News

Ce animal a vrut să vândă un bărbat din Constanța pe internet. Poliția a fost nevoită să intervină

Un român inventiv a încercat să vândă o vietate pe care o găsise pe un câmp, deși nu avea niciun drept să o țină în captivitate sau să o transmită mai departe.
13.06.2023 | 07:50
Ce animal a vrut sa vanda un barbat din Constanta pe internet Politia a fost nevoita sa intervina
Ce animal a vrut să vândă un bărbat. Foto: Unsplash
ADVERTISEMENT

Bărbatul a încercat, așadar, să vândă pe rețelele de socializare o broască țestoasă pe care ”o găsise”. Pe fir a intrat Poliția Animalelor care a confiscat animalul și l-a eliberat în mediul său natural. Garda de Mediu Constanța a oferit mai mult detalii despre cazul acestui constănțean care a sechestrat o broască țestoasă.

Ce animal a vrut să vândă un bărbat

“Împreună cu reprezentanţi ai IPJ Constanţa şi inspectori din cadrul DSVSA s-au efectuat verificări în satul Răzoarele, comuna Oltina, în urma unei reclamaţii adresată de către o asociaţie pentru protecţia animalelor. Pentru identificarea speciei, s-a colaborat cu Universitatea Ovidius Constanţa – Facutatea de Ştiinte ale Naturii şi Ştiinte Agricole”, a transmis Garda de Mediu.

ADVERTISEMENT

Specialiștii au constatat că broasca face parte din specia Testudo Greaca (broască țestoasă dobrogeană), o specie de interes comunitar inclusă în Anexa 4 din OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.

Așadar, deținerea acesteia e interzisă, conform legii. ”Mai mult, deţinerea, transportul, vânzarea sau schimburile în orice scop, precum şi oferirea spre schimb sau vânzare a exemplarelor luate din natură, constituie infracţiune”, mai transmite Garda de Mediu. Bărbatul le-a declarat oamenilor legii că a găsit broasca și i s-a ”făcut milă de ea”, astfel că a luat-o acasă pentru a o îngriji, doar că s-a gândit că ar fi bine să o vândă pe internet, conform Observatornews.ro.

ADVERTISEMENT

Nu doar broaștele țestoase se trezesc că sunt luate din mediul natural și vândute pe internet. Un bărbat din SUA și-a expus povestea pe Tik Tok, poveste care a devenit virală rapid. Nu avea cum să nu o facă, în condițiile în care bărbatul comandase de pe internet un câine, însă a primit un pui de hienă.

Bărbatul s-a prezentat fericit acasă la cumpărător, pentru a-și ridica puiul de câine, însă a realizat imediat că încerca să cumpere un pui de hienă. ”Am încercat să-i dau un nume. S-a uitat la mine și a râs. Eram atât de speriat. Acesta este o hienă. Ca un câine-pisică-lup. Încercam să mă joc cu el și el doar râdea. A râs tare și apoi m-a mușcat de picior. Morala poveștii este să aveți grijă la acești crescători de câini… s-ar putea să vă alegeți cu dihori”, a povestit bărbatul pe internet.

ADVERTISEMENT

Această situație e prezentă, desigur, și în România, țara unde țepele sunt la ele acasă peste tot. De exemplu, în Sibiu, zeci de persoane s-au trezit înșelate când au vrut să cumpere câini de rasă, de la labradori la buldogi sau chihuahua. Oamenii cred că dau banii pe câini de rasă, cu Pedigree, însă primesc în schimb animale cu carnet de sănătate fals, fără o proveniență clară și, deseori, bolnave.

Andreea Roseti, fondatoarea Asociației Animal Life Sibiu, descurajează întru-totul cumpărarea animalelor de companie de pe internet. În primul rând că acești câini pot fi furați, iar în al doilea rând pot fi înmulțiți în condiții necunoscute și insalubre. ”Noi descurajăm cumpăratul câinilor de orice fel, cu atât mai mult de pe internet.

ADVERTISEMENT

Promovăm adoptarea câinilor din adăposturi sau sfătuim persoane care ne cer părerea despre o anumită rasă de câine și de unde ar trebui să și-o ia. Dacă sunt foarte hotărâți să își ia un câine de rasă trebuie să meargă la o canisă autorizată. Este și ilegal să vinzi sub forma unui anunț, dacă nu ai Pedigree”, explică Andreea Roseti. Cu toate acestea, românii se zgârcesc de cele mai multe ori și preferă să dea bani mai puțini pe un câine cu un trecut necunoscut, explică specialiștii.

ADVERTISEMENT