News

Ce se întâmplă cu elevii care vor avea febră în ziua examenelor. Soluția oferită de Avocatul Poporului

23.05.2020 | 18:19
Ce se intampla cu elevii care vor avea febra in ziua examenelor Solutia oferita de Avocatul Poporului
Ce se întâmplă cu elevii care vor avea febră în ziua examenelor. Sursă foto: INQUAM Photos Octav Ganea
ADVERTISEMENT

Autoritățile din România au anunțat că elevii care vor avea febră nu vor putea intra în unitățile de învățământ, ceea ce înseamnă că unii ar putea rata examenele pentru Evaluarea Națională sau pentru Bacalaureat.

Ce se întâmplă cu elevii care vor avea febră în ziua examenelor

Îngrijorarea că o parte dintre elevi ar putea rata examenele din cauza faptului că vor avea febră sau temperatura peste 37,3 grade Celsius, așa cum se stipulează în ordicul comun dat de Ministerul Educației și cel al Sănătății pentru perioada stării de alertă.

ADVERTISEMENT

Avocatul Poporului, Renate Weber, s-a arătat îngrijorată în legătură cu consecințele acestei măsuri a termoscanării și a limitei impuse pentru temperatură, la recomandarea OMS, de 37,3 grade.

”O persoană poate avea febră din varii motive. Spre exemplu, pot fi elevi care au o temperatură de 37,4 grade în dimineața examenelor din cauza emoțiilor sau pentru că au învățat toată noaptea”, a declarat Weber la Digi24.

ADVERTISEMENT

Augustin Zegrean cere ca elevii cu temperatură să fie duși în săli separate

”Elevii aceia, dacă vor fi excluși, dacă nu vor fi primiți în sala de examen, strict pentru că au avut în dimineața aceea 37,4 grade, o fi normal? Adică, din punctul acesta de vedere, eu cred că trebuie să ne gândim un pic mai bine”, a spus Avocatul Poporului.

De altfel, Renate Weber a precizat că a primit zeci de sesizări de la cetățeni, oameni politici și nu numai privind măsurarea temperaturii la intrarea în spații închise unde există o aglomerare de oameni.

ADVERTISEMENT

La rândul său, fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a venit cu o soluție pentru această situație și spune că elevii care au temperatura peste limită să fie introduși în săli separate.

”În niciun caz nu ar trebui înlăturați de la examene, pentru că există această problemă specială anul acesta. În plus, dacă ar da la toamnă examenul, când le-ar trece febra, ar fi o problemă cu repartizarea lor în licee și facultăți”, a subliniat Zegrean.

ADVERTISEMENT

În urma instituirii stării de alertă, Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au dat un ordin comun în care s-au stabilit procedurile prin care elevii de clasele a VIII-a și a XII-a pot participa la Evaluarea Națională și Bacalaureat.

ADVERTISEMENT