News

Povestea primului transplant de inimă. Medicul care a reuşit performanţa a salvat şi doi români: “Fiica mea a avut această şansă. N-am să-l uit niciodată”

Data de 3 decembrie 1967 este o zi providențială pentru istoria medicinei mondiale. În acea zi, la Capetown, doctorul Christiaan Barnard a coordonat primul transplant de inimă.
03.12.2021 | 18:07
Povestea primului transplant de inima Medicul care a reusit performanta a salvat si doi romani Fiica mea a avut aceasta sansa Nam sal uit niciodata
Dr. Christiaan Barnard a coordonat echipa care a realizat primul transplant de inimă Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

În cadrul operației coordonate de dr. Barnard un pacient suferind de o boală cardiacă gravă a primit, prin transplant o altă inimă. Echipa care a reușit transplantul număra 30 de medici.

Marius Barnard, fratele celebrului chirurg, făcea parte din echipa care a reușit primul transplant de inimă din istorie. Operația a avut loc la Spitalul Groote Schuur din Cape Town, Africa de Sud.

ADVERTISEMENT

„Sâmbătă, eram un chirurg în Africa de Sud, foarte puţin cunoscut, iar luni devenisem un chirurg de renume mondial”

Pacientul care a primit o inimă nouă se numea Louis Washkansky. El suferea de diabet, la care se adăugau grave probleme la inimă. Acesta avea 54 de ani când a intrat în operație

Așadar, în urma analizelor, doctorul Barnard a decis să înceapă procedura. Avea experiență în efectuarea transplantului de organe la animale. Reușise să prelungească viața unor animale, transplantând rinichi sau operând inimi.

ADVERTISEMENT

Inima provenea de la o tânără, Denise Darwall. Aceasta își pierduse viața într-un accident de automobil în Cape Town.

Despre operație, dr. Barnard afirma: „pentru un om muribund, nu este o decizie grea, aceea de a primi o altă inimă, pentru că el ştie că altfel ar muri. Dacă un leu te urmăreşte pe malul unui rău plin cu crocodili, nu eziţi să sari în apă, convins că vei putea înota până pe malul celălalt”.

ADVERTISEMENT

Operația a durat nouă ore. Pacientul a început să trăiască independent de aparate cu o nouă inimă. Totuși, medicina nu făcuse suficiente progrese pentru a anticipa și posibilele cumpene din viața celor operați.

Pacientul a contractat o pneumonie care i-a curmat viața la 18 zile după intervenția de succes. Evident, pneumonia ucigașă nu avea nimic de a face cu operația.

ADVERTISEMENT

Medicamentația administrată post-operator a slăbit imunitatea organismului, care nu a putut învinge pneumonia. Era clar că fără noua inimă pacientul nu ar mai fi trăit nici măcar 2-3 zile.

Ulterior, progresele în domeniul terapiei postoperatorii au făcut progrese uriașe. Următorul pacient operat de dr. Barnard care a primit o inimă nouă a trăit 19 luni.

Frații Barnard: chirurgia cardiacă un tribut adus frățiorului lor mort la 5 anișori din cauza unei afecțiuni cardiace grave

Christiaan și Marius Barnard au ales medicina cardiacă în urma unei drame din familie.

Dr. Christian Barnard s-a născut la 8 noiembrie 1922 la Cape Town. În 1934, frățiorul său de cinci ani a decedat din cauza unei maladii cardiace grave. Cei doi frați știau de atunci ce urmau să facă în viață.

În 1945, Christiaan Barnard a absolvit Universitatea din Cape Town, Facultatea de Medicină.

Dr. Christiaan Barnard – o celebritate și pentru România

În acea iarnă din 1967, profesoara Cecilia Samrghitean din Brăila, a început să spere. Fiul său, Horia suferea de „Boala Albastră”-tetralogia Fallot în limbaj medical.

În familia Ceciliei, patru frați muriseră de tineri din cauza TBC-ului. După moartea părinților ei, Cecilia și Magda, sora mai mică aveau grijă de Horia care învăța bine la școală și încerca să trăiască, luptând pentru fiecare zi.

România era atunci o țară socialistă. Numai transportul cu avionul costa 600 dolari. O sumă importantă în acea vreme pentru un român obișnuit. Africa de Sud lupta cu apartheid-ul (segregarea rasială a populației de culoare) și era o țară capitalistă.

Ministrul agriculturii, Angelo Miculescu, intervine salvator

Magda, mătușa lui Horia, lucra la Ministerul Agriculturii. Cecilia, mama lui Horia îi scrisese o scrisoare doctorului sud-african, iar acesta și-a dat acordul pentru a primi micul pacient la operație.

Ministrul agriculturii, Angelo Miculescu (tatăl Danei Năstase, soția fostului premier Adrian Năstase) și Iosif Banc, membru în CC al PCR au sprijinit acțiunea.

Ministrul a scos suma necesară în valută din fondurile Ministerului, împrumutând-o pe mama lui Horia cu această sumă.

14 aprilie 1970 – Horia a fost salvat. A fost o victorie a Războiului Rece

Horia a ajuns să intre în operație în moarte clinică declarată. La început, medicul Christiaan Barnard a crezut că pacientul a fost trimis intenționat pentru a fi discreditat. În lumea capitalistă, tot ce făceau comuniștii era rău și invers.

Horia a supraviețuit lungii călătorii cu avionul. După operație, Marius Barnard a rămas la căpătâiul pacientului, Christiaan mergând acasă pentru a se odihni.

Martorii spun că în ciuda oboselii și suprasolicitării, după ce micul Horia a fost salvat, Christiaan Barnard a plecat vesel și fericit cu mașina acasă.

Ca și cum ar fi fost la o piesă de teatru, nu după ce petrecuse ore în șir într-o luptă inegală cu moartea, pentru a salva un copil român. Alături de frații Barnard, au mai luptat încă 19 medici.

În manuscrisul ediției postdecembriste a cărții Inima fiului meu, (prima, apărută în 1974 la Editura Albatros fiind puternic cenzurată), mama lui Horia a afirmat că autoritățile de la București au încercat să rupă legăturile familiei cu Africa de Sud.

Doctorul Christiaan Barnard a trimis telex-uri prin serviciul diplomatic pentru a ști ce face pacientul. Horia a terminat liceul la Brăila și apoi a studiat la Brașov Ingineria prelucrării lemnului.

În manuscris, se afirmă că de trei ori, s-a încercat suprimarea lui Horia. Între timp, sute de cereri de ajutor trecuseră peste Cortina de Fier, spre Cape Town.

Un alt caz din Brăila, operat în Africa de Sud. Elena Ceaușescu s-a implicat direct

Nu este singurul caz de român operat în Africa de Sud. Brăileanul Grigore Săftoiu, veteran de război care în 2014 trăise să își serbeze vârsta de 101 ani spune că Elena Ceaușescu s-a implicat să îi achite costul avionului pentru ca fiica sa Eugenia să fie operată de doctorul Christiaan Barnard.

Celebrul medic i-a spus că fiica sa Eugenia, pe care a operat-o va trăi cel puțin 20 de ani.

A trăit 25 de ani: „Am umblat mult atunci, pe la toate ministerele, să obţin aprobare ca să îmi trimit fata la operaţie. Până la urmă, s-a aprobat, iar norocul a făcut ca Elena Ceauşescu să se implice personal şi să accepte ca statul să acopere cheltuielile cu deplasarea.

Costa 600 de dolari transportul cu avionul, o grămadă de bani pe vremea aia.

Fiica mea a avut şansa să ajungă în Africa de Sud, a fost operată, iar doctorul Barnard i-a spus că o să mai trăiască 20 de ani, cel puţin. A trăit 25 şi pe urmă s-a stins.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu în fiecare zi că i-a dat şansa asta să mai trăiască, să nu se ducă atât de tânără cum era atunci când s-a îmbolnăvit.

Pe doctorul Barnard n-am să-l uit niciodată, am făcut tablou dintr-o fotografie unde apare el cu fata mea, Eugenia”.

În 1971, doctorul Christiaan Barnard a venit în România. Singura țară europeană în care mai fusese, era Franța.

De atunci, autoritățile comuniste dorind să arate deschidere, l-au invitat pe Marius Barnard în România. Acesta a operat aici sute de cazuri grave.

În toamna anului 1970, medicul Ioan Pop de Popa a fost trimis în SUA la specializare pentru ca și în România să existe o școală de cardiologie. Cel mai important centru cardiologic se află la Târgu Mureș.

Doctorul Christiaan Barnard a murit la 78 de ani, în ziua de 2 septembrie 2001.

ADVERTISEMENT