Cel mai bine plătit sportiv din lume nu este un nume care apare în titlurile publicațiilor sportive. Veniturile sale au fost estimate la aproximativ 15 miliarde de dolari. Pare greu de crezut, însă atletul care a reușit să strângă o asemenea sumă își are rădăcinile în Roma Antică.
Atunci când vine vorba de cel mai bogat sportiv al tuturor timpurilor, cu siguranță ne vin în minte nume cunoscute ale timpurilor noastre. Lui Mbappé i s-a oferit 1 miliard de dolari pentru a se alătura echipei din Arabia Saudită, Al-Hilal.
O sumă considerabilă, care nu poate fi trecută cu vederea atât de ușor. De asemenea, echipa Angliei, Chelsea, a cheltuit peste un miliard de dolari în ultimul an pentru noi jucători. Să nu uităm de Ronaldo, care câștigă 200 de milioane de dolari anual la clubul Al-Nassr.
Un lucru e cert, se investesc sume colosale în fotbal, iar jucătorii de top sunt extrem de bine plătiți. Însă toate aceste cifre cu multe zerouri pălesc în fața Romei Antice. Poate părea straniu, însă în vremurile acelea a existat un atlet pe numele său Gaius Appuleius Diocles, care îi detronează pe celebrii jucători ai zilelor noastre.
Cel mai bogat sportiv al tuturor timpurilor, Gaius Appuleius Diocles, era conducător de care și era foarte apreciat în Antichitate. S-a născut în Lamecum, un oraș mic din Lusitania, care avea să devină mai târziu Portugalia zilelor noastre.
Era talentat, dar mai presus de toate, extrem de ambițios, calități esențiale în cursele cu care. Diocles a concurat la Circus Maximus, unde aveau loc cele mai populare curse de care. Circus Maximus era un stadion imens, care putea găzdui până la 150.000 de spectatori. Diocles făcut parte din diverse echipe, care erau repartizate pe culori și a câștigat admirația publicului de fiecare dată.
În Antichitate existau mulți conducători de care renumiți, ce reușeau să facă publicul să aplaude frenetic și să le scandeze numele. Însă ceea ce îl deosebea pe Diocles de restul competitorilor săi erau sumele fabuloase pe care le acumula.
S-a retras din curse la vârsta de 42 de ani, iar la vremea aceea reușise să acumuleze 35.863.120 de sesterți. În zilele noastre, averea acumulată de Gaius Appuleius Diocles ar fi de 15 miliarde de dolari, informează The Cultural Tutor.
Suma colosală de 15 miliarde de dolari poate uimi pe oricine. Cu averea sa, Diocles putea hrăni întreaga populație a Romei timp de un an de zile. Cu toate acestea, experții susțin că nu el a fost cel mai bun conducător de care din Roma Antică. În schimb, Gaius Appuleius Diocles a fost cel mai iubit de public.
Le oferea spectatorilor adevărate spectacole, presărate cu dramă și carismă. În plus, Diocles avea o strategie greu de combătut. Obișnuia să rămână în urmă în timpul curselor, ca mai apoi să preia conducerea, la final. Publicul era în delir și îl aclama pentru reușitele sale impresionante. Mai mult decât atât, sportivul era atât de iubit de spectatori, încât ziua în care participa Diocles la curse de care era considerată zi de sărbătoare.
Un alt motiv pentru care Gaius Appuleius Diocles a reușit să adune o avere colosală a fost faptul că a supraviețuit mulți ani în acest sport. Cursele de care erau extrem de periculoase. Însă Diocles a reușit să se mențină pe poziții ani la rând, iar pentru asta a fost răsplătit pe măsură și a ajuns cel mai bogat sportiv al tuturor timpurilor.