Carmen de la Sălciua este una dintre cele mai îndrăgite artiste din România. Succesul ei este în continuă ascensiune, însă artista are alte planuri. În exclusivitate pentru FANATIK, celebra cântăreață a spus că vrea să își schimbe stilul muzical. În plus, vedeta ne-a povestit și prin ce peripeții a trecut la filmările ultimului videoclip.
Îndrăgita cântăreață urmează să lanseze o piesă de suflet în colaborare cu Georgiana Lobonț. Artista ne-a spus că ideea îi aparține Georgianei, iar Carmen a acceptat imediat propunerea acesteia. În plus, se pare că fanii așteptau o colaborare între cele două, mai ales că stilurile lor se aseamănă destul de bine.
“Am primit un telefon de la Georgiana, pentru colaborare. Ea era într-un concediu, undeva și i-a venit ideea asta. Mi-a propus să facem o colaborare. A fost totul foarte spontan.
Eu am acceptat cu plăcere, pentru că stilurile noastre cumva se potrivesc. Cred că și fanii așteptau o colaborare, dar nu știu dacă se gândeau la asta. A ieșit o piesă foarte frumoasă. Este dedicată în general românilor din afara țării”, a declarat Carmen de la Sălciua pentru FANATIK.
Bruneta a avut parte și de peripeții la filmările videoclipului pentru piesa în colaborare cu Georgiana Lobonț. Artista purta tocuri extrem de înalte iar la un moment dat s-a dezechilibrat. Norocul ei a fost că Georgiana a prins-o imediat, înainte să se întâmple ceva grav.
“Am avut parte și de ceva peripeții la filmările videoclipului. Noroc că Georgiana a fost pe fază și m-a ajutat repede. Noi am filmat într-un parc. Noi trebuia să mergem, și să ne uităm direct în cameră, nu stăteam pe loc. Eu nu m-am mai uitat ce se află pe jos și era o mică groapă în fața mea.
Eu aveam tocuri foarte înalte, undeva la 17-18 centimetri și m-am dezechilibrat imediat. Bine că nu am pățit nimic, mulțumesc lui Dumnezeu. Nu mi-am rupt, sucit piciorul sau ceva de genul acesta. Eu, în general când pățesc ceva, mă amuz. În anii trecuți mă mai enervam pe mine. Dar acum, mă amuz, e ceva normal”, a mai spus artista.
Majoritatea pieselor interpretate de Carmen de la Sălciua se încadrează într-un anumit stil muzical. Cu toate acestea, artista este deranjată de faptul că i s-a pus această ștampilă. Vedeta spune că vrea ca de anul viitor să cânte mai mult muzică populară.
“Eu las lucrurile să se întâmple. Anul viitor aș mai vrea să mai fac câteva colaborări care mi se potrivesc mie. Mă voi gândi la treaba asta. Aș vrea să mă axez puțin mai mult pe muzica populară.
Eu cânt la nunți și muzică populară. Lumea cumva m-a introdus în oala aceasta a manelelor și a muzicii comerciale, de petrecere. Eu am început cu muzică populară și aș vrea să scot în relief partea asta”, ne-a mai povestit Carmen de la Sălciua.
Cunoscuta artistă ne-a povestit că pe lângă muzică și-ar mai dori să facă și altceva. Să nu vă gândiți că bruneta s-ar depărta de sfera artistică. Asta deoarece Carmen de la Sălciua ar vrea să devină și actriță. Meserii pe care le-ar îmbina cu succes. Mai lipsește doar ca cineva să îi facă vedetei o propunere în acest sens.
“Eu am mai avut un vis în copilărie. Urmăream multe telenovele și îmi doream să fiu actriță. Nu s-a împlinit încă acest vis, dar cu mare drag aș accepta să joc într-un film. Aștept să mi se propună. Nu aș putea să renunț la muzică, chiar dacă aș juca în filme. Le-aș îmbina.
Muzica e darul meu de la Dumnezeu, nu pot renunța la el așa ușor. Doar dacă Dumnezeu va vrea să nu mai pot cânta. Le-aș face în paralel, dacă se va pune problema. Aș avea și mai multă motivație să muncesc.
Ar fi o provocare pentru mine să joc un rol negativ. Asta pentru că eu sunt o persoană caldă și nu știu dacă mi s-ar potrivi”, a mai declarat Carmen de la Sălciua pentru FANATIK.