Sorin Cârțu a dezvăluit în cadrul emisiunii FANATIK SUPERLIGA culisele unui transfer eșuat între Universitatea Craiova și FCSB. În perioada în care era președintele Universității, Cârțu s-a interesat de un posibil transfer al lui Ovidiu Popescu. Cele două tabere nu au ajuns într-un final la un acord.
“Ovidiu Popescu a jucat foarte bine, a jucat foarte bine de fiecare dată când joacă cu Universitatea Craiova. Un jucător care îmi place. Când eram președinte am și vrut să-l aducem, dar era greu de mișcat de acolo. De Ovidiu Popescu vorbesc. Mie îmi place. E un jucător pe care poți să-l folosești în multe poziții, e foarte mobil tactic”, a declarat Sorin Cârțu.
Ovidiu Popescu este om de bază la FCSB. În vârstă de de 29 de ani, Popescu este unul din cei mai polivalenți jucători din Liga I. A fost folosit ca mijlocaș defensiv, mijlocaș ofensiv, fundaț dreapta, sau chiar extremă stângă. Popescu are un gol înscris în acest sezon de Liga I.
Mijlocașul FCSB-ului a intrat mereu motivat pe teren și a încercat să aducă un plus echipei. Măcinat de accidentări, Popescu nu a reușit până în acest moment să facă pasul la o echipă din străinătate. Universitatea Craiova a încercat să profite de perioada în care acesta nu a jucat și să îl aducă la echipă.
“E un jucător foarte util într-o echipă. Are mai multe posturi. Am vrut să-l iau când a avut el o situație în care nu prea juca la FCSB la vremea respectivă. Am vorbit și cu Mihai și discutam. Dar era greu, nu s-a pus problema, nu au vrut. Și nici el nu era hotărât să plece.
Lui îi place la Steaua, își acceptă orice fel de poziție și orice fel de comportament al antrenorului față de el. De multe ori antrenorul se întoarce și revine la el pentru că este un jucător care consumă maxim într-un joc în ceea ce înseamnă energia”, a declarat Sorin Cârțu.
Ovidiu Popescu joacă la FCSB din 2016. Mijlocașul lui Gigi Becali a fost adus de la Poli Timișoara pentru 200 de mii de euro. În primul lui sezon, Popescu a bifat 27 de partide și a reușit să înscrie un gol. Popescu a reușit să debuteze și la națională. Are 2 selecții în cadrul prime reprezentative.
Cel mai bun sezon al lui Popescu a fost cel din 2020-2021. Atunci, mijlocașul FCSB-ului a fost ferit de accidentări și a bifat 35 de meciuri pentru bucureșteni. În acest sezon, Popescu a revenit în primul 11. A fost titular în FCSB – Universitatea Craiova 3-0 și a jucat până în minutul 88.
În fiecare luni, marți și vineri, de la 10:30, FANATIK SUPERLIGA se vede în direct și în exclusivitate pe FANATIK.RO. Emisiunea se poate vedea, în aceeași zi, în premieră, de la 17:30, pe canalul de Youtube Fanatik și pe Facebook Fanatik și Horia Ivanovici Oficial.