News

Ce trebuie să facă pacienţii cu diabet pentru a se proteja de coronavirus. Recomandări medicale din partea unui nutriţionist

13.04.2020 | 15:30
Ce trebuie sa faca pacientii cu diabet pentru a se proteja de coronavirus Recomandari medicale din partea unui nutritionist
ADVERTISEMENT

Pacienții cu diabet au primit o serie de recomandări din partea doctorului Anca Pantea Stoian, vicepreședintele Comisiei Naționale de Diabet. Bolnavii pot urma aceste sfaturi pentru a scădea riscul de infectare cu coronavirus, în condițiile în care boala COVID-19 poate fi fatală în cazul lor.

Sfaturi pentru diabteici în plină pandemie

Diabeticii ar trebui să fie mult mai grijulii în această perioadă, în condițiile în care coronavirusul din Wuhan poate face ravagii în rândurile celor care suferă de diabet.

ADVERTISEMENT

Indiferent că este vorba despre persoane cu diabet de tip 1 sau tip 2, aşa cum se ştie, aceşti pacienţi sunt mult mai vulnerabili la infecţii. Totuşi, nu a fost stabilit un risc diferit între pacienţii cu tip 1 şi cei cu tip 2 de diabet, toţi fiind expuşi în aceeaşi măsură înregistrând un risc de infecţie de 2-3 ori mai mare comparativ cu populaţia generală.

Una dintre explicaţiile unanim acceptate este raportată la dezechilibrul metabolic cronic, în special controlul glicemic slab. Pe de altă parte, prezenţa complicaţiilor diabetului sau alte boli cronice coexistente cresc riscul de infecţie cu COVID-19 pentru această categorie de pacienţi.

ADVERTISEMENT

Un factor de risc major pentru evoluţia severă a pacienţilor cu diabet zaharat şi COVID-19 este şi vârsta; persoanele peste 65 ani fiind mai vulnerabile”, au explicat specialiștii, conform Agerpres.

Peste 800.000 de persoane sunt înregistrate în Programul Național de Diabet. Din totalul de 281 de decese cauzate de COVID-19, 27% dintre aceștia prezentau diabet zaharat.

ADVERTISEMENT

“Printre aceştia, pacienţii cu diabet zaharat, mai ales cei care au un control slab al profilului glicemic şi care prezintă complicaţii alte diabetului, au risc crescut de contaminare şi de dezvoltare a simptomatologiei severe.

Persoanele care prezintă sindrom metabolic, obezitate, precum şi o boală cardiovasculară se regăsesc alături de pacienţii diabetici printre cele mai expuse şi fragile categorii de pacienţi la infecţia SARS-COV-2″, au explicat specialiștii.

ADVERTISEMENT

În aceste condiții, pacienții cu diabet au primit mai multe sfaturi pe care ar trebui să le urmeze:

  • să își facă o listă cu medicamentele necesare și să-și roage medicul să le prescrie aceste medicamente pentru cel puțin 3 zile.
  • să țină în apropiere numărul de telefon al farmacistului și al medicului de familie sau diabetolog.
  • pacienții dependenți de insulină să se asigure că au un stoc rezonabil de insulină.
  • în special pacienţii insulinodependenţi, cu regim intensificat de insulină, în special cei cu diabet tip 1, să se asigure că deţin o rezervă de glucagon (3-4 kit-uri) pentru corectarea hipoglicemiilor severe.
  • bolnavii ar trebui să-și monitorizeze glicemia mai frecvent decât de obicei.
  • oamenii trebuie să respecte dieta cu strictețe, cu un aport crescut de legume, fructe, proteine.
  • să facă exercițiu fizic, chiar și la domiciliu, de minimum 30 de minute zilnic.
  • să evite consumul de alcool și să doarmă.
ADVERTISEMENT
Tags: