News

România, în stare de urgenţă. Noi măsuri dure: se închid toate localurile. Zborurile România-Spania, OPRITE. Numărul celor infectaţi cu COVID-19 la noi în ţară a ajuns marţi la 217 – LIVE UPDATE

17.03.2020 | 07:00
foto: Inquam / Octav Ganea
ADVERTISEMENT

Instituirea stării de urgență, de luni, 16 martie în România de către președintele Klaus Iohannis, poate conduce la acordarea unor puteri sporite autorităților în paralel cu restrângerea posibilă a unor drepturi și libertăți ale cetățenilor.

FANATIK vă explică ce înseamnă starea de urgenţă şi vă prezintă situația coronavirus – COVID-19, în timp real, la nivelul țării, precum și cele mai importante decizii oficiale anunțate de autorități.  Numărul de infecții cu noul coronavirus este în continuă creștere.

ADVERTISEMENT

UPDATE, 21:29 Noi interdicții anunțate în această seară de la Ministerul de Interne: se vor închide toate barurile și restaurantele, iar zborurile Spania-România sunt complet anulate. VEZI AICI TOATE MĂSURILE DURE LUATE DE AUTORITĂȚI

UPDATE, 19:23 Situația din Italia, unde trăiesc peste un milion de români, conform ultimului comunicat al autorităților:

ADVERTISEMENT
  • 345 de decese în ultimele 24 de ore (un total de 2503);
  • 2989 de noi cazuri confirmate;
  • 2941 de vindecați.

UPDATE, ora 18:00 Numărul cazurilor confirmate de coronavirus a ajuns la 217. 4 din cei 217 sunt la Terapie Intensivă, iar din totalul celor infectați, s-au vindecat 19, transmite Grupul pentru Comunicare Strategică. Inițial, autoritățile au transmis un număr de 222 de infectați, apoi au rectificat.

ADVERTISEMENT

UPDATE, ora 15.20: Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat marţi că pacienţii suspecţi de coronavirus nu ar trebui să ia ibuprofen fără o recomandare specifică a medicului, anunţând că există în curs cercetări care ar putea evidenţia influenţa negativă a antiinflamatoarelor nesteroidiene în caz de COVID 19. “Recomandăm paracetamol, nu ibuprofen în automedicaţie”, au transmis reprezentanţii OMS.


UPDATE, 17 martie, ora 9.44: Primul bilanţ al zilei de marţi indică faptul că numărul de cazuri de coronavirus de pe teritoriul României a ajuns la 184, conform informaţiilor INFP. 43 de cazuri în Bucureşti, Capitala fiind lider.

ADVERTISEMENT

Cele mai recente cazuri de îmbolnăvire au fost confirmate după cum urmează: 7 în Iași, 2 în Suceava, 2 în Neamț și câte unul în Ialomița, Mureș, Botoșani, Bistrița Năsăud și Vrancea. Persoanele confirmate pozitiv au vârste cuprinse între 21 și 65 de ani.

Totodată, 16 persoane s-au vindecat (15 din spitalul din Timișoara și unul de la București).

Următoarea informare oficială cu privire la numărul celor infectaţi va fi la ora 18.00


UPDATE, 16 martie, ora 21:45. Încă un politician din România este infectat cu coronavirus! Deputatul liberal Mircea Banias, depistat pozitiv


UPDATE 18.10. Până astăzi, 16 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 168 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cei 168 de cetățeni care au contactat virusul, 9 sunt declarați vindecați și au fost externați, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.

De la ultima informare, au fost confirmate 10 cazuri noi, după cum urmează: 4 în București, 2 în Ilfov și câte unul în Constanța, Teleorman, Neamț și Mureș.

Toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacți ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. Cele 10 persoane au vârsta cuprinsă între 21 de ani și 63 de ani.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.078 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 14.845 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Citeşte şi: Stare de urgență în România. Ce nu mai ai voie să faci începând de luni, 16 martie 2020

Ce se va întâmpla cu românii care vor să revină în țară după declararea stării de urgență

Premierul Ludovic Orban: ”Cu siguranță, nu vom vedea tancuri pe străzi/ Există posibilitatea plafonării prețurilor la unele produse foarte căutate”

Ludovic Orban, despre zvonurile privind închiderea Bucureștiului: „Fake news grosolan, făcut cu premeditare”


UPDATE, 16 martie, 14:56 Klaus Iohannis explică în ce constă starea de urgență decretată în România. VEZI AICI PRINCIPALELE DECLARAȚII ALE PREȘEDINTELUI

UPDATE, 16 martie ora 11:12 Ministrul Educației, Monica Anisie, într-o videoconferință: „Pe lângă mulțumiri, vom valorifica orice idee și orice soluție pentru elevi și studenți. Am lucrat pentru a identifica cele mai bune soluții pentru cadrele didactice și elevi. Îi încurajez pe colegii mei profesori să utilizeze programele online, printre care școalapenet.ro”.

