Ceala, fentosul

Marius Mitran   
în Nicio categorie
12/02/2014, 21:00
Ceala, fentosul

Am în minte primele casete tehnice ale meciurilor de Divizia A din „Sportul” anilor ’70. E o amintire vizuală  puternică, clară, cu acele chenare negre, în care jucătorii scrişi cu litere mari (cu „verzale”, aveam să aflu mai tîrziu, cînd eu însumi am ajuns să le întocmesc) erau evidenţiaţi astfel pentru jocul lor. Acolo erau toate cheile meciului, aflai cîte şuturi, cîte cornere, cine şi cum a arbitrat sau în ce stare era gazonul. Cîţi spectatori fuseseră la meci, cine marcase şi totul se încheia cu „Trofeul Petschowski” urmat de o notă. Ce era acest trofeu şi, mai ales, cine fusese Petschowski? Taică-meu mi-a zis că a fost cel mai bun fotbalist român pe care îl văzuse vreodată şi că trofeul care-i purta numele se acorda publicului cel mai corect. Mai „fair”, am zice noi azi. De ce? Pentru că Petschowski fusese nu doar un fotbalist genial, ci şi unul de o sportivitate rară.

 Seducţia uluitoare a tînărului Neuman

A doua amintire legată de umbra marelui fotbalist e una care cîntă. E vorba de peluza unde galeria UTA îşi desfăşura la fiecare meci drapelele, bannerele şi, mai ales, cîntecele. Dintr-o mare alb-roşie tremurîndă şi care emoţiona pînă la lacrimi ieşea un cîntec superb: „De la Dunăre la Sena, / Din Carpaţi la Pirinei, / Toţi utiştii se adună / Să vadă un meci şi ei / Toţi iau mingea şi-o încearcă / Şi o joacă armonios, / Numai unul stă deoparte /Şi suspină dureros / E Petschowski, fotbalistul / Ce-ţi încîntă inima, / Tot Aradul îl admiră / împreună cu UTA!” Îmi plăcea acolo, la balconul din dreapta tribunei oficiale, construită de baronul Neuman, să-i ascult pe băieţii de la Speza Ultra Rossa cîntînd. De ce oare însă Petschowski suspina, şi încă dureros, în versurile lor?

Povestea adevărată spune că marele fotbalist, simbolul absolut al Aradului, era timişorean. Se născuse în 6 iulie 1921 şi la 16 ani debuta la Chinezul, în Divizia B însă, pentru că nici Chinezul nu mai era campioana din anii ’20, dar avea încă nume. Nume avea şi el, cineva îi spusese „Csala”, adică „fentosul”, în limba maghiară. De fapt fusese un copil amărît, al patrulea din zece fraţi. Taică-su venise din Bohemia, era un slovac muncitor şi în Timişoara găsise o bănăţeancă frumoasă, cu care făcuse casă şi copii. La 18 ani, „Ceala” s-a transferat la CAMT. Apoi a venit războiul şi, ajuns la Oradea, a ieşit campion al Ungariei, cu CAO, în 1943. A jucat 77 de meciuri în campionatul maghiar, iar după război s-a dus la Cluj, la Ferrar (înaintaşul actualului CFR). Acolo l-a reperat, în 1946, baronul Neuman, proprietarul Uzinelor Textile din Arad. Se spune că Petschowski (care jucase în Ungaria sub numele de Joszef Pereny) a fost încîntat de faptul că baronul era slovac, ca şi el, la origini, dar mai ales doamna, Hermina, a fost sensibilizată pînă la lacrimi de baron. într-o discuţie pe care am avut-o în octombrie 2006, cred, profesorul Dionisie Piroş (al cărui tată fusese contabilul şi totodată mîna dreaptă a baronului) îmi povestea despre puterea de seducţie uluitoare a tînărului Neuman în acest caz…

 NKVD contra lui Ceauşescu

În fine, Ceala e angajat lăcătuş-mecanic la UTA şi timp de 6 ani, în jurul lui se construieşte o echipă fabuloasă, magică, de o forţă copleşitoare. în sezonul ’46 – ’47 vine primul titlu, iar în 1948, cu o lună înainte ca baronului Neuman să-i fie naţionalizată averea, uzina şi echipa, UTA reuşeşte eventul, Cupă şi campionat! Jucau atunci la Arad, alături de Ceala, Lorant, conducătorul de joc al marii echipe a Ungariei de mai tîrziu, vicecampioană a lumii în 1954, Vass, Farmati, Băcuţ I sau Bonyhadi, cel care, cu 49 de goluri înscrise, a instituit un record de neegalat, probabil, vreodată!

În 1950, UTA a mai luat un titlu, iar din acel moment, pentru Ceala a început o cursă epuizantă de evitare a cluburilor militare şi muncitoreşti din Capitală, care-l curtau în draci. A cedat, în 1952, ofertei venite de la CCA. Transferul l-a înnebunit efectiv pe vicepremierul de atunci, celebrul agent NKVD Iosif Chişinevschi, care i-a făcut un scandal monstru tînărului ministru al Apărării, Nicolae Ceauşescu, cel care aprobase ca echipa Armatei să-i ofere 700.000 de lei lui Ceala la semnătură.

 Căpitan al naţionalei la 37 de ani

„Cît i-aţi dat?”, a tunat Chişinevschi într-o şedinţă de Birou Politic Al PMR. „Nimic”, a parat Ceauşescu. „Ba am informaţii că i-aţi dat 500.000 de lei” „Nu, tovarăşe, CFR-ul i-a oferit bani, dar a venit la CCA de plăcere!” Ceala, se zice, le-ar fi spus alor săi, la Arad, că „tovarăşii mă îmbracă şi căpitan de Armată şi-mi dau şi 700.000 de lei. Dacă nu mergeam la CCA, alţii îmi ofereau şi motocicletă!”. Cu CCA, Petschowski cucereşte titluri în ’52 şi ’53, Cupa României şi devine chiar căpitan, inclusiv al echipei naţionale, pînă la 37 de ani!

 Tricoul lui UTA pe statuia de la stadion

Se întoarce, nevindecat de dorul Aradului, acasă, unde joacă din ’55 pînă în 1961. Se pare că „suspinul dureros” din cîntec era provocat de finala Cupei din ’53 cînd, pe „23 August”, în faţa a 60.000 de oameni, UTA lui învingea, după prelungiri, cu 1-0, CCA, echipa al cărei lider devenise!… În 11 iunie 1961 a jucat ultima oară, într-un Steagu Roşu Braşov – UTA 3-1. S-a îmbolnăvit apoi de cancer şi a murit în octombrie 1968, fiind primul fotbalist român devenit maestru emerit al sportului. În aceeaşi toamnă se instituie „Trofeul” cu numele său. Lăsase în urmă doi băieţi, 6 titluri, două Cupe, 273 de meciuri şi 86 de goluri, dintre care 69 pentru UTA. Fusese cel mai bun, cel mai mare, cel mai.

…Acum cîteva zile, telefon de la Arad. E Dorin Stana, preşedintele. „Să ştii, Marius, că înainte de meciul cu Poli, statuii lui Ceala, din faţa stadionului, i-am pus tricoul lui UTA. Băieţii din galerie ziceau că aşa va fi, din nou, jucător alături de noi şi nu vom pierde!” A fost, într-adevăr, 0-0.

 

Închide ×