Life

Ce s-a ales de David Pușcaș, fiul pe care Luminița Anghel l-a adopat. Ce face acum, e de nerecunoscut

Ce s-a ales de fiul adoptiv al Luminiței Anghel. David Pușcaș este de nerecunoscut. Cum apare pe rețelele de socializare.
28.04.2023 | 12:30
Luminița Anghel și fiul adoptiv nu își mai vorbesc. Din ce motiv. Sursa foto: Click
ADVERTISEMENT

David Pușcaș, fiul pe care îndrăgita artistă Luminița Anghel l-a adoptat pe când era doar un copil, a ajuns de nerecunoscut. Tânărul are acum 29 de ani și este foarte schimbat. Cum apare pe rețelele de socializare și cu ce se ocupă în momentul de față?

Cum arată  la 29 de ani David Pușcaș, fiul adoptiv al Luminiței Anghel? Cu greu îl recunoști

David Pușcaș își trăiește viața pe cont propriu de când a întrerupt legătura cu Luminița Anghel, mama sa adoptivă. După ce o perioadă a apărut la televizor, denigrându-și părinții, tânărul s-a retras în mediul online, unde este foarte activ.

ADVERTISEMENT

Odată ce a renunțat la a mai interacționa cu solista, și-a pierdut sprijinul financiar și inclusiv banii pentru chirie și hrană, pe care i-a primit de la aceasta, chiar și în perioada când existau tensiuni. Totuși, David pare că se descurcă în prezent de unul singur.

Pe Instagram, unde are peste 3000 de urmăritori, David Pușcaș apare promovând produse vestimentare de la anumite branduri, mare parte din ele fiind de damă. Prin acestea, tânărul pare că încearcă nu doar să câștige bani, ci și să adune o comunitate mai mare pe contul său.

ADVERTISEMENT

De asemenea, David Pușcaș este foarte activ și pe Tik-Tok și se ocupă în continuare de muzică, domeniu în care a încercat să se lanseze din 2017. În perioada Crăciunului, de exemplu, a filmat o piesă alături de o artistă pe nume Sarah JSun, care are peste 1 milion de urmăritori pe Tik-Tok. De altfel, în preajma acesteia este surprins mai mereu, așa cum reiese de pe rețelele de socializare.

David Pușcaș spune că se confruntă cu depresia

Deși pare că este bine, în urma postărilor din mediul online, vorbele lui demonstrează contrariul. Într-un vlog, el a mărturisit că se confruntă cu depresia. Are momente când stă toată ziua în pat și nu se spală pe dinți sau pe corp, chiar săptămâni întregi.

ADVERTISEMENT

”Nu aruncați cu roșii. Eu când sunt în depresie și stau ca o legumă infectă în pat și aștept să mă mănânce gândacii și viermii și bolile. Stau și cu săptămânile nespălat pe dinți și pe corp. Cam așa se manifestă la mine depresia”, a declarat David Pușcaș.

Cine este noua mamă adoptivă a lui David Pușcaș

David Pușcaș ar avea o altă mamă adoptivă, după ce nu a mai ținut legătura cu Luminița Anghel. Aceasta ar fi Dana Coteanu, cunoscută în domeniul muzical ca Marijuana. Aceasta a declarat într-un interviu că-l consideră deja ca pe fiul ei.

ADVERTISEMENT

”David Pușcaș vine des pe la mine, îl sfătuiesc, când are probleme, sunt și mama lui, dar și mama tuturor. Țin la el, e ca și copilul meu, trebuie să am grijă de el, când e în preajma mea. O cunosc și pe mama lui, pe Luminița Anghel. Nu știu el ce proiecte muzicale mai are, poate, pe viitor, vom și colabora. Momentan, nici eu nu am mai scos nicio piesă, am unele în lucru”, a spus Marijuana pentru Ego.ro

De ce nu s-a mai înțeles David Pușcaș cu Luminița Anghel

Tensiunile tânărului cu artista ar fi apărut din momentul în care aceasta s-a despărțit de fostul soț, Marcel Pușcaș, cu care l-a adoptat pe David. Noul partener al solistei, Silviu Dumitriade, a fost acuzat de către David de violență fizică, una destul de brutală.

”M-a călcat în picioare, efectiv. Nimeni în viața mea nu a dat în mine cum a dat el în mine, m-a călcat în picioare. Pumni, picioare. Mama era sus în sufragerie și nu s-a băgat”, declara David Pușcaș, la TV, acum mulți ani.

ADVERTISEMENT