Life

Ce mesaj ireal a transmis o româncă revenită din străinătate. Femeia e uimită de prosperitatea din țară: „Eu nu-mi permit așa ceva!”

Mesajul ireal transmis de o româncă revenită de peste hotare. Femeia, uimită de traiul pe care îl au acum mulți dintre cetățeni.
12.10.2023 | 20:05
Ce mesaj ireal a transmis o romanca revenita din strainatate Femeia e uimita de prosperitatea din tara Eu numi permit asa ceva
Unde locuiește românca de două decenii. Sursa foto: Romania Insider, Timp Online, colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

O româncă stabilită în Franța de 20 de ani a rămas uimită de ceea ce a găsit în țara natală, venită aici pentru o vacanță cu familia. O impresionează felul cum trăiesc în prezent românii și perspectiva pe care aceștia o au față de viață.

O româncă de peste hotare, uimită de traiul din prezent din țara natală

Antonela Barraque este căsătorită cu un francez de două decenii, iar alături de acesta are o fetiță. În Franța, ea lucrează în sistemul bancar, iar în România mai vine în concediu. Deși aude adesea despre traiul greu al românilor, numărul mare al acestora în aeroporturi, pentru zboruri în vacanțe exotice, îi oferă senzația că situația nu este chiar atât de gri.

ADVERTISEMENT

Antonela Barraque spune că ea nu-și permite de multe ori o vacanță exotică, așa cum o fac românii în momentul de față sau poate cum ar dori să pară în fața celorlalți.  Așa ceva nu era acum 15 ani”, declară ea pentru publicația timpoline.ro

”Nu trebuie să mă uit la prețurile din România, nici la bani. E de ajuns să mă uit în aeroporturi. Văd că românii pleacă în vacanțe mult mai exotice decât mi-aș permite eu locuind în Franța. Deci e greu, nu contestat, probabil e foarte greu, dar financiar pare că ei câștigă mult mai bine decât mine. 

ADVERTISEMENT

De fată eram Moldovan. M-am căsătorit acum 11 ani și am două fetițe, soțul meu este francez, dar inima noastră e în România, inclusiv lui îi place foarte mult aici”, a detaliat Antonela Barraque pentru sursa menționată anterior.

Cât cheltuie românca în Franța

Totodată, Antonela a remarcat că banii în România nu mai au aceeași valoare, ca odinioară. Însă, așa se întâmplă și în Franța, unde este nevoită să achite lunar o rată la bancă de 1600 de euro, iar integral, toate cheltuielile îi ajung la 2500 de euro.

ADVERTISEMENT

”Rata mea la bancă e de 1600 de euro, cheltuielile mele ajung la 2500 de euro. S-au scumpit prețurile și în Franța. Cu 20 de euro nu mai cumperi ce luai altădată. La fel ca aici (în România n.r.), cu 100-200 de lei nu mai cumperi ce cumpărai”, mai transmite românca.

Românii, preocupați de fizic, haine, case și mașini scumpe, spre deosebire de francezi

Românca este uimită și de preocuparea românilor pentru felul cum arată. Francezii, în schimb, nu au astfel de griji, interesându-i prea puțin de ceea ce o să spună lumea. Nu în ultimul rând, Antonela Barraque a mai observat și că românii investesc foarte mulți bani în case, în timp ce ”50% din francezi locuiesc cu chirie și nu pun mare preț nici pe mașini”, a mai precizat Antonela.

ADVERTISEMENT

”Aici aud la tot pasul: mă duc la coafor, mă duc la unghii, îmi cumpăr încă o rochiță, mă duc la o nuntă, mă duc la o aniversare, la un banchet. Aici trebuie să-ți faci unghiile ca să te duci la magazinul din colț. În România e multă preocupare pentru ce zice lumea, de parcă noi trăim cu lumea.

Românii investesc mult în case, în Franța 50% din francezi locuiesc cu chirie și nu pun mare preț nici pe mașini. În Franța, nimeni nu te analizează cum ești și nu te analizează din cap până în picioare. Chiar dacă te duci la magazin în chiloți, nu are nimeni treabă cu tine”, a mai transmis românca.

ADVERTISEMENT