Când se joacă Simona Halep – Jennifer Brady în semifinale la WTA Dubai. Ora de start anunțată de organizatori

Francisc Oprea   
în Tenis
20/02/2020, 21:23
Când se joacă Simona Halep – Jennifer Brady în semifinale la WTA Dubai. Ora de start anunțată de organizatori
Simona Halep va juca împotriva lui Jennifer Brady vineri. FOTO: Hepta

Simona Halep și Jennifer Brady vor juca în semifinalele turneului de la Dubai vineri, nu mai devreme de ora 17:00. Cele două sportive au trecut de Aryna Sabalenka, respectiv Garbine Muguruza în sferturi, și se vor întâlni pentru a doua oară în acest sezon, după meciul de la Melbourne, câștigat de Halep în două seturi.

Simona Halep – Jennifer Brady, în semifinale la Dubai

Simona Halep a trecut de Ons Jabeur și Aryna Sabalenka, după două meciuri solicitante, și bifează a doua semifinală din acest început de sezon, după cea de la Australian Open, unde a fost învinsă de Garbine Muguruza, 6-7 (8), 5-7.

La Dubai, Simona o va înfrunta pe Jennifer Brady în penultimul act, sportivă ce a arătat o formă excelentă în Emiratele Arabe Unite, reușind să le elimine pe Elina Svitolina (6 WTA), favorită trei, 6-2, 6-1, Marketa Vondrousova (17 WTA), 4-6, 6-4, 6-1, și Garbine Muguruza (9 WTA), finalistă la Australian Open în acest sezon, 6-7 (5), 6-3, 6-4.

Meciul dintre Simona Halep și Jennifer Brady a fost programat de organizatori vineri, pe terenul central, nu mai devreme de ora României 17:00.

Simona a învins-o pe Brady la începutul sezonului

Confruntarea din semifinalele competiției de la Dubai va consemna a treia întâlnire directă dintre Simona Halep și Jennifer Brady și, conform calculelor hârtiei, sportiva din România are prima șansă, reușind să se impună de fiecare dată în fața americancei.

Primul meci direct a avut loc în sezonul trecut, la Rogers Cup, câștigat de Simona după trei seturi, 4-6, 7-5, 7-6 (5), în timp ce al doilea joc, și cel mai recent, a fost la începutul acestui an, în primul tur de la Australian Open.

Halep nu a avut deloc o misiune ușoară în primul set cu americanca, reușind să se impună în tiebreak, rezultat ce i-a conferit și un avantaj moral pentru al doilea act, pe care l-a câștigat cu 6-1.

În carieră, cel mai bun loc ocupat de Jennifer Brady în ierarhia mondială a fost 49, la începutul acestui an.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles