Ce vise incredibile are Anca Pandrea despre Iurie Darie, decedat de 11 ani: ”Vorbesc cu Iura seară de seară, zi de zi, îl sărut, îi bag limba în gură”

Anca Pandrea comunică și acum, mental, cu Iurie Darie, deși de 11 ani, marele actor nu mai e printre noi. Artista a oferit un interviu în exclusivitate pentru FANATIK, în care ne poartă de la anii copilăriei până în prezent.

Anca Pandrea, interviu despre cariera ei, Iurie Darie și una din marile sale temeri

Călătoria în care ne-a luat Anca Pandrea este plină de povești, unele neștiute până acum de marele public. Actrița dă și o veste uriașă: revine în curând pe scena teatrului!

Anca Pandrea a mărturisit, totodată, că s-a lovit de multe răutăți și a plâns unde nu a văzut-o nimeni. În timp, cu sfaturile primite de la o mătușă, actrița a realizat că nu merită să ciulească urechile la lucrurile negative care s-ar spune despre ea, câtă vreme se vorbește despre ea!

În cadrul interviului, în care Anca Pandrea face câteva mărturisiri de-a dreptul incredibile. Despre sine și relația cu Iurie Darie, partenerul ei de viață care a decedat în noiembrie 2012. Ea a comentat și unul din cele mai fierbinți subiecte din ultimele săptămâni, și anume greva pe care au ținut-o profesorii. În opinia ei, ceva e ”putred în Danemarca”!

Digi24.ro

O fetiță de 4 ani a murit după ce ar fi mâncat macrou congelat. Bunica a făcut infarct când a auzit și a murit și ea

Anca Pandrea se întoarce pe scena teatrului: „Din toamnă o să încep niște repetiții”

Mai țineți minte de câți ani faceți actorie?

–  Nu e vorba de asta, de ținut minte. Nu am numărat anii și nici nu vreau să îi număr, ci vreau să merg înainte. Chiar din toamnă o să încep niște repetiții, la Brașov, în rol principal.

Vă întoarceți, deci, pe scena teatrului…

–  Da! Este vorba de un teatru particular. Regizoarea, Carmen Fulger, m-a invitat, ea a scos piesa și a zis că nu o dă nimănui. Alți regizori i-au cerut piesa și a zis că nu o dă nimănui, pentru că nu o să facă distribuția pe care o vrea ea. Mi-a zis că mă vrea pe mine în rol principal, iar din toamnă încep repetițiile la Brașov.

„Iurie Darie, puiul meu drag, avea emoții și la 80 de ani”

Mai aveți emoții când citiți un rol, când urcați pe scenă?

–  Emoțiile sunt aceleași ca la început. Cine nu are emoții nu este artist, este actor, este un funcționar de teatru. Iurie Darie, puiul meu drag și scump, avea, de exemplu, emoții și la vârsta de 77 de ani, și la 80 de ani. Avea emoții… De aia nici nu spunea poezii. Era atât de emotiv, era extraordinar! Fiecare cuvânt pe care îl rostea era plin de emoții.

De unde vă mai găsiți inspirația după atâția ani?

–  Uite, mă poate inspira chiar și un om care vrea să vorbească cu mine… Inspirația ți-o găsești în orice, chiar și în cele mai mărunte lucruri.

Digisport.ro

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Care sunt rolurile mai greu de jucat, de comedie sau cele dramatice?

–  De comedie.

De ce?

–  Nu pot să îți explic, dar este mult mai greu. Rolurile de comedie trebuie tratate cu multă seriozitate. Actorul trebuie să fie serios atunci când învață un astfel de rol.  Nu știu dacă e vorba neapărat de disciplină, dar e și disciplină căci înveți niște texte. Oricât de serios ai fi ca actor, trebuie în primul rând să ai har. Harul face diferența!

„Nu puteai să stai de vorbă cu Birlic fără să nu te umfle râsul”

Care sunt cei mai mari comedianți români din punctul dumneavoastră de vedere?

–  E greu să fac o categorisire… Sunt mulți!

Toma Caragiu, de exemplu, v-a plăcut?

–  Toma Caragiu era un gen un pic diferit. Da, a făcut comedie, dar a făcut mai mult politico-comedie. Uite, un mare nume din comedie era Birlic (n.r.: Grigore Vasiliu Birlic). Îmi povestea mama că, odată, era pe Calea Victoriei, și nu știu ce s-a întâmplat, și se certa acolo. S-a strâns toată lumea și toată lumea râdea, dar el era atât de nervos! Nu puteai! Nu puteai să stai de vorbă cu Birlic fără să nu te umfle râsul.

Dar pe dumneavoastră ce vă amuză? Există ceva de care poate vă agățați pentru un rol de comedie, vreo situație pe care s-o folosiți în jocul actoricesc?

–  În general situațiile spontane, neprevăzute. De inspirație nu poate fi vorba, pentru un rol, căci inspirația vrea să vină din mine. Eu nici nu vreau să mă gândesc la cum a făcut un actor un rol, uite cum a jucat Coca Andreescu, o mare artistă, de altfel, nu! Nu caut inspirație în altă parte.

Anca Pandrea, despre desenatorul Iurie Darie: „Erau uimiți cât de perfecționist era”

L-ați pomenit mai devreme pe Iurie Darie și ne spuneați că avea emoții chiar și la 70 de ani. Cu ce imagine ar trebui să rămânem noi despre maestrul Darie după atâția ani?

–  A fost un om, un artist deplin, de film, de teatru și, mai mult decât atât, Iura desena. Iura desena pentru copii. Avea emisiune pentru copii la Televiziunea Română unde povestea și desena. După ce Iura a început să doarmă mai mult, am căutat desenele lui și am găsit o copertă de la o carte pentru copii, și alte desene și le-am expus, la un moment dat. Oamenii când au văzut desenele au rămas uimiți. Cei tineri nu știau că Iura era priceput. Chiar și pictorii, graficienii, erau uimiți cât de perfecționist era Iura.

În afară de actorie, dumneavoastră mai aveți alte pasiuni?

–  Nu! Pot să spun că îmi plac oamenii.

Și cum vă dați seama dacă un om este bun sau rău când se apropie de dv.?

–  După privire. Și după zâmbetul. Când zâmbești, zâmbești și cu ochii, iar zâmbetul se transmite și la cel de lângă.

Anca Pandrea s-a lovit de oameni răi în meseria ei: „Am suferit, am plâns”

V-ați lovit de oameni răi în meseria asta?

–  În general, da!

Și cum ați făcut față?

–  Am suferit, am plâns acasă… O mătușă de-ale mele, când m-a văzut plângând, eram tânără și superbă, mi-a spus, știi ceva? Tu știi când să plângi? Când n-o să mai spună nimeni și n-o să mai scrie nimeni despre tine. Atâta timp cât se scrie de rău, de bine, nu contează, oamenii te iau în seamă.

Copilărie petrecută pe maidan: „Jucam fotbal cu băieții”

Până să ajungeți actriță, ați trecut și dumneavoastră, ca mai toată lumea, prin, se spune, cea mai frumoasă perioadă a vieții. Cum a fost copilăria petrecută în comunism?

–  A fost extraordinară. Era maidanul și jucam fotbal cu băieții. Eram portar. Atunci nu prea simțeam ce se întâmpla atunci. Tatăl meu, Ion Pandrea, deținut politic, a făcut pușcărie 8 ani. Repercusiunea asta s-a bătut asupra mamei, care a fost dată afară din serviciu. Trăiam numai din profesia bunicii, dar nu simțeam. Bunica ne făcea să nu simțim, glumea cu noi, mă lăsa pe maidan. Băteam mingea, îți dai seama? Eram afară cu copiii, ne strigam: Haida! Stai că vine mama și nu mi-am făcut lecțiile. Și ziceau ceilalți copii: Ei, las’ că le faci mai târziu!

Dar acum vă mai uitați la fotbal, mai aveți pasiunea asta?

–  Nu, nu mă mai uit. Uite, mă mai uit la tenis, Iura se uita mult la tenis.

Cu ce vă mai ocupați timpul, în afară de urmărit meciuri de tenis?

–  Păi citesc, plimb câinele, tai trandafiri…

Anca Pandrea și Iurie Darie, mari iubitori de animale: „Am avut și șoricei”

Ce câine aveți?

–  Am avut un cățel cu trei picioare, a plecat dintre noi, am mai avut o dalmațiancă, tot găsită, superbă, a plecat și ea, dar după 12 ani… Mai am una, dar nu mai știu cum se cheamă, a primit-o Iura când a împlinit 80 de ani de la senatorul Marius Marinescu. Este un câine care se poate duce și la concursuri și într-un sfert de oră poate să bage în țarc 100 de oi! Sare, aleargă, e jucăușă!

Sunteți mare iubitoare de animale…

–  Da, fără discuții! Am avut și șoricei! Am cumpărat patru șoricei. Eu am avut tot felul de animale. Numai papagali nu am avut. că n-aveam răbdare. Am avut și pisici, câine și pisică împreună.

Dar despre tineretul din ziua de azi ce ne puteți spune? Ne puteți face o comparație cu tinerețea dv.?

–  Sincer? O prefer pe a mea! Trăiam în mod real, pe când acum, voi tinerii nu prea sunteți liberi. Sunteți cu dogme: ce mașină, ce bani, ce face, ce lucrează mama, ce lucrează tata… Deci nu mai e… Noi aveam găști! Eram uniți! Dar azi se fac găști în funcție de bani, de poziție socială.

Greva profesorilor nu i-a mirosit a bine: „Vor să destabilizeze România”

Despre greva pe care au ținut-o profesorii ce spuneți?

–  A fost impusă din afară, de alții. Poporul român nu putea să facă grevă, nu mă refer la un nivel sau altul, dar nu putea să facă grevă împotriva viitorului nostru, căci copiii reprezintă viitorul nostru.

Păi și care e noima?

–  Păi noima a fost probabil să dea jos guvernul ăsta și să vină alt guvern. Aici chiar nu îmi dau seama, că nu fac politică, dar vor să destabilizeze România, ăsta e planul.

Din tot ce ați trăit până acum, ați face ceva diferit, privind în urmă?

–  Da, cred că multe lucruri le-aș face diferit, adică n-aș face prea multe, pentru că m-ar da afară.

„Nu sunt habotnică”

În perioada comunistă, v-ați lovit de cenzură, ca actriță?

–  Eu, personal, nu. Se pot face compromisuri, poți face compromisuri, mulți vor face compromisuri dacă vor. De multe ori, poți să faci în teatru un compromis și rămâi tot cu buza umflată. Atunci măcar știu că nu am făcut.

Ce relație aveți cu Dumnezeu?

–  Îl iubesc foarte mult! Mă consider credincioasă, dar nu sunt habotnică.

Să înțeleg că nu țineți nici obiceiurile astea, nu țineți post, de exemplu?

–  Nu, nu țin post, pentru că am și niște probleme cu sănătatea și trebuie să iau medicamente și nu țin.

Anca Pandrea și Iurie Darie, uniți în suflet: „Îl sărut, îi bag limba în gură… Mi s-a spus să nu mai port fotografia lui Iura, pentru că îl chinui”

Cum ați descrie comunicarea pe care o aveți cu Iura? Ați povestit de mai multe ori că dialogați…

Anca Pandrea se oprește câteva secunde când vine vorba de puiul ei, așa cum îl alintă, Iurie Darie: –  Cu Iura nu am decât o comunicare mentală. Vorbesc cu Iura seară de seară, zi de zi, îl sărut, îi bag limba în gură, adică mai sărut pozele pe care le am cu el. Dar mi s-a spus să nu mai port fotografia lui Iura mereu, pentru că îl chinui pe Iura! Iura e la graniță, nu poate să treacă nici la îngeri, nu se poate întoarce nici aici. Stă pe umerii mei și de aceea mi s-a spus să îl las pe domnul Darie liniștit și o să îl visez, pentru că eu l-am visat o singură dată după ce a plecat.

Dumneavoastră aveți teama de moarte?

–  Da, am teama asta, pot să zic că îmi e teamă de moarte, dar încerc să îmi revin apoi. Îmi dau două perechi de palme și trece.

În final, ce îi sfătuiți pe tinerii care vor să facă actorie?

–  Dacă simt cu adevărat asta, să facă, să nu se lase! Poate că nu vor intra la actorie din prima. Eu nu am intrat prima oară, a doua, ci abia a treia oară. A treia oară am intrat cu 9. Știu că am mers și i-am strigat mamei, la geam, `Mama, am intrat cu 9`! Toată lumea a venit, m-a felicitat… Deci să aibă încredere tinerii care vor să facă actorie, să fie bătăioși!