UPDATE, 16 martie ora 10:03 Numărul bolnavilor de coronavirus a ajuns la 158, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

UPDATE, 16 martie ora 00.00: România a intrat în starea de urgenţă luni, 16 martie 2020. Între timp, MAE a făcut apel către turiştii români din străinătate să se întoarcă în ţară (Vezi aici mai multe detalii), iar ministrul Educaţiei a anunţat că şcolile vor rămâne închise până după Paşte.

UPDATE, ora 23.29: A fost confirmat cazul cu numărul 140 din România. Este vorba de fata primarului din Deva, care luase noul coronavirus de la senatorul Vergil Chiţac.

UPDATE, ora 21.50: Situaţia este dramatică în Italia şi Spania, unde coronavirusul face ravagii. Mai multe detalii despre ce se întâmplă în lume puteţi citi AICI.


UPDATE, ora 19.01: Comunicat MAE: “La data de 12 martie 2020, în urma unei ample operațiuni la care au participat mai multe state europene și ca urmare a demersurilor întreprinse de Ministerul Afacerilor Externe prin intermediul Ambasadei României la Washington și al

Consulatului General al României la Los Angeles, 8 cetățeni români aflați la bordul navei de croazieră Grand Princess, aflată în carantină în largul coastei californiene, au revenit în țară cu un zbor pus la dispoziție de autoritățile americane, în coordonarea Delegației Uniunii Europene la Washington.

La sosirea în țară, cei 8 cetățeni români au fost plasați în carantină într-o locație dedicată din București. De asemenea, MAE precizează că 14 cetățeni români și-au exprimat dorința de a rămâne în continuare la bordul navei Grand Princess.

Consulatul General al României la Los Angeles menține legătura cu cetățenii români care au rămas la bordul navei, fiind pregătit să acorde asistență consulară în limita competențelor legale”.


UPDATE, ora 18.05: Ludovic Orban a explicat că măsurile luate până acum au fost foarte bune, dând exemplu evoluţia COVID 19 în alte state, comparativ cu cea din România, unde situaţia nu este scăpată de sub control.

“Începând de acum, limitarea răsoândirii virusului va depinde de un comportament responsabil din partea cetăţenilor români. Vă cer să respectaţi recomandările ministerului Sănătăţii. Este foarte important ca orice cetăţean român să respecte măsurile care se iau, carantina sau izolarea la domiciliu. Căutaţi să respectaţi recomandările pentru a vă preveni de infectarea cu COVID 19…. Citeşte mai multe aici!

https://www.facebook.com/FanatikShow.ro/videos/223881878800252/?__xts__[0]=68.ARCYIdDjc5XbXtymsS8hQVD1GVQp0eMkGyjVT49c6mzzZLOD_hBlya3-5FLIk4dtdBSgXyb6OLs4fUyCRs57Q6oqFoyoD3_ZkpyFFlXQqpHl3h6GFm9a9Z1FJOzdnnpEjI9Slv7DEEuH40jHm_aCelG8VuI3Y_zafRedJ7dy68vAkcrnK1lveedUHXjC2rKEu1crbZIYnMU8Iyd6oYpvyXlg5rFLellf9oqrcgN9Xm49P1iqrcQ7fo6btmeBe0Uzsp2MYlH-sL4TRed5oC6G9YVM2A70jWZhhQDtU5fDadFwSolsj5Fz0-20-fQ4HujN_AW6gBokahYQSefCI-kZTiG61EYVsNIxZq4&__tn__=-R


UPDATE, ora 17.29: Comitetul Naţional pentru situaţii de urgenţă a aprobat oficial măsurile pentru scenariul 3 de combatere a epidemiei şi pentru starea de urgenţă. Documentele pot fi consultate AICI  şi AICI 


UPDATE, ora 17.24: Serviciul Stare Civilă Galaţi a anunţat că îşi modifică programul şi nu mai primeşte acte pentru cei care vor să se căsătorească.


UPDATE, ora 17.08: 139 de români cu coronavirus, anunţă Ministerul Sănătăţii.

“Până astăzi, 15 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 139 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cei 139 de cetățeni care au contactat virusul, nouă sunt declarați vindecați și au fost externați.
Astăzi au fost confirmate 16 cazuri noi, după cum urmează: 4 cazuri în București, 4 în Arad, 3 în Brașov, 2 în Brăila și câte 1 caz în Constanța, Teleorman și Iași.

Toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacți ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. Cele 16 persoane au vârsta cuprinsă între 5 ani și 71 de ani”, se arată într-un comunicat al ministerului.

UPDATE, ora 14.10: Marcel Vela, precizări despre starea de urgenţă: “Vă rog să evitaţi deplasările care nu sunt necesare, evitaţi contactul cu alte persoane, informaţi-vă din surse oficiale, susţineţi eforturile autorităţilor. Situaţia este sub control pentru că am luat măsuri din timp. Am închis şcolile, am limitat întâlnirile publice”

“Vreau să vă spun că în şedinţa de ieri a fost aprobat planul prin care am stabilit câteva criterii. Vă citez câteva lucruri aprobate în şedinţa de urgenţă. Am făcut recomandări pentru membrii echipelor de intervenţie pentru echipele care merg la cei în izolare, să fie protejaţi, totodată, am clarificat ce înseamnă contact apropiat. Cred că este important să vă citesc aceste criterii.

Contactul apropiat este definit ca persoana care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu cineva infectat cu COVID 19, persoana care a avut contact direct cu cineva cu COVID 19 (strângere de mână fără dezinfectare), persoana care a avut contact cu secreţiile celui infectat…Citeşte mai mult aici!

https://www.facebook.com/ministeruldeinterne/videos/634430360464579/UzpfSTE3OTg0NDM5MjA1Mjg4ODoyNzU0NjE1MzI0NTc1NzY5/


UPDATE, ora 13.00: Încă 8 cazuri azi, suntem acum la 131 de cazuri de COVID 19 în România. Este vroba de oameni care aşteptau rezultatul testelor şi se aflau deja în carantină. Noile cazurile nu au simptome.


UPDATE, 15 martie, ora 9.14: Circulaţia rutieră şi feroviară a fost suspendată în mai multe puncte de frontieră

În Bihor, singurul punct de trecere a frontierei cu Ungaria care mai este deschis în acest moment este Borș.

În Arad, un alt punct închis este Turnu.

La granița cu Ucraina, a fost închis punctul de la Sighet, însă rămân deschise Halmeu și Siret.

La granița cu Moldova au fost închise punctele Rădăuți Prut și Oancea Anterior.

La frontiera cu Bulgaria mai sunt deschise punctele Vama Veche, Ostrov, Giurgiu și Calafat, în timp la granița cu Serbia mai sunt funcționale punctele Porţile de Fier 1, Moraviţa şi Jimbolia, restul fiind închise unilateral de statul vecin.

Totodată, timp de 30 de zile, mai multe trenuri între România şi Ungaria sunt anulate. E vorba Oradea-Debrecen, Satu Mare – Debrecen și Satu Mare – Viena dar și cursele de retur.

UPDATE, ora 23.00: Am ajuns la 123 de cazuri:

Caz 122 Femeie, 58 ani București, asistent medical Spitalul Gerota, contact caz 30.

Caz 123, Tânăr, 24 ani, București, inginer horticol, ADP sector 4, contact caz 16.


UPDATE, ora 22.42: Sunt 121 de români cu COVID 19 în ţară.

  • Caz 119 Femeie, 25 ani din Cluj Napoca, întoarsă din Berlin în 11.03
  • Caz 120 Bărbat, 46 ani, Satu Mare, întors din Italia în 11.03, aflat în carantină în SM
  • Caz 121 Bărbat din Bucuresti, 37 ani, intors Norvegia în 13.03., internat în Spitalul de Boli Infecțioase V Babeș București

Totodată, TAROM a anunţat că suspendă operarea de curse către şi dinspre Iordania, Serbia şi Republica Moldova, ca urmare a măsurilor luate aici de autorităţi din cauza coronavirusului.


UPDATE, ora 22.24: Grupul de Comunicare Strategică a făcut precizări legate de starea de urgenţă de pe teritoriul României. Redăm comunicatul emis sâmbătă seara:

”Având în vedere enunţarea în spaţiul public/mediul online a posibilelor măsuri care pot fi luate în cadrul stării de urgenţă, fără a se menţiona faptul că NU toate aceste măsuri sunt luate în mod obligatoriu, menţionăm faptul că vor fi avute în vedere DOAR acele măsuri necesare în combaterea răspândirii noului coronavirus (COVID-19).

Facem apel la responsabilitate şi în acest caz în modul de prezentare a cadrului legal şi a măsurilor care pot avea legatura cu motivul pentru care a fost anunţată decizia referitoare la starea de urgenţă”, a transmis, sâmbătă seară, Grupul de Comunicare Strategică.


UPDATE, ora 22.21: Bilanţul românilor infectaţi cu coronavirus a ajuns la 118:

Caz 117 Femeie, 43 ani din Vaslui, venită din Italia, aflată în carantină la Arad, va fi internată la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara

Caz 118 Femeie, 33 ani din Constanța, contact caz 67 – senator


UPDATE, ora 21.44: Acum au fost confirmate încă 3 cazuri. Sunt 116 de cazuri de coronavirs în total.

  • Caz 114 Femeie, 38 ani, Hunedoara, contact caz 26 ( tânăra care nu a respectat autoizolarea)
  • Caz 115 Femeie, 45 ani, Hunedoara, contact caz 26
  • Caz 116 Bărbat, 60 ani, Caraș Severin, aflat în carantină Reșița, întors din Italia în 11.03.2020

Cazurile 114 şi 115 sunt asistente medicale.


UPDATE sâmbătă 14 martie, ora 20:00 / Încă 4 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, numărul ajungând la 113.

Caz 113: Bărbat, 36 ani din Timișoara, venit din Italia în 12.03, aflat în carantină în Timișoara.

Caz 112: Femeie, 33 ani din Timișoara, venită din Italia în 12.03, în carantină în Timişoara.

Caz 111: Femeie, 53 ani, din Brașov, contact caz 76 ( bărbat venit din Boston).

Caz 110: Bărbat, 31 ani, Constanța, contact caz 67 si 68 ( senatorul Chitac).


UPDATE duminică 14 martie, ora 20:00 / 109 cazuri de coronavirus confirmate în România – detalii complete aici


Ce înseamnă starea de urgență: atribuții sporite pentru poliție și armată

Articolul 93 al Constituției îi dă dreptul președintelui României să instituie starea de urgență, cu obligația ca decretul prezidențial să prevadă explicit motivele care stau la baza deciziei, zona în care se instituie și perioada. Starea de urgență nu poate să depășească 30 de zile, deoarece presupune ca drepturile și libertățile fundamentale să fie restrânse.

În cel mult 5 zile de la emiterea decretului, acesta trebuie aprobat de către Parlament care se convoacă în sesiune pe toată durata stării de urgență.  Dacă Parlamentul nu aprobă decretul, aplicarea acestuia se suspendă. Tot Parlamentul este singura instituție legiuită să aprobe prelungirea perioadei după expirarea celor 30 de zile.

Limitarea dreptului la liberă circulație

Normele speciale de aplicare a stării  de urgență sunt prevăzute în OUG 1/1999.

Prin starea de urgență unele atribuții ale administrației locale sau centrale pot trece în competența instituțiilor civile sau militare însărcinate cu aplicarea stării de urgență. În cazul de față, vor fi lărgite atribuțiile poliției, iar armata ar putea fi antrenată în eforul de combatere a epidemiei și în măsurile coercitive prin care populației i se cere să respecte anumite măsuri.

Transporturile și căile de comunicații vor fi destinate, în primul rând, pentru forțele militare sau civile implicate în gestionarea stării de urgență. Poate fi dispusă și închiderea frontierei de stat, parțială sau totală, sau introducerea unor măsuri suplimentare de control. Se pot dispune și măsuri de limitare a circulației persoanelor și bunurilor în interiorul țării.

Populația și agenții economici sunt obligați să respecte măsurile impuse de autoritățile compentente să gestioneze starea de urgență,  inclusiv aspecte pe care, în mod obișnuit, nu pot fi reglementate de către autorități.

De asemenea, forțele militare pot recurge la rechiziționări de bunuri și servicii și pot impune reguli extraordinare de circulație a populației. Achizițiile publice nu mai  sunt condiționate de obligativitatea licitațiilor.

Ministrul de Interne, al doilea om în stat

Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Nelu Tătaru, a precizat, într-o intervenție la Digi24, că ministrul de Interne va deveni, practic, al doilea om în stat.

”Starea de urgență dă libertatea unor ordine și ordonanțe militare pentru stări deosebite. Vor urma măsuri în care se vor închide anumite instituții, se vor limita și interzice anumite întruniri”, a spus Nelu Tătaru.

Acesta a precizat că starea de urgență va permite declararea de zone speciale de carantină precum și implementarea măsurilor de limitare a dreptului  la liberă circulație în acele zone.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că va decreta stare de urgență începând de luni. Anunțul a fost făcut imediat după ceremonia de depunere a jurământului de către miniștrii guvernului Orban 2.

