Cartofii pot fi considerați un adevărat aliment minune, având în vedere beneficiile pe care le au, dar și modul în care pot fi folosiți.
Putem face piure din ei, putem să îi prăjim, putem să îi coacem, sau să îi fierbem, îi putem utiliza în salate și nu numai. Cum alegem însă cartofii perfecți pentru preparatul nostru?
Multe persoane sunt puse în dilemă atunci când au de ales dintre cartofii albi și cartofii roșii. Tocmai din acest motiv, poate ar fi nevoie să facem o comparație pentru a vedea diferențele.
În primul rând, atât cartofii albi cât și cartofii roșii sunt bogați în carbohidrați, dar și în potasiu și vitamina C. La capitolul calorii, un cartof mediu ajunge să aibă aproape 150 de calorii.
Important este însă modul în care sunt preparați, fierți, prăjiți, sau copți.
Între cartofii roșii și cartofii albi există o diferență și la valoarea calorică, dar și la vitamine. Astfel, un cartof roșu mediu conține 151 de calorii, în timp ce același cartof alb are în jur de 159 de calorii.
Cartoful alb conține 953 de miligrame de potasiu, în timp ce cartoful roșu, 941 de miligrame. Cantitatea de vitamina C însă, ambele tipuri de cartofi o au asemănătoare.
La carbohidrați în schimb, un cartoful roșu are 33,9 de grame, în timp ce un cartoful alb, ceva mai mult, adică 36,5 grame. Ce beneficii oferă consumul de cartofi?
Atât cartofii albi cât și cartofii roșii conțin amidon rezistent, adică un carbohidrat care nu poate fi digerat. În momentul în care acesta ajunge în intestin, el hrănește bacteriile bune, acest lucru făcând ca orice tip de cartof să fie un aliment probiotice.
De asemenea, cartofii sunt buni și în menținerea sănătății inimii, pentru că, potrivit studiilor, reduc colesterolul rău, scad inflamația și de asemenea, reduc tensiunea arterială.
Și vitamina C pe care cartofii o conțin este esențială pentru un sistem imunitar sănătos. De asemenea, aceasta ajută și la metabolizarea proteinelor și ne menține și pielea sănătoasă.
Acum că am aflat ce beneficii au cartofii și roșii și cartofii albi, să aflăm și în ce rețete putem să îl folosim. Cartofii albi sunt mai plini de amidon, drept urmare, aceștia sunt perfecți pentru a putea fi copți sau prăjiți.
De cealaltă parte, cartofii roșii sunt buni la salate, țocănițe, dar și supe. De asemenea, aceștia pot fi și fierți, dar și copți, iar diferența o vei vedea de abia la final.