Giuleștenii au dominat autoritar prima repriză, iar jucătorul adus de la Arsenal a făcut un joc foarte bun. Tânărul mijlocaș a avut mai multe ocazii de a marca, dar s-a opus ori Roland Niczuly, ori bara transversală.
La finalul partidei Rapid – Sepsi 0-0, din prima etapă din SuperLiga, mijlocașul Cătălin Cîrjan s-a arătat mulțumit de jocul său, însă își dorește să arate mult mai mult și să-și ajute echipa la îndeplinirea obiectivelor.
”A fost o atmosferă extraordinară, nu mă așteptam la așa ceva. A fost meciul de debut, fanii au fost incredibili, dar sunt dezamăgit, cred că meritam mai mult. Mi-am dorit foarte mult să începem bine, eu dau totul la fiecare meci.
Îmi doream să câștigăm, am făcut un meci bun, dar n-am câștigat azi. Puteți aștepta mai mult de la mine, a fost primul meci, ușor-ușor mă obișnuiesc și eu cu băieții. A fost o seară ok pentru mine, dar îmi doresc mai mult.
E o atmosferă specială, nu cred că se întâmplă în multe locuri ca pe Giulești. Le mulțumim fanilor că sunt alături de noi. A fost greu pentru noi (n.r. – plecarea lui Adrian Mutu), a trebuit să schimbăm sistemul, dar cred c-am făcut-o foarte bine și am arătat bine azi.
Mă simt foarte bine, cred că e un nivel bun, am venit aici să demonstrez că pot juca la seniori și sper să am un sezon bun”, a declarat Cătălin Cârjan, după debutul în tricoul Rapidului.
În minutul 65 al întâlnirii din Giulești, portarul Roland Niczuly a degajat, Marius Ștefănescu a câștigat duelul aerian la mijlocul terenului cu Christopher Braun, iar apoi a scăpat spre poarta lui Horațiu Moldovan și a înscris cu un șut plasat la colțul lung.
A fost o fază rapidă în care giuleștenii au reclamat un fault în atac al lui Ștefănescu în duelul aerian cu Braun, însă VAR a anulat golul marcat de Sepsi pentru o poziție de ofsaid în care s-a aflat Pavol Safranko, deși acesta nu a jucat mingea.
Atacantul slovac trecea prin fața porții rapidiste chiar în momentul în care Ștefănescu șuta și s-a considerat că acesta a influențat faza pentru că s-a interpus între balon și portarul Horațiu Moldovan, care astfel nu a putu vedea mingea. Din acest motiv ”centralul” Sebastian Colțescu a anulat reușita.