Câte zile poate fi păstrată, de fapt, ciorba de porc și de pui în frigider. Greșeala uriașă pe care o fac multe gospodine. Care sunt sfaturile pe care le au specialiștii în domeniul alimentar legat de aceste preparate culinare.
Ciorba este un fel de mâncare care se consumă zilnic, motiv pentru care este gătită destul de des, fie că este vorba de porc, pui, de vită sau doar cu legume. Acest produs alimentar are ca și celelalte un termen de valabilitate.
Mai exact, poate fi păstrată la frigider o perioadă destul de scurtă în funcție de ingredientele pe care le conține. Cea de porc nu trebuie consumată mai târziu de trei zile de la gătire, în timp ce ciorba de pui are ”garanție” 2 zile.
De asemenea, ciorba de legume se poate păstra la rece cel mult 2 zile, mai adaugă specialiștii în domeniul culinar. Totodată, conform doctorulzilei.ro, aceștia mai adaugă că ciorba de ciuperci se țin la rece maxim o zi.
În aceeași notă, ciorbele care sunt acrite cu zeamă de varză, lămâie, borș sau zarzăre pot fi ținute la frigider mai mult de 24 de ore. În această privință trebuie să țineți cont de temperatura din interiorul aparatului.
Producătorii recomandă ca temperatura să fie situată între 2 și 4 grade Celsius pentru a păstra în condiții de maximă siguranță toate produsele și alimentele cumpărate din supermarket sau gătite în propria bucătărie.
Ciorba se păstrează foarte bine la frigider dacă ții cont de câteva sfaturi practice. Unul dintre acestea ne spune că preparatul culinar se pune la frigider abia atunci când este complet rece, în caz contrar se va altera mult mai repede.
Vara, când temperaturile sunt foarte ridicate, e bine să punem oala cu mâncare într-un lighean cu apă rece pentru a o răci instant. În plus, specialiștii culinari recomandă adăugarea de gheață pentru a grăbi procesul de răcire.
De asemenea, ciorba se păstrează în vasul în care a fost pregătită, în recipiente de sticlă sau de email, în niciun caz de plastic. Capacul nu trebuie să lipsească.