Cum să faci ca să te trezești mai ușor dimineața? Uneori poate fi dificil să adormi. De asemenea, trezitul la anumite ore poate fi la fel de complicat, în special când te simți obosit.
Somnul este esențial pentru o bună funcționare a organismului. De asemenea, dacă ne odihnim suficient ne trezim mai bine a doua zi, suntem plini de energie, iar funcțiile cognitive merg și ele la capacitate maximă.
Poate însă nu reușești să te odihnești atât cât îți dorești. Sau poate nu poți să te trezești ușor dimineața, iar asta este cu adevărat o problemă. Află însă că există niște trucuri care te pot ajuta.
Știai că aromoterapia face minuni pentru somnul tău? Există o mulțime de plante, al căror parfum te poate ajuta să adormi mai repede. Ce nu știai însă este că sunt și anumite ingrediente care te ajută să te trezești mai ușor dimineața.
Primul dintre ele este chiar faimoasa cafea. Este bine cunoscut faptul că o cană de cafea ne ajută să ne trezim dimineața, atunci când o consumăm. Dacă însă vrei să o eviți, află că mirosul ei este suficient.
Aroma cafelei nu are efecte secundare. Iar studiile au demonstrat că cei care inhalează aroma de cafea dimineața devin mai vigilenți. De asemenea, concentrarea, dar și memoria lor este îmbunătățită.
Asigură-te, deci, că ai în dormitor un ulei de cafea pe care să îl folosești pentru aromoterapie. Iar al doilea ingredient cheie care te ajută să te trezești ușor dimineața este rozmarinul.
Cu siguranță ai auzit de acest ingredient. Este folosit într-o mulțime de rețete și are numeroase beneficii pentru organism. Studiile au demonstrat și că uleiul de rozmarin poate să stimuleze creierul.
Practic ajută la activarea acestuia și sporește vigilența, dar și funcția cognitivă generală. Dacă ai în dormitor un astfel de ulei, vei vedea că o să te trezești mai repede dimineața. De asemena, vei fi mai alert ca de obicei.
Și menta are un rol esențial. Este totodată și un ingredient adorat de multe persoane. Dincolo de mirosul său însă, aceasta îmbunătățește memoria la rândul său, dar și vigilența. Și poate fi de mare ajutor atunci când îți este greu să te trezești.