Life

Cătălina Toma, regina R&B-ului din România, interviu eveniment din SUA: „Există prădători sexuali și financiari care deraiază intenționat artiștii”

Cătălina Toma, regina R&B-ului din România, a vorbit în exclusivitate pentru FANATIK despre reset-ul pe care l-a dat vieții, departe de România, tocmai în SUA!
09.03.2023 | 16:55
Cătălina Toma, regina R&B-ului din România, interviu exclusiv despre carieră și viața din SUA / Fotomontaj: FANATIK
ADVERTISEMENT

Cătălina Toma, regina R&B-ului din România, rămâne o emblemă în stilul muzical care încă se ascultă în cluburile din întreaga țară. O femeie puternică și nonconformistă, dar cu laturi sensibile și ascunse, ca orice artist, Cătălina a vorbit, în exclusivitate pentru FANATIK, despre schimbările din viața ei, despre cariera din SUA, proiecte de tot felul și despre episoadele pozitive sau negative care i-au conturat imaginea de femeie și artist, totodată.

Cătălina Toma, regina R&B-ului din România, o „poveste fără sfârșit”. Ce spune despre muzică, drame și plecarea în SUA

Cătălina Toma a vorbit, în exclusivitate pentru FANATIK, despre plecarea din România, muzică, regrete, proiecte, dar și cele mai dure momente prin care a trebuit să treacă, pentru a ajunge omul de astăzi.

ADVERTISEMENT

Deși îi e dor de fanii de la noi din țară, consideră că și-a lăsat puternic amprenta în sufletele lor prin muzica pe care a scos-o pe piață și este de părere că visul american i s-a potrivit ca o mănușă.

Cătălina Toma, mândră că a făcut istorie în România

Cătălina, care este viața ta acum? Ce te împlinește cel mai mult?

– Cel mai mult mă împlinește muzica, fiind destinul meu profesional și spiritual. Alte pasiuni, precum arta, designul, filmul, dansul, sunt bucurii complementare, dar care adaugă dimensiune muzicii.

ADVERTISEMENT

Au trecut mai bine de 20 de ani de când te-ai lansat pe piața muzicală. Care crezi tu că a fost cel mai bun moment al tău, din punct de vedere profesional și artistic? Și de ce?

– Lansarea primului meu album – Cătălina! Atunci am simțit ca sunt împlinită și ca sunt cel mai mult ‘’eu’’, artistic vorbind. Al doilea moment, a fost când am semnat cu Label-ul American No Limit, condus de Master P, în 2011. Mai sunt momentele pe care publicul nu le vede: Blood, Sweat and Tears; acestea fiind dezvoltarea mea artistică și personală, evoluție care va fi vizibilă într-un nou material artistic.

ADVERTISEMENT

Primul album, „Catalina”, rămâne crucial pentru mine, deoarece a introdus stilul R&B, un stil nou în România la acea vreme, devenind parte din istorie și sunt mândră de asta. Este testamentul talentului și efortului meu muzical. Nimeni nu poate șterge acest lucru vreodată.

Cătălina Toma: „A trebuit să lupt mai mult decât alții pentru a sparge niște bariere”

Cât de greu ți-a fost să pleci din România, să ajungi în Londra, iar mai apoi în Statele Unite? Ai găsit acolo liniștea de care aveai nevoie, viața ta s-a schimbat în bine și s-a transformat în cea pe care o visai în România?

ADVERTISEMENT

– Mi-a fost foarte greu dintr-un singur motiv: mama; în rest, am simțit că nu trebuie sa privesc înapoi. Am simțit că talentul real nu este respectat, ba mai mult, denigrat și îngropat. Acest lucru m-a revoltat. A trebuit să lupt mai mult decât alții pentru a sparge niște bariere total anormale, sexism, misoginism, inegalitate etc… În State m-am găsit pe mine. Nu mi s-a mai omorât speranța.

