Cati Simionescu a trecut prin clipe grele. În luna august, soția lui Adrian Minune a fost operată la cap. A suferit un accident vascular cerebral și a fost nevoie de intervenția medicilor.
Familia a decis ca operația să fie făcută în Turcia, iar acum a mers la primul control.
Medicii spun că se simte bine, dar trebuie să urmeze un tratament cinci ani.
Cati Simionescu a avut probleme grave de sănătate în luna august. A suferit un accident vascular cerebral. Medicii i-au descoperit un anevrism la cap așa că a fost operată de urgență la o clinică din Turcia.
Adrian Minune a povestit că aceasta a fost la primul control, iar medicii au spus că se simte foarte bine. Totuși, este obligată să ia pastile cinci ani pentru a evita orice pericol.
“S-a rezolvat totul, Cati a fost la control în Turcia, e totul foarte bine. Are pastile pe care trebuie să le ia timp de 5 ani. Primul control a fost la o lună de la operație, apoi mai are unul la 7 luni, altul la un an și ultimul la 5 ani. Atunci scapă și de pastile”, a declarat manelistul, la Xtra Night Show.
După ce a suferit accidentul vascular cerebral, Cati a povestit momentele groaznice prin care a trecut. Aceasta a spus că tensiunea i-a crescut foarte mult în timp ce dormea, iar când s-a trezit și-a dat seama că are probleme.
Nu mai putea deschide ochiul stâng, iar piciorul și mâna stângă erau amorțite. A mers imediat la spital, apoi a decis să trimită analizele în Turcia, iar medicii au chemat-o de urgență să se opereze.
La întoarcerea din Turcia, soția manelistului a vorbit despre intervenția chirurgicală pe care a suferit-o. Aceasta a spus că pentru toată familia a fost un adevărat coșmar. Adrian Minune i-a fost aproape în toată această perioadă.
“Anevrismul era ca o bombă cu ceas în capul meu. De aceea am făcut și accidentul vascular”, a spus aceasta la Teo Show.
Adrian Minune și Cati sunt de mai bine de 30 de ani împreună. S-au cunoscut pe vremea când manelistul avea doar 13 ani. În 2004 s-au căsătorit și au trei copii.