de acord ca țara balcanică să fie admisă ca membru cu drepturi depline, astfel că, în momentul de față, doar Austria mai poate pune piedici pentru cele două țări candidate, România și Bulgaria, scrie agenția BTA, preluată de News.ro.
Guvernul premierului Mark Rutte a anuunțat încă de săptămâna trecută că Bulgaria îndeplinește cerințele de admitere în spațiul Schengen și a transmis această decizie către Parlament în vederea aprobării, iar Parlamentul și-a dat acordul joi seara.
În cadrul dezbaterilor din Parlament, partidul Noul Contract Social (NOD), care a devenit recent a patra forță politică a țării, a propus o rezoluție care stipula ca Bulgaria să intre în Schengen doar cu frontierele aeriene, lucru dorit și de Austria.
Rezoluția a întrunit 59 de voturi favorabile și 49 împotrivă, însă majoritatea absolută necesară era de 76 de voturi. Votul a decurs surprinzător întrucât deputații din Partidul Popular pentru Libertate și Democrație, al premierului Rutte, au votat în favoarea rezoluției, deși contravenea poziției propriului guvern.
În schimb, s-au abținut de la vot deputații din Partidul pentru Libertate (PVV) al lui Geert Wilders, care a obținut cele mai multe mandate la recentele alegeri parlamentare. Deși socotit un partid de extremă-dreapta, eurosceptic, PVV a făcut posibilă, prin abținere, respingerea rezoluției și astfel a fost adoptată poziția inițială a guvernului.
În aceste circumstanțe, Austria a rămas singurul obstacol care blochează aderarea României și Bulgariei la Schengen, Viena fiind de acord cu intrarea, într-o primă fază, doar cu frontierele aeriene. Ministrul bulgar de Externe Kalin Stoianov a precizat că se poată discuții atât bulgaro-austriece, cât și româno-austriece pentru deblocarea situației, la negocieri participând și instituțiile europene implicate în proces.
Stoianov speră că se va ajunge la un acord în zilele următoare, însă a precizat că succesul nu este unul cert. „E greu de spus dacă acest lucru se va întâmpla înainte de Anul Nou. Ceea ce contează pentru noi este să avem o decizie din partea Austriei, este mai puţin important dacă aceasta vine înainte sau după Anul Nou”, a comentat Stoianov.
Când s-a supus ultima dată la vot intrarea Bulgariei și României în Schengen, Olanda a blocat aderarea primeia, iar Austria a țării noastre. Cum aderarea celor două țări constituie un singur subiect pe agenda Consiliului Justiție – Afaceri Interne (JAI) al UE, blocarea unei dintre candidate o afectează și pe cealaltă.
În cadrul discuțiilor recente, Austria nu a fost de acord cu admiterea celor două țări cu drepturi depline, adică și cu frontierele terestre și aeriene și a cerut impunerea unor condiții suplimentare. Sofia a refuzat categoric varianta admiterii doar cu frontierele aeriene, în timp ce România s-a arătat mulțumită și cu această variantă.