Life

Ce spune Irina Margareta Nistor despre filmul Barbie. Verdictul e clar! Exclusiv

Lansarea filmului “Barbie” a creat isterie în întreaga lume. Ce părere are Irina Margareta Nistor despre celebrul film abia lansat
21.07.2023 | 18:06
Ce spune Irina Margareta Nistor despre filmul Barbie Verdictul e clar Exclusiv
Filmul Barbie. Irina Margareta Nistor. Fotomontaj/Fanatik.ro
ADVERTISEMENT

Filmul “Barbie” s-a lansat de curând și a reușit să înregistreze deja încasări uriașe. S-a creat o adevărată isterie roz, în întreaga lume, iar oamenii au fost extrem de încântați de peliculă. În prim plan cu celebra păpușă, filmul “Barbie” a stârnit deopotrivă și un val de critici. În exclusivitate pentru FANATIK, Irina Margareta Nistor ne spune ce așteptări să avem de la filmul al cărui nume se află pe buzele tuturor în această perioadă.

Filmul “Barbie”, trecut prin lupa Irinei Margareta Nistor: “E făcut cu multă ironie”

Întreaga lume a așteptat cu sufletul la gură lansarea filmului “Barbie”. Această peliculă aduce pe marile ecrane povestea îndrăgitei păpuși Barbie într-un mod cu totul inedit și captivant. Irina Margareta Nistor și-a spus părerea despre acest film și am aflat dacă merită urmărit sau nu.

ADVERTISEMENT

“Barbie e un film făcut de o fată, cu o fată, cu păpușile de rigoare și cu o lume a femeilor, care cred că ar fi destul de tristă. Filmul e făcut bineînțeles, cu multă ironie. Curiozitatea este mare. Filmul e cu mult roz, nu știu neapărat dacă vedem viața în roz sau nu după vizionarea acestui film.

Dar este de urmărit, cu siguranță. Pentru că spune multe despre pasiuni și despre cum nu ar trebui să fim și cum nu ar trebui să fie lumea aceasta a perfecțiunii. Chiar începe foarte interesant filmul, la început toate păpușile erau copii, iar abia mai târziu au devenit sexy, ceea ce nu știu dacă e neapărat corect.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, au construit păpuși de toate felurile acum. Și cu ochelari, sau cu câteva kilograme în plus, mai puțin păpuși mai în vârstă. Doar creatoarea acestor păpuși este mai în vârstă”, a declarat Irina Margareta Nistor pentru FANATIK.

Frenezia “Barbie”, cu Margot Robbie în prim plan

Actrița Margot Robbie nu este doar personajul principal din filmul “Barbie”, ci și producător. Aparițiile sale de la evenimentele de promovare a filmului au făcut ravagii. Iar întreaga lume încearcă să reproducă ținutele purtate de frumoasa actriță.

ADVERTISEMENT

“Margot Robbie a fost alegerea ideală pentru personajul principal. Iar în ceea ce îl privește pe Ken, eu cred că era mai degrabă un Schwarzenegger mai tânăr, nu neapărat ce au ales ei. Dar fiecare își face distribuția cum consideră de cuviință. În schimb ea e foarte bine pe acel rol, este un rol greu, iar ea este cuceritoare”, a spus Irina Margareta Nistor.

Margot Robbie a declarat faptul că se aștepta ca filmul să se bucure de un succes răsunător. În plus, în calitate de producător, actrița i-a convins pe cei de la studio să investească în această idee, care va aduce bani frumoși după lansare.

ADVERTISEMENT

“Indiferent de cine ar fi fost regizorul nostru, Greta era prima alegere, dar dacă ar fi spus nu, nu aș fi vrut ca regizorul să se simtă presat să mă pună pe mine în rolul principal. Am fost foarte deschisă cu privire la acest aspect și am spus că nu mă voi simți ofensată. Am fi putut alege pe oricine altcineva.

Într-un final, am înțeles că Greta vrea ca eu să joc acest rol, iar abia apoi l-a scris. De la început am fost eu în rolul lui Barbie și Ryan Gosling în rolul lui Ken. Eu le-am spus celor de la studio că filmul va face miliarde de dolari, probabil am exagerat, dar aveam un film de făcut”, a declarat actrița Margot Robbie într-un interviu pentru Collider.

Irina Margareta Nistor, despre păpușile de altădată

Criticul de film Irina Margareta Nistor ne-a povestit despre păpușile din vremurile trecute, care nu prea aveau legătură cu celebra Barbie. Mai mult decât atât, în perioadele acelea, se pare că păpușile erau marcate cu slogane sovietice. Celebrul critic de film vorbește despre o întâmplare mai puțin obișnuită, care a avut loc în urmă cu aproximativ 50 de ani, la un congres al femeilor.

“Pe vremuri, chiar și la noi au apărut păpuși din acestea mai ciudate, de care să nu te atașezi neapărat. Pe vremuri, la Budapesta, acum vreo 50 de ani a fost un congres al femeilor. Fiecare invitat a primit o păpușă, iar pe picioarele păpușilor cu pricina erau puse gândiri sovietice. Păpușile aveau scrise sloganuri sovietice pe ele. Asta ca să facem o paralelă a timpurilor de altădată cu cele de astăzi”, a mai adăugat Irina Margareta Nistor pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT