Creatorul de modă a discutat despre prietenii care l-au dezamăgit pe parcursul vieții sale. Ce hotărâre a luat designerul care spune că are numai 5-6 persoane de încredere alături și cu care împărtășește ce simte.
Cătălin Botezatu este persoană publică de ani buni și ai crede că are foarte mulți prieteni, însă realitatea este cu totul alta. Fostul jurat de la Bravo, ai stil a fost decepționat de multă lume, mai ales când a venit vorba de partea materială.
În ultima lună din anul 2022 vedeta a luat decizia să facă ”curățenie” în viața personală și să elimine persoanele care l-au dezamăgit. Designerul susține că mulți îi dau telefon numai atunci când au nevoie de bani.
„Sunt mulți care nu îți mai dau un telefon sau doar atunci când mai vor niște bani. Mereu voi spune asta: Dacă ți-am dat niște bani și știi că a venit termenul să mi-i dai, dar n-ai să mi-i dai, măcar dă-mi un telefon și să-mi spui.
«Am să-ți dau bani, dar nu îi am acum, mai păsuiește-mă». Se fac că plouă și asta mă deranjează cel mai tare. Am început să fac o selecție în urmă cu o lună, cu riscul de a pierde acei prieteni, dar nu mai sunt prieteni.
Pentru mine, e o pierdere, pentru că am ținut și țin în continuare la ei. Pentru ei, poate nu e o pierdere, deși mulți oameni vor să intre în anturajul meu.
Eu am un cerc mic, restrâns, în care nu îmi doresc să mai intre nimeni, să mai iasă nimeni”, a dezvăluit Cătălin Botezatu pentru Antena Stars.
Cătălin Botezatu nu a fost ferit nici de situațiile delicate în care prietenii ajungeau să fie pe interes. Vedeta a declarat că mulți veneau la el numai dacă erau plătiți, precizând că au existat momente când și-a ”cumpărat” amicii.
Din fericire, sărbătorile de iarnă ce tocmai au trecut l-au găsit în preajma prietenilor adevărați, care îl apreciază așa cum este în realitate și pe care fostul jurat de la Bravo, ai stil se poate baza în clipele grele.