Life

Ce a făcut cu banii gălățeanul care a câștigat 11 milioane de euro la Loto 6 din 49: “Credeți că merg în insule scumpe?”

Gălățeanul care a reușit să câștige milioane de euro la Loto 6 din 49 a renunțat la meseria pe care a avut-o până la momentul respectiv și a investit.
18.02.2024 | 13:03
Ce a facut cu banii galateanul care a castigat 11 milioane de euro la Loto 6 din 49 Credeti ca merg in insule scumpe
Milionarul de la Loto, Iulian Constandachi, e cumpătat cu cheltuielile / Fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Iulian Constandachi, un gălățean care lucra ca pompier este unul dintre cei care au devenit milionar după ce a jucat la Loto 6 din 49. El a renunțat la mesaria lui și s-a apucat să investească câștigul.

Ce a făcut cu banii după ce a ajuns milionar la Loto 6 din 49

În 2009, Iulian Constandachi dădea lovitura la Loto 6 din 49 și devenea milionar. Cele șase numere pe care le-a ghicit la loterie i-au adus un câștig de 11 milioane de euro. Bani care, explică el, i-au ajuns pentur o serie de investiții care, acum, îi aduc un venit decent.

ADVERTISEMENT

”Credeți că merg în insule scumpe exotice? Nu. Este frumos și în România. Dacă nu ești cumpătat în viață, ești fiul ploii. Cum îți așterni, așa dormi. Ăștia care tot apar vor să se dea mari. Când dau de bani, e lumea lor. (…)

Mi-am ajutat familia, nepoții, pe toți i-am ajutat. Când ești prea avar și vrei să ai din ce în ce mai mult, o dată ți se rupe creanga de sub picioare”, spune Iulian Constandachi, conform Gândul.

ADVERTISEMENT

Conform sursei citate, Iulian Constandachi a investit în mai multe afaceri după ce a renunțat la meseria de pompier. Astfel, el s-a apucat de turism, iar pentru asta a deschis două pensiuni în stațiunea 2 Mai de la malul mării.

Apoi, milionarul de la Loto 6 din 49 a mai construit cinci căsuțe de tip duplex. De asemenea, și-a cumpărat o vilă și, desigur, și trei mașini. Iar investițiile făcute, explică el, îl ajută acum să aibă un trai decent. În plus, precizează el, nu este genul de om care să cheluiască prea mult.

ADVERTISEMENT

Milionarul de la Loto, cumpătat cu cheltuielile

Iulian Constandachi a explicat că este foarte cumpătat când vine vorba de cheltuieli. Asta în ciuda faptului că, în principiu, suma de bani pe care a câștigat-o i-ar ajunge să își permită orice extravaganță. Dar, zice el, preferă să fie atent când vine vorba de bani.

Și, chiar dacă acum preferă să își facă mai toate concediile în România, Iulian Constandachi a avut parte, totuși, de câteva vacanțe prin străinătate. Așa cum a recunoscut chiar el, s-a bucurat la maximum de câteva călătorii făcute fie la Paris, fie în Chicago, în SUA.

ADVERTISEMENT

Culmea, el nu a fost ocolit de ghinioane, așa cum li s-a întâmplat mai tuturor celor care au devenit milionari la Loto. Acum patru ani, el a fost jefuit chiar de un vecin pe care îl ajuta din când în când și îi dădea de lucru.

Știind că Iulian Constandachi este plecat, vecinul cu pricina i-a spart casa și i-a furat 5000 de lei. Prins de poliție, acesta a fost condamnat la închisoare cu suspendare și la muncă în folosul comunității pentru 90 de zile.

ADVERTISEMENT