News

Celebrul Larry King și-a pierdut doi copii în numai trei săptămâni: „Niciun părinte n-ar trebui să-și îngroape copilul”

23.08.2020 | 16:52
Celebrul Larry King sia pierdut doi copii in numai trei saptamani Niciun parinte nar trebui sasi ingroape copilul
ADVERTISEMENT

Doi dintre copiii celebrului realizator de televiziune Larry King au murit la trei săptămâni unul de celălalt. Ambii copii erau rezultatul căsătoriei lui King cu Alene Atkins, scrie CNN.com.

Fiul său, Andy King (65 de ani) a murit subit în urma unui infarct la sfârșitul lunii iulie, iar fiica sa, Chaia King (52 de ani), s-a stins la începutul acestei săptămâni la surtă vreme după ce fusese diagnosticată cu cancer la plămâni.

ADVERTISEMENT

Amândoi erau suflete bune și blânde și le vom resimți lipsa. Să-i pierd pare ceva nefiresc. Niciun părinte nu ar trebui să-și îngroape copilul. Eu și familia mea vă mulțumim gândurile bune și urările transmise. În acest moment, avem nevoie de puțin timp și intimitate ca să ne vindecăm”, a scris Larry King pe Facebook.

Copii proveneau din prima căsătorie a lui Larry King

Larry King s-a căsătorit în 1961 cu Alene Atkins, iar cei doi copii proveneau din această căsnicie. King și Atkins au divorțat și apoi s-a recăsătorit în 1967, pentru ca despărțirea lor definitivă să survină în 1967.

ADVERTISEMENT

Larry King și fiica sa, Chaia, au scris împreună, în 1997, o carte pentru copii intitulată ”Ziua tatălui, ziua fiicei”, în care rememorează experiențele legate de divorț. Alene Atkins a murit în urmă cu trei ani.

În momentul de față, celebrul jurnalist de televiziune realiza emisiunea ”Larry King Now” la postul Ora TV, unde intervieva celebrități, lideri ai lumii și staruri de internet.

ADVERTISEMENT

Larry King a devenit faimos în întreaga lume ca gazdă a emisiunii ”Larry King Live”, care a fost difuzată de către postul CNN între anii 1985 și 2010. În vârstă de 89 de ani, Larry King a fost operat anul trecut pe cord, după ce a acuzat dureri puternic în piept.

King mai are patru copii din altă căsătorii, la care se adaugă un copil vitreg. El s-a  despărțit de ultima soție, Shawn Southwick în anul 2019.

ADVERTISEMENT