Omenirea a fost marcată de-a lungul timpului de multe evenimente neplăcute, printre care se numără și cutremurele. Unele dintre ele au înregistrat magnitudini care trezesc fiori, de 9, 5 pe scara Richter. Un astfel de seism s-a produs acum mulți ani și a lăsat în urma sa o adevărată tragedie.
Până în prezent, seismul de 9, 5 grade pe scara Richter a fost inclus în arhive ca drept cel mai puternic din istoria lumii. A început la ora 15: 11, iar durata lui a fost una record, 10 minute, care au fost simțite ca ore de către cei care au avut ghinionul să-l trăiască. O parte au reușit să scape cu viață, iar alții au sfârșit sub dărâmâturi.
Ziua de 22 mai 1960 este una ce trezește amintiri extrem de triste locuitorilor din Chile, căci în țara lor a avut loc, de fapt, cutremurul de 9, 5 grade pe scara Richter, sub forma unui tsunami. Și, de parcă nu era suficient, au urmat replicile, cu magnitudini la fel de mari, de peste 7, 5 grade, care au ținut până la începutul lui iunie.
Cutremurul a mai rămas în istorie și ca seismul din Valdivia, deoarece acest oraș a fost cel mai afectat de una de șoc. Efectele fenomenului tectonic s-au întins pe o lungime ce a depășit 1.000 de kilometri. Epicentul a fost la Lumaco, la aproximativ 500 km de Santiago.
Jumătate din casele și clădirile din Valvidia au fost puse la pământ. Al doilea oraș în care mișcarea telurică a distrus aproape tot în cale a fost Puerto Montt. În total, la nivel național, efectele s-au” întins” pe o suprafață de 400.000 de kilometri pătrați, de la Talca și până în insula Chiloe.
Cutremurul s-a mai făcut simțit și în alte zone, atât din apropiere, cât și de pe alte continente, mai exact: în Japonia, în Filipine, în Hawaii, în Noua Zeelandă, în Los Angeles, în San Diego și în Long Beach. Totuși, aici nu au fost magnitudinile și pagubele la fel de mari ca cele de pe coasta chiliană.
În urma cutremurului din 1960, de 9, 5 grade, în Chile, la nivel național, au murit aproape 6.000 de persoane. Alte peste două milioane au rămas pe drumuri, după ce casele le-au fost înghițite de tsnuamiul devastator. Pe lângă acestea, peisajul s-a modificat vizibil, precum alunecările de teren sau copaci distruși.
Nu au lipsit nici pagubele economice. Acestea s-au ridicat la peste 550 de milioane de dolari. Mai mult, la două zile după seismul terifiant, a mai urmat un alt eveniment ce i-a înspăimântat și afectat pe localnici, eruperea vulcanului Cordon Caulle, după 40 de ani de inactivitate.
Tabloul dezastrului era unul de-a dreptul apocaliptic. Potrivit cercetătorilor, tsnuamiul a avut o putere atât de mare încât a aruncat bolovani la sute de metri în interiorul Noii Zeelande, aflată la mii de mile distanță de Chile. S-au identificat aici roci marine, scoici și vietăți marine străine, conform unui geolog pe nume James Goff, de la Universitatea din New South Wales, Australia, scrie sciencealert.com.