Cătălin Bordea a avut o reacție complet neașteptată după ce a văzut-o pe Livia, fosta sa soție, sărutându-se cu Spike. Nu a fost deloc nervos, iar răspunsurile lui sunt de înțeles.
În urmă cu foarte puțin timp, Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea, a fost surprinsă în timp ce se săruta cu Spike. De altfel, cântărețul este și un bun prieten al comediantului.
Iar de aici, numeroase controverse au luat naștere. Amintim că FANATIK a explicat anterior când l-ar fi înșelat Livia pe soțul ei, dar și când s-ar fi apropiat mai mult de prietenul acestuia, Spike.
S-ar părea însă că actorul nu a fost atât de surprins. Într-o postare pe contul personal de socializare, Cătălin Bordea a publicat un mesaj neașteptat. Acesta spune că i-au fost doar ”reconfirmate” niște bănuieli.
Mai mult de atât, comediantul a mai adăugat că vede lucrurile mult mai limpede. Iar finalul postării a fost cu adevărat unul cât se poate de dur, atât pentru prietenul său Spike, cât și pentru fosta soție, Livia.
„Întotdeauna am considerat că oamenii care au valori comune ajung împreună. Mi s-a reconfirmat această credință, deodată cu anumite bănuieli. Acum sunt într-un loc mai bun, de unde lucrurile se văd mai limpede. În rest, despre morți numai de bine. ”, a spus Cătălin Bordea pe Instagram.
Ulterior, actorul a fost contactat de cei de la Antena Stars. A oferit de asemenea o reacție, mult mai scurtă și mult mai clară. Se pare că singurele răspunsuri sunt la Livia și Spike.
”Având în vedere că este aventura lor, răspunsurile sunt la ei doi”, a spus Cătălin Bordea, la Antena Stars. În rest, actorul a părut cât se poate de relaxat, în ciuda imaginilor pe care le-a văzut și care fac înconjurul internetului.
Menționăm faptul că și Spike a reacționat după publicarea imaginilor. Artistul a spus că el și Livia sunt colegi de firmă, iar uneori se mai și ”sărută”. Totodată, acesta a mai adăugat că nici el și nici fosta soție a lui Cătălin Bordea nu au ce să comenteze.
„Suntem colegi de firmă. Ne mai și sărutăm, care este problema? Și cu managerul mă sărut. Nu avem ce să comentăm, nu ne interesează publicitatea. Nu mă simt nici bine, cred că am covid, trebuie să închid ”, a declarat Spike pentru Cancan.ro .