Sport

Cătălin Hîldan, comemorat înainte de Dinamo – CFR Cluj. Clip special pe tabela Arenei Naționale

Cătălin Hîldan a fost comemorat pe Arena Naţională înainte de Dinamo - CFR Cluj. "Câinii" au pregătit un clip special care a rulat pe ecranele arenei şi au ţinut un moment de reculegere înainte de start.
08.10.2023 | 22:07
Catalin Hildan comemorat inainte de Dinamo  CFR Cluj Clip special pe tabela Arenei Nationale
Cătălin Hîldan, comemorat înainte de Dinamo - CFR Cluj. Clip special pe tabela Arenei Naționale. Sursa: Fanatik
ADVERTISEMENT

Pe 5 octombrie s-au împlinit 23 de ani de la dispariţia lui Cătălin Hîldan. Căpitanul “câinilor” s-a prăbuşit pe terenul din Olteniţa în minutul 74 al unui meci amical şi s-a stins la doar 24 de ani.

Cătălin Hîldan, comemorat înainte de Dinamo – CFR Cluj!

Oficialii lui Dinamo au pregătit un moment special înainte de Dinamo – CFR Cluj. Pe ecranele Arenei Naţionale a rulat un clip special despre cariera “Unicului Căpitan”, atât de iubit în Ştefan cel Mare.

ADVERTISEMENT

Înainte de startul confruntării a fost ţinut un moment de reculegere în onoarea lui Cătălin Hîldan, iar dinamoviştii joacă într-un echipament special pentru acest meci, negru complet, cu chipul lui Hîldan pe piept.

VEZI VIDEO:

Burcă: “Străinilor de la echipă le-am explicat puțin și la Săftica, și la cimitir la Brănești”

Ovidiu Burcă spera ca echipa sa să încheie seria de patru eşecuri la rând în SuperLiga în meciul cu CFR Cluj, mai ales că este un moment special în care băieţii trebuie să înţeleagă importanţa acestei comemorări:

ADVERTISEMENT

“Cătălin Hîldan e un simbol, era determinat, lupta pe teren, noi trebuie să luptăm în continuare să implementăm asta generațiilor ce vor urma. Îl comemorăm, an de an, așa cum merită, pentru legământul lăsat lui Dinamo.

Străinilor de la echipă le-am explicat puțin și la Săftica, și la cimitir la Brănești. Înțeleg chiar dacă vin din alt mediu, înțeleg ce a reprezentat și reprezintă pentru noi.

ADVERTISEMENT

De fiecare dată când ne aducem aminte de această tragedie, un băiat tânăr a sfârșit pe teren, sunt momente emoționante la mormântul oricui, darămite la cel al lui Cătălin Hîldan.

“Valorile lui ne vor da forță multă în perioada următoare”

În general, încercăm să ducem mai departe exact valorile lui. Puțini știu cum era pe teren, cum era ca om, încercăm ca lucrurile astea să le transmitem mai departe, de aceea am vorbit jucătorilor.

ADVERTISEMENT

Întâmplător, și anul trecut ne aflam tot într-un astfel de moment, nu fericit sportiv, mi-aduc aminte că echipa a început să urce, după o victorie cu Slobozia. Valorile lui ne vor da forță multă în perioada următoare. Nu știu dacă întâmplător sau nu, sunt lucruri care ne depășesc”, a spus Burcă înaintea meciului.


  • Cotă WIN2 pentru Dinamo: 3,50 este cota pentru „2 solist” la meciul Hermannstadt – Dinamo

ADVERTISEMENT