News

Centralele pe gaz, interzise în mai multe state UE. Ce îi așteaptă pe românii care le au acasă: ”Ar putea fi foarte multe persoane afectate de această decizie”

Mai multe state din UE au interzis în ultimii ani centralele pe gaz. O astfel de măsură s-ar putea extinde în anii următori. Ce îi așteaptă pe românii cu astfel de mijloace.
02.03.2023 | 19:30
Centralele pe gaz interzise in mai multe state UE Ce ii asteapta pe romanii care le au acasa Ar putea fi foarte multe persoane afectate de aceasta decizie
Centralele pe gaz, interzise în mai multe state UE. Sursa foto: Wikipedia.Org
ADVERTISEMENT

Mai multe state din Europa au interzis sau au în plan să interzică centralele pe gaz din locuințe. Și în România există un proiect discutat de Guvern în acest sens. Datele oficiale spun că trei milioane de oameni folosesc deja aceste centrale termice de apartament.

Centralele pe gaz, interzise în mai multe state UE

La nivelul Europei, centralele pe gaz natural sunt utilizate pe scară largă pentru a furniza apă caldă și încălzirea spațiului în clădirile casnice, comerciale și industriale. Aceste dispozitive produc aproape 40% din energia pentru încălzirea spațiului UE în locuințe.

ADVERTISEMENT

În viitor, obiectivele declarate ale UE sunt ca centralele pe gaz natural să fie înlocuite cât mai curând posibil. Câteva state importante, cum sunt Danemarca, Norvegia, Olanda, Franța au interzis deja centralele termice de apartament.

În 2024 și 2025, măsura se va extinde și în alte țări europene. Astfel, ”Austria impune din anul 2024 interzicerea reparării vechilor centrale termice și montarea de noi centrale termice.

ADVERTISEMENT

Germania – impune din anul 2024 obligația ca 64% din energia folosită pentru noi sisteme de încălzire să fie din energie regenerabilă, defacto interzice din anul 2022 montarea de centrale gaz și produse petroliere

Marea Britanie – interzice din anul 2025 montarea de centrale pe gaz și produse petroliere în imobilele noi. Belgia – interzice din anul 2025 montarea de centrale pe combustibili fosili în imobilele noi”, conform celor de la Asociaţia Energia Inteligentă.

ADVERTISEMENT

Punctual, autoritățile din România au anunțat încă din 2021 planuri clare împotriva utilizării centralelor termice. Actele normative în acest sens se referă exclusiv la interzicerea acestor mijloace termice în blocurile noi.

Încă din iunie 2022, Guvernul Ciucă lua o decizie legată de centralele termice individuale. Ministrul mediului, Tanczos Barna, anunța atunci că proiectul care interzice aceste instalații în blocurile noi a intrat în avizare.

ADVERTISEMENT

Oficialul UDMR mai explica la acea vreme că interdicția montării acestor centrale se va aplica doar blocurilor care vor fi construite. Cu alte cuvinte, nu erau vizate clădirile pentru care dezvoltatorii au obținut deja autorizația de construire.

Ce îi așteaptă pe românii care au acasă centrale pe gaz: “Ar putea fi foarte multe persoane afectate de această decizie”

În prezent, în România, încălzirea locuințelor se face doar în proporție de 1% cu resurse regenerabile. Restul resurselor sunt bazate în principal pe gaze sau energie electrică. Dacă, pe viitor, centralele convenționale vor fi interzise, acest lucru ar putea reprezenta o mare problemă.

Ar putea fi foarte multe persoane afectate de această decizie. O să vedem când se va implementa exact”, a afirmat Dumitru Chisăliță, preşedinte la Asociația Energia Inteligentă, la Antena 3 CNN.

ADVERTISEMENT