Karym este pe punctul de a deveni sultan. Asta după ce și-a găsit marea dragoste tocmai în Africa, iar aleasa inimii lui este o prințesă. Așadar, artistul va deveni în curând sultan, însă trebuie să își aleagă și perechea de nași. În exclusivitate pentru FANATIK, Carmen de la Sălciua, Georgiana Lobonț și Celia, trei dintre cântărețele care au colaborat cu artistul, au vorbit despre posibilitatea de a intra în familia regală a lui Karym.
Celebra artistă a recunoscut faptul că au existat deja câteva discuții între ea și Karym legat de posibilitatea de a-i deveni părinte spiritual. În plus, Carmen de la Sălciua nu se aștepta ca artistul să devină prinț, ea fiind la rândul ei, la fel de șocată ca întreaga breaslă de artiști. Cu toate acestea, îndrăgita interpretă este fericită pentru Karym și se bucură pentru realizările sale.
“A existat o discuție cu Karym, să îi fiu nașă. Am rămas puțin surprinsă de faptul că va fi prinț. Uite unde te duce viața. Mă bucur pentru el. El a muncit mult pentru cariera lui, dar uite că viața a avut altceva pregătit pentru el. Eu mă bucur pentru fiecare om care evoluează, în orice domeniu”, a declarat Carmen de la Sălciua pentru FANATIK.
La polul opus față de Carmen de la Sălciua se situează Georgiana Lobonț. Artista a mărturisit că nu crede ca ea și soțul ei să îi cunune pe Karym și prințesa lui din Africa. Mai mult decât atât, artista nici nu crede că va participa la nuntă. Georgiana Lobonț și Karym au colaborat împreună pentru o piesă, însă relația lor nu a evoluat.
Cei doi nu au legat o prietenie strânsă, totul a rămas la nivel de legătură profesională, chiar dacă îl simpatizează. Tocmai de aceea, artista nu este convinsă de varianta de a-i fi nașă artistului care va deveni sultan pe continentul african.
“Eu am făcut o melodie cu Karym, mă înțeleg bine cu el, dar nu suntem atât de apropiați. Nu s-a legat o prietenie foarte strânsă între noi. Nici nu știu dacă o să ajungem la nuntă”, a spus Georgiana Lobonț.
De pe lista artiștilor cu care a colaborat Karym, nu putea lipsi nici Celia. El și frumoasa artistă au lansat o piesă care s-a bucurat de un real succes. Iar cântăreața a dezvăluit faptul că așteaptă propunerea din partea lui Karym.
Celia a mai spus că îl admiră mult pe artist, deoarece îl cunoaște încă de pe vremea când acesta se lupta să își crească fiul singur. În plus, Celia abia așteaptă să o cunoască și pe mireasă, despre care și-a format deja o părere bună.
“Noi îl lăsăm pe el să își facă alegerile. E frumos ca el să vină cu propunerea, apoi noi să dăm răspunsul. Eu l-am cunoscut pe vremea în care viața nu oferea atât de multe oportunități și uși deschise. La vremea aceea am simțit că ofer un ajutor cuiva care are talent, de aceea a făcut piesa cu el, care a prins foarte bine.
Puteam să fac piesa aceea cu oricine altcineva, dar l-am ales pe Karym. El își creștea copilul singur, acesta a fost unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat foarte mult la el. Faptul că își creștea băiețelul singur de mic și se lupta cu viața și greutățile. A fost greu, mai ales pentru un tată singur.
L-am apreciat și i-am fost alături. Acum, cu atât mai mult mă bucur că are un alt viitor. Sper să îi dea Dumnezeu o cale foarte frumoasă de acum înainte.
Abia aștept să cunosc și mireasa, am văzut că are niște trăsături foarte frumoase. Se vede că ea e un om cald, mi-am format deja o părere. Sunt convinsă că e un om frumos și abia aștept să ne întâlnim și față în față”, a declarat Celia pentru FANATIK.