News

Cât va crește indemnizația pentru creșterea a copilului, în 2024. Mai mulți bani și pentru alte categorii de români

De la 1 martie se majorează indemnizația minimă lunară pentru creșterea copilului. Nu este singurul ajutor de la stat care va crește în perioada următoare.
25.02.2024 | 10:40
Cat va creste indemnizatia pentru cresterea a copilului in 2024 Mai multi bani si pentru alte categorii de romani
Pragul minim al indemnizației pentru creșterea copilului se majorează de la 1 martie / Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Indemnizația aferentă concediului pentru creșterea copilului va crește de la 1 martie 2024, potrivit unei măsuri de ultim moment luată de Guvernul României.

Indemnizația lunară minimă pentru creșterea copilului crește cu aproape 200 de lei

Este vorba doar despre limita minimă a indemnizației, care se modifică anual în funcție de rata inflației. Aceasta se calculează în funcție de un indicator macroeconomic numit ISR (indicator social de referință). La fiecare 1 martie, acesta se schimbă în funcție de rata medie a inflației din anul anterior.

ADVERTISEMENT

Rata inflației în anul 2023, a fost de 10,4%, potrivit Institutului Național de Statistică.

În această situație, limita minimă a cuantumului indemnizației lunare aferente concediului de creștere a copilului va beneficia de o majorare importantă. Aceasta va crește de la 1.495 de lei, cât este în prezent, la 1.650 de lei.

Asta pentru că, potrivit OUG 111/2010, valoarea indemnizației nu poate fi mai mică decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea ISR, scrie avocatnet.ro.

ADVERTISEMENT

Guvernul majorează ajutoarele de stat

De la 1 martie 2024, toate ajutoarele de stat calculate pe baza valorii ISR vor fi majorate. Printre acestea se numără: indemnizația de șomaj, alocația lunară de plasament sau prestațiile sociale pentru persoanele cu handicap.

Prima de inserție va crește la 1.980 de lei iar subvenția pentru persoane marginalizate va ajunge la 2.640 de lei, adică de patru ori valoarea ISR.

ADVERTISEMENT

Indemnizația lunară pentru persoane cu dizabilități, care în prezent este de 419 lei, va crește până la 462 de lei, în cazul existenței unui handicap grav (70% din ISR) și la 350 de lei (de la 317 lei), pentru persoanele care suferă de un handicap accentuat.

Alocația lunară de plasament va crește cu peste 100 de lei, până la valoarea de 1.194 de lei, iar valoarea minimă a indemnizației lunare de acomodare va ajunge la 2.244 de lei, începând cu 1 martie 2024.

ADVERTISEMENT

Indemnizația de șomaj se calculează în funcție de stagiul de cotizare. Astfel, pentru persoanele care au stagiu de cotizare de cel puțin un an, valoarea indemnizației calculată în funcție de ISR va fi de 660 de lei.

La valoarea ISR se adaugă o sumă calculată prin aplicarea salariului de bază lunar brut din ultimele 12 luni al cărui procentaj diferă în funcție de perioada de cotizare: de la 3% (stagiu de cotizare de minim 3 ani), la 10% (stagiu de cotizare de peste 20 de ani).

ADVERTISEMENT
Tags: