În timp ce Dana Roba își reface viața, bărbatul care a lovit-o până aproape și-a pierdut viața își dorește să iasă din închisoare. Pentru el, însă, veștile venite din partea autorităților nu sunt deloc bune.
După ce a lovit-o cu bestialitate pe Dana Roba, make-up artistul fiind la un pas de a-și pierde viața, Daniel Balaciu a fost arestat. Chiar dacă printr-o minune vedeta și-a revenit și în ciuda urmărilor fizice pe care bătaia le-a lăsat asupra corpului său a început și să muncească, bărbatul rămâne în spatele gratiilor.
Încă de când a intrat la închisoare, Daniel Balaciu a încercat să-i convingă pe judecători să-i dea o pedeapsă mai blândă, dar pe 1 august, autoritățile l-au anunțat că măsura arestului preventiv s-a prelungit cu încă 30 de zile.
Astfel, contestația depusă recent de Daniel Balaciu a fost respinsă, următoarea decizie în cazul său urmând să fie luată pe 3 septembrie. „Soluția pe scurt: Admite propunerea Pachetului de pe lângă Tribunalul Timiș formulată în dosarul nr. 313/P/2023 şi, în consecinţă: În temeiul art.236 Cod pr.pen., cu referire la art.234-235 Cod pr.pen., raportat la art. 202 alin.1-3 şi la art.223 alin.2 Cod pr.pen., dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului B.D.R., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la violență în familie, în modalitatea omorului, prev. de art. 32 al. 1 rap. la art. 199 al. 1 rap. la art. 188 al. 1 Cp.
Măsură luată prin încheierea penală nr.41/UP/06.06.2023, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr.18049/325/2023, prelungită prin încheierea penală nr.163/DL/03.07.2023, pronunţată în dosarul nr.2794/30/2023, pe o durată de 30 de zile, începând cu 05.08.2023 până în data de 03.09.20236 inclusiv.
În baza art. 242 alin. 2 C.pr.pen. respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o măsura preventivă mai uşoară. În baza art. 275 alin. 3 Cod pr.pen., cheltuielile legate de soluţionarea prezentei cereri rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie in termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţie, prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 01.08.2023, ora 14:50”, se arată pe Portalul Instanțelor de Judecată, conform spynews.ro.
În același timp, Dana Roba își reface viața. Nu doar că s-a întors la salon și are grijă de fetițele sale, dar a fost și surprinsă în compania unui alt bărbat într-un centru comercial Timișoara. S-au plimbat ținând-se de mână, și-au făcut poze, iar el a și publicat în mediul online un videoclip cu make-up artistul.
Vedeta nici nu a confirmat, dar nici nu a infirmat relația. A spus că cel cu care a fost văzută are aceeași religie ca a ei, l-a întâlnit la biserică și este liber, astfel că orice este posibil. „Las lumea să vorbească, să zică ce vrea.
Nu vreau să zic nici că e, nici că nu e iubitul meu. Pot spune acum doar că e un prieten foarte bun, îl cheamă Beniamin. Este de la biserică. Omul este singur. Eu sunt singură. Fiecare om are dreptul la viață”, a declarat Dana Roba pentru playtech.ro.