„Prioritatea este lupta împotriva epidemiei. Noul guvern și cu mine ne vom dedica toate energiile pentru a gestiona eficient criza și pentru a guverna foarte bine pentru români. Este foarte important ca măsurile să fie luate la timp, în așa fel încât să prindă. Pentru a face posibilă această luptă, am decis să decretez stare de urgență la începutul săptămânii viitoare. Va face posibilă alocarea rapidă a resurselor.”

ADVERTISEMENT
Tags:
Grecii sunt uimiți de nota de plată uriașă achitată de Becali la Salonic....
Grecii sunt uimiți de nota de plată uriașă achitată de Becali la Salonic. A avut 60 de invitați la masă
Jocul politic al PNL sau cum au redescoperit liberalii statul de drept prin...
Jocul politic al PNL sau cum au redescoperit liberalii statul de drept prin ruperea coaliției. „O butaforie de campanie. Pe partea de alocări de bani, lucrurile merg bine”
Povestea pompierului devenit bucătar. Ștefan Popescu, jurat la Chefi la cuțite: “Sunt atras...
Povestea pompierului devenit bucătar. Ștefan Popescu, jurat la Chefi la cuțite: “Sunt atras de foc, chiar dacă nu îl mai sting, acum îl aprind”. Exclusiv
Moment penibil la Kremlin: Putin și-a invitat un important aliat în orașul de...
Moment penibil la Kremlin: Putin și-a invitat un important aliat în orașul de unde acesta tocmai venise
Schema prin care Luminița l-a păcălit Gigi Becali într-o excursie în străinătate. Discreta...
Schema prin care Luminița l-a păcălit Gigi Becali într-o excursie în străinătate. Discreta soție a milionarului a făcut asta!
Wow, ce apariție! Mama Monicai Bîrlădeanu a dat o lecție de stil și...
Wow, ce apariție! Mama Monicai Bîrlădeanu a dat o lecție de stil și rafinament la nunta fiicei sale. Minodora Tătăruşanu a avut două ținute de Oscar la pretențiosul eveniment ș
Elena Merișoreanu intervine în scandalul Jador-Zanni. Prietena manelistului, despre acuzațiile de agresiune: „Stai...
Elena Merișoreanu intervine în scandalul Jador-Zanni. Prietena manelistului, despre acuzațiile de agresiune: „Stai cu un om zeci de ani și nu-l cunoști”
Surpriză de proporții: Gașca Zurli s-a reunit în vechea formulă. Bucătărașul Lulu, Vrăjimăturica...
Surpriză de proporții: Gașca Zurli s-a reunit în vechea formulă. Bucătărașul Lulu, Vrăjimăturica și Fetița Zurli și-au reunit forțele
Ce se întâmplă cu recalcularea pensiilor de serviciu ale militarilor. Proiectul liberalilor, acuzat...
Ce se întâmplă cu recalcularea pensiilor de serviciu ale militarilor. Proiectul liberalilor, acuzat că acordă beneficii în plus unei categorii de bugetari
Om de afaceri din Buzău, de la cabinetul stomatologic al soției la administrarea...
Om de afaceri din Buzău, de la cabinetul stomatologic al soției la administrarea pieței de energie. Cine sunt oamenii numiți în locul Roxanei Mînzatu, ajunsă la Comisia Europeană
Leonard Doroftei, prieten la cataramă cu Fane Spoitoru. Fostul pugilist a fost coleg...
Leonard Doroftei, prieten la cataramă cu Fane Spoitoru. Fostul pugilist a fost coleg de lot olimpic cu un alt interlop celebru
Detaliul care n-a scăpat Danei Budeanu la nunta anului. Are legătură cu dr....
Detaliul care n-a scăpat Danei Budeanu la nunta anului. Are legătură cu dr. Gheorghiţă!
MARCEL CIOLACU își DĂ DEMISIA! Bomba zilei în politică
MARCEL CIOLACU își DĂ DEMISIA! Bomba zilei în politică
Ce pensie alimentară plătește lunar Valeriu Gheorghita pentru cei doi copii ai săi...
Ce pensie alimentară plătește lunar Valeriu Gheorghita pentru cei doi copii ai săi din prima căsătorie
Asistentele britanice care în 1990 au venit în România: „Sunt cruzi și nemiloşi...
Asistentele britanice care în 1990 au venit în România: „Sunt cruzi și nemiloşi și mulți dintre copii se înspăimântă de ei”
Moneda românească din anii 2000 care se vinde cu 75.000 lei. E posibil...
Moneda românească din anii 2000 care se vinde cu 75.000 lei. E posibil ca mulți să o găsească acasă și să se îmbogățească pe loc