News

Camioane româneşti atacate în Franţa, şoferii se tem pentru viaţa lor. “Mă gândeam că mă şi bat, mă şi omoară”

Şoferii români de camioane sunt şi ei victime ale furiei fermierilor francezi. Marfa le este călcată cu tractoarele şi incendiată.
28.01.2024 | 10:18
Camioane romanesti atacate in Franta soferii se tem pentru viata lor Ma gandeam ca ma si bat ma si omoara
Protestele fermierilor francezi fac şi victime colaterale Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Protestele masive şi violente ale fermierilor din Franţa afectează şi transportatorii români, mai mulţi dintre ei fiind victime ale agresiunilor acestora. Camioanele le-au fost oprite, iar marfa pe care o transportau le-a fost descărcată şi distrusă.

Fermierii au călcat cu tractoarele 10 tone de carne de pui românească

Fermierii francezi au pornit un război împotriva autorităţilor statului, a supermarket-urilor şi a tuturor produselor alimentare din import, iar victime colaterale ale acestor violenţe sunt şoferii camioanelor care aduc produse din străinătate.

ADVERTISEMENT

Românii n-au scăpat nici ei furiei fermierilor francezi, iar mărturiile şoferilor sunt îngrozitoare. Romina Badea îşi conducea camionul pe o şosea din apropiere de Lyon când a dat peste barajul agricultorilor.

Aceasta se afla în cabină alături de soţul ei, care era şoferul de schimb şi amândoi au privit neputincioşi cum agricultorii furioşi le-au distrus toată marfa, 10 tone de carne de pui.

ADVERTISEMENT

“Pur şi simplu au deschis uşile, s-au urcat în camion şi au început să arunce la marfă, cutiile cu carne jos. După aceea n-au mai putut să arunce cu mâinile, legau cu chinga şi trăgeau cu tractorul”, a descris Nicolae Badea, soţul Rominei, furia protestatarilor, într-o declaraţie pentru observatornews.ro.

În sensul giratoriu în care au fost opriţi se aflau în jur de 200-300 de protestatari furioşi, cu tractoare, care dăduseră foc la paleţi şi anvelope în mijlocul şoselei, iar cei doi soţi români chiar s-au temut că ar putea să fie şi ei luaţi la bătaie.

ADVERTISEMENT

Viorel Doroftei, care a avut ghinionul să se afle în Franţa cu 20 de tone de grâu pentru însămânţare, a păţit la fel. Întreaga sa marfă a fost arsă, iar bărbatul se teme acum că şefii companiei îi vor imputa lui paguba.

“Au venit în jur de 30-40 de oameni. Cu cagule, cu măşti, cu ochelari. Mă gândeam că mă şi bat, mă şi omoară. Mai bine mă dau la o parte, că nu am ce să fac, nu am cum să mă pun eu unul singur în faţa a 30-40 de oameni”, a povestit Viorel Doroftei.

ADVERTISEMENT

Între timp, agricultorii francezi ameninţă că de luni vor începe asediul Parisului. “Luni, 29 ianuarie, la ora 14.00, agricultorii din departamentele Aisne, Aube, Eure, Eure & Loir, Ile-de-France, Marne, Nord, Oise, Pas-de-Calais, Seine & Marne, Seine-Maritime şi Somme, membri ai reţelei FNSEA şi Jeunes Agriculteurs du Grand Bassin Parisien, vor începe un asediu pe termen nelimitat al capitalei”, au transmis cele mai importante două sindicate, care reprezintă majoritatea profesiei la nivel naţional.

ADVERTISEMENT
Tags: