Cetatea misterioasă din România, care a fost refăcută complet, se va deschide în curând pentru turiști. Este unul dintre cele mai spectaculoase obiective turistice, iar lucrările de restaurare au durat peste șapte ani.
Cetatea Ladislau (Donjonul de la Coronini) sau Cetatea Sfântul Ladislau, așezată pe malul Dunării, se află în localitatea Coronini, din județul Caraș-Severin. După ani de zile în care s-au desfășurat lucrări de modernizare, acum se apropie de momentul deschiderii.
Investiția s-a ridicat la peste cinci milioane de euro, banii fiind atrași din fonduri europene. Deși lucrările urmau să fie finalizate în 44 de luni, potrivit termenului prevăzut în contract, au existat întârzieri.
Inițial, inaugurarea obiectivului cultural, istoric și turistic era programată pentru anul 2021. Problemele neprevăzute, care au apărut pe parcursul desfășurării reabilitării, au dus la întârzieri privind finalizarea lucrărilor. Însă, autoritățile speră ca în acest an Cetatea Ladislau să-și deschidă porțile pentru vizitatori.
Primarul comunei Coronini, Ilie Boboescu, speră ca accesul să fie permis până în preajma sărbătorilor pascale. La începutul lunii martie, constructorul a pus la punct ultimele detalii ale proiectului.
„Este vorba de niște indicatoare, iluminatul arhitectural și alte câteva mici detalii. Ce a fost greu s-a încheiat și sperăm ca până la Sărbătorile Pascale să finalizăm tot”, a declarat primarul localității, potrivit presei locale.
Cetatea Ladislau, așezată pe malul Dunării, pe o culme stâncoasă din Clisura Dunării, a fost complet refăcută. Turnul a fost reconstruit, au fost amenajate scări de acces, alei, pasarele, parcare, dar și toalete pentru turiști.
Construită în anul 1428 de Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, vechea cetate medievală era încredințată cavalerilor teutoni. În perioada domniei sale, turcii începuseră să amenințe teritoriile din nordul Dunării.
„O prima fază a fost datată la mijlocul secolului al XIII-lea. Intervenţii majore s-au produs în primele decenii ale sececolelor al XV-lea. Menţionările documentare provin din sec. al XV-lea (prima la 1428). Atunci se bucură de o atenţie sporită din partea regalităţii şi este refăcută. Rolul ei se încheie în acelaşi secol”, se arată pe site-ul cetati.medievistica.ro.
Cetatea a fost ridicată cu scopul apărării față de pericolul Imperiului Otoman. Pe celălalt mal se află Cetatea Golubăț, din Serbia, care a fost și ea refăcută și transformată într-un obiectiv turistic fascinant.