Deși există competiție și invidie și aici, totuși, talentul este respectat. Liniștea mea interioară nu vine din validări exterioare. Sunt bine cu mine pentru că acum știu foarte clar cine sunt și ce capabilități am. Viața s-a transformat, am ajuns acolo unde mi-am dorit din copilărie. Am experimentat lucrurile pe care le-am visat. Întotdeauna am avut o curiozitate pentru experiențe noi și căutări.

Dacă ai putea să dai timpul înapoi… ai proceda la fel? Ai mai pleca?

– Cu siguranță. Nimeni nu ar trebui să stea într-un loc în care nu este apreciat la adevărata valoare. Avem nevoie de aripi, căutări noi și inspirație. Într-un ambient mai bun, oamenii se pot dezvolta mai frumos.

Cătălina Toma, regina R&B-ului din România
Cătălina Toma, regina R&B-ului din România

Dacă ai avea posibilitatea să o privești în oglindă pe Cătălina cea de la 20 de ani, ce i-ai spune?

– I-aș spune să plece din țară din 2001 de la primele oferte internaționale, să își asume mai multe riscuri profesionale. Mi-aș fi dorit să fie mai agresivă împotriva nedreptăților și să fie mai vocală de câte ori cineva i-a violat spațiul personal, să nu aibă teamă de nimic. Am avut momente de ezitare pe care le regret, lăsându-mă influențată de oamenii „buni” din jur.

„Nu are relevanță dacă voi mai avea vreodată succes comercial”

Pentru tine muzica e o „poveste fără sfârșit”?

– Absolut! Este o poveste fără sfârșit, sufletul meu pereche! Este platforma mea de dezvoltare spirituală; inteligența nativă care mi-a dat sens și aripi. Este ceva fără de care nu pot trai. Nu are relevanță dacă voi mai avea vreodată succes comercial, pentru ca am înțeles care sunt jocurile politice și cât de irelevant este acest lucru. Doar relația cu fanii mai este relevantă pentru mine.

Ce te-a deranjat la industria muzicală?

– Că există mulți prădători sexuali și financiari, care deraiază intenționat artiștii de la destinul lor muzical.

Ce pasiuni mai ai? Ce faci atunci când ai timp liber?

– Studiez pianul și producția muzicală, citesc, îmi place să desenez și iubesc pictura. Îmi place să mă afund în fashion și să creez proiecte. Iubesc dansul – hip hop style. Încerc să mă bucur de fiecare moment. Mai cochetez și cu alte lucruri din zona business-ului.

Cătălina Toma: „Părul scurt îmi definește personalitatea rebelă și nonconformistă”

Ai fost considerată întotdeauna una dintre cele mai sexy și nonconformiste artiste din România. Nu multe au curajul să-și tundă părul scurt. La tine, e ca o etichetă: `Gen, asta sunt eu! Eu sunt Cătălina Toma!`. Știi că se spune că femeile cu părul scurt merg pe atitudinea de „bad girl”. Așa a fost și la tine?

– Da! Părul scurt este un statement care îmi definește personalitatea rebelă și nonconformistă. Atunci când m-am tuns scurt, exteriorul s-a aliniat cu interiorul. „Bad girl” definește o persoană care nu se teme să fie expresivă și autentică, indiferent de push back-ul societății. Așa ar trebui să fie orice artist și, de fapt, orice om. Nu poți străluci cu adevărat decât atunci când ești tu, fără limitări.

Cătălina Toma, regina R&B-ului din România
Cătălina Toma, regina R&B-ului din România

Cum a fost momentul în care ai decis să pozezi în Playboy? Ai avut rețineri sau ai mers pe ideea „go with the flow”?

– Am mers pe flow. La acea vreme, deciziile erau bazate mai mult pe instinct. De multe ori am ales bine, iar de alte ori am decis greșit. Nobody is perfect. Playboy-ul fost un moment controversat, dar pe care l-am întors în favoarea mea, pictorialul fiind unul inocent /sexy și nu vulgar.

