Specialiștii ne recomandă să consumăm zilnic fructe și legume pentru a avea o sănătate de fier. Acestea sunt un plus de vitamine și ne oferă nutrienții necesari, dacă sunt în stare proaspătă. Uneori dispunem de o cantitate mare și tindem să le depozităm la frigider, dar cu riscul să-și piardă din prospețime. Cum facem să nu se mai întâmple asta?
Observăm adesea cum fructele și legumele își schimbă aspectul și își pierd din gust în momentul când sunt puse la rece, mai ales la congelator. Specialiștii au descoperit de-a lungul timpului că nu mai sunt bune de consumat, aduse din nou la căldură sau la o valoare termică optimă, fiindcă își pierd din proprietăți.
Însă, sunt câteva trucuri de mare ajutor, iar datorită lor, fructele și legumele își vor menține nutrienții de care avem nevoie. De asemenea, vom face și economie la buget, fiindcă nu vom mai trebui să facem un alt drum către magazin, pentru alte produse, proaspete.
Dag Larsen, un creator de conținut care dezvăluie adesea trucuri pe Tik-Tok, precizează că o metodă sigură este aceea de a spăla fructele și legumele înainte de a le introduce în frigider. Totodată, trebuie să te asiguri că nu le vei lăsa aici pentru multă vreme, căci există riscul formării bacteriilor.
”Morcovul și țelina scufundă-le întotdeauna sub apă. Apa le va menține crocanți și vor rezista săptămâni la rând… dar nu le lăsa prea mult timp sau se pot forma bacterii și asta poate fi rău pentru tine.
Prinde și obiceiul de a-ți spăla fructele și legumele înainte de a le pune la frigider, pentru a le ajuta să reziste mai mult”, a precizat tânărul pe contul său de Tik-Tok, unde are o comunitate destul de mare, de peste 600 de mii de urmăritori.
Totodată, dacă vă mai rămân din fructe și legume, aveți și posibilitatea de a le tăia cubulețe și apoi să le adăugați la congelator. Însă, nu mai mult de o dată. Puse de mai multe ori pot apărea pe suprafața lor bacterii care vor crea o stare de disconfort organismului.
Nu în ultimul rând, din fructele și legumele pe care nu ați apucat să le mâncați, puteți face un smoothie. Acesta se va depozita la frigider, dar va trebui să-l beți mai târziu sau a doua zi, dis-de dimineață, căci lăsat mai mult apare procesul de fermentare, nociv pentru întreg sistemul digestiv.
Dincolo de acestea, medicii nutriționiști ne recomandă în repetate rânduri să ne alimentăm cu fructe și legume crude, fiindcă așa ne asigurăm vitaminele necesare pentru buna funcționare a organismului. Totodată, ele trebuie mâncate înainte de restul produselor de la masă, pentru că, lăsate spre final, se pot transforma în grăsime, care se depune pe ficat.