În urmă cu doar câteva luni, Rona Hartner s-a stins din viață. Aceasta a lăsat în urma ei o familie îndurerată. Artista și fiica ei au avut mereu o relație specială. Din păcate, acum a fost pentru prima dată când Rona nu a putut fi alături de fiica ei.
Pentru Sumalya, ultimele luni nu au fost deloc unele ușoare. Tânără a fost nevoită să își ia adio de la mama ei, Rona Hartner. Artista s-a stins din viață la doar 50 de ani, iar în urma ei a rămas o familie care îi va duce mereu dorul.
Anul acesta, mai exact, pe 5 ianuarie, Sumalya a împlinit 16 ani. A fost pentru prima dată când mama ei nu i-a fost alături și nici nu i-a spus clasicul La mulți ani. Pentru Sumalya nu a fost deloc ușor, având în vedere că era extrem de apropiată de mama ei.
Anul acesta, fiica Ronei Hartner a refuzat să își serbeze ziua de naștere. Spre deosebire de alți ani în care petrecea alături de cei dragi, anul acesta, durerea a fost mult prea mare pentru a mai putea face ceva.
În schimb, Sumalya a vrut să o simtă pe mama ei aproape într-o zi atât de specială, așa că a apelat la amintiri. Tânăra de 16 ani a căutat prin fotografiile pe care le are cu Rona și și-a adus aminte de toate momentele frumoase pe care le-au petrecut împreună.
”Sumalya a căutat fotografiile ei, de la aniversările anterioare, în care, împreună cu Rona, mama ei, se pictau pe față, își făceau șuvițe colorate și făceau prăjituri originale amândouă”, a spus impresara Ronei pentru playtech.ro.
Înainte de a se stinge din viață, Rona Hartner a vrut să petreacă cât mai mult timp alături de fiica ei. De parcă a presimțit că urmează să se întâmple ceva sumbru, artista a retras-o pe fiica ei de la școală.
Fiind mai aproape de mama sa, Sumalya a avut ocazia să își dedice timpul lucrurilor care o făceau cu adevărat fericită. La fel ca Rona, fiica artistei a fost mereu atrasă de artă, indiferent de formele ei. Așa se face că unele dintre pasiunile sale sunt actoria, muzica și machiajul.
Acum, în absența Ronei, cel care are grijă de Sumayla este fratele ei, Reon. Acesta s-a mutat din Canada în Franța, special pentru a se putea ocupa de nepoata sa. Nu i-a fost deloc ușor să ia această decizie, având în vedere că lucrează de la distanță.
Alături de Sumalya în casa din Franța mai este și mama artistei, Sabina. Aceasta face tot posibilul pentru ca nepoatei sale să nu îi lipsească nimic. Sabina îi mai alină, atât cât poate, dorul de mama ei.