News

Când are loc, de fapt, recalcularea pensiilor pentru toți românii. Anunț oficial făcut de ministrul Muncii

Pensiile românilor vor fi recalculate, însă toată lumea se întreabă când va avea loc această procedură, mai exact. Ministrul muncii Simona Bucura-Oprescu a lămurit situația.
29.01.2024 | 07:10
Cand are loc de fapt recalcularea pensiilor pentru toti romanii Anunt oficial facut de ministrul Muncii
Când are loc, de fapt, recalcularea pensiilor pentru toți românii
ADVERTISEMENT

Trebuie menționat că noua lege a pensiilor va garanta românilor că pensiile lor vor fi majorate în fiecare an prin indexarea cu rata inflației la care se adaugă jumătate din câștigul salarial mediu brut. Așadar, românii nu se vor mai confrunta cu situații în care pensiile lor nu mai cresc la început de an, cum s-a întâmplat deja de câteva ori în trecut.

Când are loc, de fapt, recalcularea pensiilor pentru toți românii

“Este foarte important ca românii să ştie că în 2024, după cum au constatat, toate pensiile cresc, fiindcă de la 1 ianuarie avem o creştere a punctului de pensie, de la 1785 de lei la 2032 de lei, o creştere a indemnizaţiei minime sociale, de la 1125 de lei la 1281 de lei, şi avem deja pusă în aplicare, parţial, noua lege a pensiilor care a apărut în Monitorul Oficial pe 4 decembrie, care la articolul 84, alineatul 3, ne spune că în fiecare an pensiile românilor se vor majora cu inflaţie plus jumătate din câştigul salarial mediu brut.

ADVERTISEMENT

Aceasta este garanţia că nu se va mai întâmpla ca în alţi ani, fiind dacă vom urmări evoluţia punctului de pensie vom vedea că au fost ani în care pensiile românilor nu au crescut deloc, de exemplu între 2009 şi 2013, dar şi în 2020-2021, sau au fost majorate în luna septembrie. Şi atunci, noua lege a pensiilor vine cu un mecanism care spune clar când şi cu cât cresc pensiile românilor.

Acum, deja fiecare român şi-a primit pensia majorată în ianuarie, fiindcă pensiile se plătesc prin convenţiile cu Poşta Română până pe data de 16 a fiecărei luni, în cazul celor care merg prin factorul poştal, respectiv pe 12 a fiecărei luni în cazul celor primite pe card. Prin urmare, românii au văzut foarte clar pe taloanele de pensii şi la pensiile primite care a fost creşterea“, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

ADVERTISEMENT

Ministrul muncii promite că pensionarii nu vor fi puși pe drumuri

Un alt aspect important pentru seniorii României, oamenii nu vor fi puși pe drumuri, pentru că pensiile vor fi recalculate de către specialiști, fără să fie nevoie de altceva. “Apoi, vom avea un moment important al aplicării legii pensiilor – septembrie 2024. Împreună cu colegii de la Casa Naţională de Pensii Publice şi colegii de la Direcţia de Asigurări Sociale din minister, acum lucrăm la finalizarea normelor de aplicare a legii 360/2023, care presupune recalcularea tuturor pensiilor românilor şi insist pe acest aspect fiindcă, cu toate că avem peste o lună de când a fost publicată noua lege, încă sunt întrebată de unii români dacă şi pensia dânşilor va fi recalculată.

Da, dragii noştri! Fiecare pensie va fi recalculată. Dumneavoastră nu veţi fi puşi pe drumuri pentru asta. Pentru asta avem, pe de o parte, un plin proces început deja de colegii noştri de la Casele Teritoriale de Pensii de digitalizare a dosarelor de pensii, astfel încât toate dosarele să fie reevaluate, toate informaţiile pensionarilor să fie în sistem, toate acestea să fie scanate şi să avem o arhivă electronică, o bază de date electronică, iar după finalizarea normelor, şi ne dorim să fim gata cât mai rapid, legea prevede 90 de zile pentru elaborarea normelor, dar noi ne străduim să fim gata mai rapid”, a completat ministrul Bucura-Oprescu.

ADVERTISEMENT

Pensiile vor fi recalculate pentru români până în august 2024

De asemenea, ministrul muncii a menționat că pensiile ar trebui să fie recalculate cândva la finele lunii mai 2024, astfel că în august 2024 toți pensionarii vor primi acasă înștiințare referitor la cât valorează noua lor pensie. Mai mult, în luna septembrie 2024 va exista o a doua majorare a pensiilor, de care vor beneficia aproximativ 3 milioane de români. ”Litera legii este foarte clară, în legea 363/2023 avem stipulat clar faptul că se menţine cuantumul cel mai favorabil, nicio pensie nu va scădea”, a completat Simona Bucura-Oprescu, conform Antena 3.

În încheiere, ministrul muncii a explicat că noua lege a pensiilor a fost gândită pentru a oferi respectul cuvenit tuturor românilor care au ieșit la pensie, indiferent de epoca în care s-a întâmplat acest lucru și de legile care se aplicau atunci. ”Să ştiţi că noua lege a pensiilor este şi pentru mine, şi pentru dumneavoastră, pentru fiecare român, nu numai pentru pensionarii în plată, fiindcă noua lege a pensiilor aduce respect pentru români în sensul că, dacă ai ieşit la pensie în ani diferiţi, pe legi ale pensiilor diferite, dar ai contribuit la fel la bugetul asigurărilor sociale de stat, ai plătit acelaşi CAS, pentru contribuţii şi muncă egală vei avea o pensie egală.

ADVERTISEMENT

Este foarte important să se ştie că, pe lângă bani în plus pe care îi vor primi românii datorită modificărilor legii care vor lua în calcul venitul brut, adică inclusiv acordul global, sporurile nepermanente, al 13-lea salariu, toate veniturile pentru care s-a reţinut şi virat CAS, pe lângă acestea vom avea şi acele puncte de stabilitate care încurajează şi respectă munca pentru că, pentru fiecare an lucrat în plus faţă de un stagiu de 25 de ani, românii vor primi puncte suplimentare”, a punctat ministrul.

ADVERTISEMENT