Ce spune Cătălina Toma despre muzica din România

Crezi că în România încă se face muzică bună? Ai vreun artist preferat de la noi?

– Au fost niște curente moderne la un moment dat, însă acum este în trend sunetul balcanic. Doar românii pot decide dacă e un moment bun sau nu. Un singur comentariu aș avea… În muzică trebuie să existe diversitate de stiluri. Conceptul de „monolit” nu duce către evoluție muzicală. Ar fi bine ca toate genurile sa fie promovate egal, ca fanii să aibă de unde alege.

Când te gândești la România, de ce anume ți-e cel mai dor?

– De părinți. De fani, de natură, de mâncare.

Cât de greu a fost pentru tine anul 2021, atunci când ți-ai pierdut mama? Știu că nu ai putut ajunge să-ți iei rămas bun…

– A fost un moment de întuneric. Am trecut prin clipe de neimaginat, trăind emoții care nu pot fi articulate în cuvinte. Am crezut că viața nu mai are sens. Muzica m-a adus înapoi.

Să știi că piesele tale cu BUG Mafia încă se mai ascultă în cluburi și e isterie totală atunci când încep. Cum te simți să auzi asta și să știi că nimeni nu a uitat vocea ta inconfundabilă?

– Mă bucur să știu că oamenii încă mai ascultă acele piese, că le-ar putea aduce un confort și mă bucur că muzica a rezistat în timp. În final, toată munca nu a fost doar pentru mine, ci și pentru ei. Respect.

Cătălina Toma, regina R&B-ului din România, despre bărbatul ideal: „Sunt foarte atentă la misoginism”

Cătălina, există cineva în viața ta acum? Cum ai caracteriza tu, în 3-4 cuvinte, bărbatul ideal pentru tine. La ce anume ești atentă?

– Acum iau interviuri.😊 Dacă potențialul iubit nu se încadrează în parametrii mei, NEXT. Respectul este pe primul plan pentru mine. Bărbatul ideal are inteligență emoțională, este smart, atractiv, cu simțul umorului. Îi plac femeile ca ființe umane (cu drepturi egale) nu doar ca obiecte sexuale. Sunt foarte atentă la misoginism.

Cătălina Toma, regina R&B-ului din România
Cătălina Toma, regina R&B-ului din România

Când crezi că te-ai întoarce în România? Sau… ai face-o vreodată? Spuneai într-un interviu mai vechi că nu îți dorești să rămâi niciunde pentru totdeauna. Dar la bătrânețe unde te-ai vedea?

– Nu știu dacă m-aș întoarce în România, deși îmi este dor. Îmi place să călătoresc și evit să mă atașez de locuri; nu stăm aici pentru totdeauna. La a doua „tinerețe”, mă văd într-o lume mai bună, mai curată, mai safe, indiferent de locație. Într-un final, sentimentul de „acasă” este în interiorul meu.

Urmează să-și lanseze și un podcast

Ce părere ai despre societatea de azi?

– Se pare că oamenii nu luptă îndeajuns pentru idealurile și libertățile lor, lăsându-se călcați în picioare de „sisteme învechite”, mentalități prăfuite, care țin cu dinții de putere și care nu mai funcționează de mult timp. Este nevoie de inovație și curaj.

Ce proiecte ai și ce le transmiți fanilor tăi din România?

– Lucrez la muzică și la noul meu podcast pe care îl voi lansa în curând. Fanilor le transmit gânduri frumoase, le doresc tot ce e mai bun și sper că sunt fericiți în viețile lor.
Îi încurajez să se sprijine pe umărul meu muzical de fiecare dată când simt nevoia de consolare. Le recomand în continuare să îmi asculte piesele și să găsească un interes nou pentru muzica mea viitoare. Tot ce fac este pentru mine și pentru ei.

ADVERTISEMENT