Vă mai aduceți aminte de Catrinel Sandu, fostă prezentatoare și prima ”bebelușă” de la emisiunea ”Cronica Cârcotașilor”, de pe Prima TV? În momentul de față are o viață diferită, departe de România, și a ajuns la vârsta de 47 de ani.
Cu toate că anii au trecut, Catrinel Sandu arată la fel de bine ca acum două decenii, când îi cucerea pe români cu fizicul său. Trăiește în America, mai exact în Sarasota, în Florida, iar aici este căsătorită cu un bărbat stabil financiar și alături de care își crește fiicele, din primul mariaj.
De peste 10 ani, Catrinel Sandu se bucură de ”visul american”. Totul, după ce a divorțat de fostul partener de viață, Gabriel Trifu, fost jucător de tenis. Împreună cu el are două fetițe, Sara și Lara, acum adolescente în toată firea și pe care vedeta le-a luat cu ea în SUA.
În SUA, Catrinel Sandu s-a recăsătorit cu un medic stomatolog de succes, pe nume Steve Schroeter. Cei doi s-au bucurat de o nuntă atât peste Ocean, cât și în România. La rândul său, Steve Schroeter are doi băieți, din primul mariaj.
De altfel, chiar dacă a plecat peste Ocean, Catrinel Sandu nu a renunțat la pasiunea sa, dansul, fiind coregrafă la cea mai bună școală în domeniu, din Sarasota. Una dintre fiice deja îi calcă pe urme, iar Catrinel Sandu este tare mândră.
”Fetele au crescut. Sara deja are 14 ani și este în clasa a Xl-a. Am elevă de liceu. Nu îmi vine nici mie să cred. Este la școală la mine, la Manatee School for the Arts. Este și în două companii de dans. La una dintre ele, la cea de balet, sunt codirector. Dar este și în compania de dansuri de societate. Este minunată.
Este o bucurie să o văd dansând, să o văd pe scenă. Învață foarte bine, are un program foarte încărcat. Pleacă de dimineață și vine seara, având cele două companii, dar se descurcă foarte bine și îi place foarte mult. În ceea ce privește ce vrea să facă oscilăm, puțin”, a declarat Catrinel Sandu pentru Viva.ro
Și despre Lara, mezina familiei, Catrinel Sandu are doar cuvinte de laudă. Fetița învață foarte bine la școală, deoarece își dorește să devină avocat. Notele ei sunt doar de 10 și mereu ia câte un premiu, la diferite proiecte. Totodată, prezintă și știrile școlii.
”Dar Lara, ce să spun? Este o elevă eminentă. Are 10 pe linie și ia premiu peste premiu. Învață foarte bine. Ea face teatru. La școală la ea prezintă știrile. Are pupitru, prompter și prezintă știrile școlii.
De anul acesta a început acest lucru și doar cinci copii au fost selectați din toată școala și ea este una dintre ei. Suntem foarte mândri de ea, Iar ea vrea să se facă avocat”, a mai detaliat Catrinel Sandu.