Ce vechime trebuie să ai ca să primești pensie, potrivit prevederilor din noua lege, care va intra în vigoare la din luna septembrie a acestui an. Vor fi făcute modificări privind o categorie de persoane.
Vârsta de pensionare va crește pentru femei. Schimbarea se va face treptat, urmând ca până în anul 2030 să se ajungă la 63 de ani, iar până în 2035 la 65 de ani. Pe de altă parte, ministrul Muncii Simona Bucura Oprescu preciza, la finalul anului trecut, că se va ține cont de anumite aspecte care ar putea diminua vârsta de pensionare la femei.
Mai exact, pentru fiecare copil, româncele vor beneficia de o reducere cu șase luni. În cazul bărbaților, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani. De altfel, în următorii ani, aceasta ar putea crește atât în cazul bărbaților, cât și al femeilor.
Acest lucru se va întâmpla dacă speranța de viață va fi mai mare în România. Pentru a primi indemnizație, cei care au împlinit vârsta de pensionare trebuie să aibă un stagiu minim de cotizare de 15 ani.
Dacă vorbim de stagiul complet de cotizare, acesta este de 35 de ani pentru bărbați, dar și pentru femei. Românii care au atins vârsta de pensionare, dar nu au realizat stagiul minim de 15 ani, pot cumpăra vechime în muncă de la Casa de Pensii.
La ora actuală, pentru o lună de vechime se plătește 825 de lei. Cei care vor să iasă la pensie anticipat trebuie să aibă un stagiu de cotizare cu cel puțin opt ani mai mare decât stagiul complet de cotizare.
Însă, românii care aleg această variantă trebuie să știe că vor avea o scădere privind valoarea pensiei. Astfel, pensia anticipată fără penalizări nu va mai exista de la 1 septembrie, iar valoarea indemnizației se va reduce pentru fiecare lună de anticipare.
„La stabilirea stagiului complet de cotizare contributiv, necesar acordării pensiei anticipate, nu se iau în considerare perioadele în care persoana a avut calitatea de asigurat în baza unui contract de asigurare încheiat, începând cu data de 1 ianuarie 2018.
În baza prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 163/2020 pentru completarea art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Precum și pentru adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 168/2021, cu modificările ulterioare, precum și ale art. 6 alin. (2) și (3) din prezenta lege”, se arată în noua lege a pensiilor.