Life

Carmen de la Sălciua are un nou partener! Cine e bărbatul cu care defilează acum: „Ne-am cunoscut la un eveniment”

Carmen de la Sălciua are un nou partener, cu care speră să ajungă la inimile fanilor! FANATIK a aflat secretele bărbatului cu care defilează acum vedeta.
05.06.2023 | 14:24
Carmen de la Salciua are un nou partener Cine e barbatul cu care defileaza acum Neam cunoscut la un eveniment
Carmen de la Sălciua are un nou partener de scenă. Foto: Instagram/ YouTube. Montaj: FANATIK
ADVERTISEMENT

Carmen de la Sălciua are un nou partener de scenă! Cântăreața de muzică de petrecere a încheiat o colaborare muzicală cu care speră să rupă gura târgului!

Carmen de la Sălciua are un nou partener muzical! FANATIK l-a descusut pe Blaga de la Oradea

FANATIK a aflat secretele bărbatului cu care artista a lansat un videoclip, unul destul de bine primit de public până la această oră. Este vorba despre Silviu Blaga, cunoscut sub numele de scenă Blaga de la Oradea.

ADVERTISEMENT

Cântărețul cu care Carmen de la Sălciua a acceptat să cânte a vorbit despre cariera sa, răutatea din industrie, dar și despre soție.

Interpreta de muzică de petrecere și Blaga de la Oradea au cucerit publicul cu clipul melodiei „Întoarce-te acasă”, care a strâns peste 1,3 milioane de vizualizări pe YouTube. Videoclipul, lansat în urmă cu doar trei luni, a primit multe laude de la fanii celor doi, iar acesta reprezintă doar începutul colaborării dintre Carmen de la Sălciua și Blaga.

ADVERTISEMENT

Blaga de la Oradea, despre răutatea din industria muzicală: „Există în cantitate destul de mare”

Cum faci față provocărilor lumii moderne? Cum reușești să împaci muzica populară, tradiția, cu cea de petrecere, cu tehnologia, cu nevoia tot mai mare de reinventare?

–  Cred că totul vine de la sine! Încerc să mă adaptez vremurilor pe care le trăim, deși parcă totul o ia într-o direcție greșită în industria muzicală, dar cine sunt eu să judec? Mă raportez la cerințele publicului căruia mă adresez!

ADVERTISEMENT

Există răutate în lumea muzicală? Poți să ne povestești un episod care te-a necăjit în cariera ta, dar peste care ai reușit să treci?

–  Sincer, nu știu cum să o numesc… răutate sau frustrare! Oricum ar fi, există în cantitate destul de mare, din păcate! Poate și lipsa de educație pe alocuri își spune cuvântul! Un episod care să mă necăjească nu am avut, pentru că l-am avut întotdeauna pe Dumnezeu în suflet!

ADVERTISEMENT

Partenerul lui Carmen de la Sălciua, tată și soț, dincolo de scenă

Cu ce artist din muzica folclorică / petrecere ți-ai dori să cânți măcar o dată și de ce?

–  Am avut un vis de mic să cânt alaturi de Adrian Minune și mi-am îndeplinit visul în urmă cu 10 ani! Adrian are o voce extraordinară, un timbru aparte pentru tot ce există în industria muzicală din România! Desigur, mai sunt câțiva cu care aș vrea să împart scena, dar, deocamdată, nu dau din casă.

Ce ai învățat despre viață de când ai devenit tată? Cum îți împarți viața intre muzică și familie?

–  Am învățat că un copil schimbă totul!! Este cea mai mare binecuvântare pe care o poate primi un om! Am învățat să fiu mai răbdător, să fiu mai grijuliu. Cu siguranță, am învățat ce înseamnă iubirea adevărată! Nu e foarte ușor să mă împart, dar fac tot posibilul să ofer timp în ambele părți! Mai fac și câte un compromis, că altfel! Dar… în mare parte reușesc cu brio să fiu tată, soț și artist!

Cum te-ai cunoscut cu soția ta?

–  Ne-am cunoscut la un eveniment la ea in oras, a fost totul așa, pe nepusă masă! E o poveste mai lungă, dar promit că o să vă detaliez. Aș putea scrie o carte despre cum am devenit apropiați.

silviu blaga carmen de la sălciua
Silviu Blaga, partenerul de scenă al lui Carmen de la Sălciua. Foto: Instagram

Artistul, despre colaborarea cu fosta soție a lui Culiță Sterp: „Am respectat-o dintotdeauna”

Cum ai decis să faci muzică? Cine te-a îndemnat?

–  De mic mi-a plăcut muzica. Ascultam casete cu Azur, Puiu Codreanu, Dan Ciotoi, Zorile din Galați și mulți alții! Un unchi locuia în Viena și, într-un an, de ziua mea, mi-a adus o orgă. Așa am început în fiecare zi să mă “joc”, cântând ce știam eu la anii aia (6 ani).  Încercam să reproduc sunete pe care le auzeam la orgă!

Cum s-a născut colaborarea cu Carmen de la Sălciua? Vei mai cânta cu ea?

–  Eu pe Carmen de la Sălciua am respectat-o dintotdeauna ca artistă. Are o voce impresionantă și când ne-am gândit să înregistrăm la studioul lui Nek, am fost amândoi extrem de încântați. Mi-ar plăcea să mai cânt cu ea, având în vedere că melodia noastră a ajuns la inimile oamenilor.

„Industriei muzicale românești îi lipsește puțină selecție”

Ce consideri tu că îi lipsește industriei muzicale românești? 

–  Cred că puțină selecție. În ziua de azi, oricine poate ajunge să aibă succes fără a avea vreo treabă cu muzica. Problema pornește de la public, dar și de la producători. Publicul e ușor de manipulat, iar producătorii urmăresc doar partea financiară.

Ce îți dorești să faci în continuare, până la sfârșitul anului? 

–  Anul acesta îmi doresc să lucrez mai mult la partea de promovare a muzicii mele. Urmează să finalizeze proiectele pe care le-am început de câțiva ani în studio. În rest, vreau doar să fiu sănătos să le pot bifa pe toate.

Puteți asculta mai sus melodia pe care Carmen de la Sălciua a scos-o de curând cu Blaga de la Oradea!

ADVERTISEMENT