Fotbal intern

Ce ar alege Răzvan Lucescu între Rapid și Dinamo: „Acolo m-am format ca om”

10.03.2021 | 09:57
Ce ar alege Razvan Lucescu intre Rapid si Dinamo Acolo mam format ca om
ADVERTISEMENT

Răzvan Lucescu a vorbit despre ce ar alege între Dinamo și Rapid, tehnicianul recunoscând că se simte mult mai legat de clubul din Giulești, pentru că acolo s-a format ca om.

Lucescu Jr. a vorbit și despre problemele din fotbalul românesc și speră să vadă în viitor Rapid în Liga 1, precum și o singură echipă la Craiova, care să îi reprezinte pe toți fanii olteni.

ADVERTISEMENT

Răzvan Lucescu a vorbit și despre presiunea care este pe umerii lui Ianis Hagi, făcând o comparație cu el, care a avut presiunea numelui imens al tatălui său.

Răzvan Lucescu a ales între Dinamo și Rapid

Răzvan Lucescu a ales dintre Dinamo și Rapid, precizând cum l-au marcat experiențele petrecute la cele două cluburi mari din capitală: „Dinamo e echipa copilăriei mele, care mă leagă de tatăl meu.

ADVERTISEMENT

Rapid e împlinirea mea ca om, e partea vieții importante. La Rapid m-am format ca om, de aceea mă simt mai legat de Rapid”.  

Răzvan Lucescu a vorbit și despre presiunea care este pe umerii lui Ianis Hagi: Și acum mai am probleme cu asta. Și când m-au numit antrenor la PAOK, am fost primit cu ostilitate, iar fanii își puneau întrebări de ce nu îl aduc pe tata acolo. Acum s-au întâmplat lucrurile astea când eram mai în vârstă, imaginați-vă cum eram la început de drum.

ADVERTISEMENT

Pentru Ianis îmi dau seama că este foarte greu, dar nu are ce să facă. Au fost și avantaje. Tatăl meu mi-a transmis pasiunea și atunci când faci ceva din pasiune ești fericit”.

Răzvan Lucescu: „Campionatul nostru are nevoie de Rapid în Liga 1”

„Campionatul nostru are nevoie de Rapid în Liga 1, are nevoie de adevăratul Dinamo, de Craiova, care acum a devenit o forță în campionatul nostru.

ADVERTISEMENT

Va promova și Universitatea Craiova acolo, dar ce se va întâmpla mai departe? Eu la Craiova văd o echipă care să facă sufletul Olteniei, nu discuții, nu invidii, nu polemici. Aș face din două una puternică”, a mai spus Lucescu Jr. pentru Radio Gold FM.

„Fotbalul din Arabia Saudită e mult peste fotbalul din România, dar e normal să fie așa. Sunt străinii care vin și care au o experiență mare în fotbal, dar sunt și tinerii care sunt foarte interesanți, iubesc mingea.

E drept, că aici fotbalul e foarte sentimental și am trăit pe pielea mea când am condus cu 3-0 prin minutul 60 și am terminat la egalitate”, a mai spus Răzvan Lucescu.

ADVERTISEMENT